În 2002, la editura EST Samuel Tastet Editeur, am refăcut această traducere (pentru care am luat şi un premiu) sub titlul mult mai potrivit "Inima mea dezvăluită" (deşi pînă în ultima clipă am vrut să-i spun, aşa cum menţionez în postfaţa ediţiei, "Inima mea dezlănţuită" - căci despre asta şi mai ales aşa este vorba!), dar menţionînd, aşa cum se face, prima traducere.
Acum, în 2017, apare la editura Humanitas ediţia Jurnale intime (titlu total ne-baudelairian convenţional, pur editorial), în traducerea aceleiaşi doamne (care de data aceasta semnează Liliana Alexandrescu), dar care, surpriză, în "Nota asupra ediţiei", ţine să precizeze:
- "(...) în procesul de revizuire a traducerii mele de atunci, am schimbat titlul celui de-al doilea jurnal («Inima mea aşa cum este») în: «Inima mea dezvăluită», care mi s-a părut acum mai provocator şi mai aproape de titlul «My Heart Laid Bare», sugerat de o reflecţie a lui Edgar Poe (...)".
Bravo, ce să spun, mai bine mai tîrziu decît niciodată! Nu pot decît să mă bucur că după aproape 50 de ani revizuirea platitudinii iniţiale s-a produs. Numai că între timp, acum 15 ani, ea avusese deja loc în cultura română. Înţeleg că doamna traducătoare reacţionează greu, încet, dar redactorul (nemenţionat) al prestigioasei edituri Humanitas ar fi trebuit să cerceteze şi să menţioneze traducerea mea, adică ediţia intermediară care, între timp, revizuise deja traducerea celebrului titlu. Cu atît mai mult cu cît, devenită ea însăşi intruvabilă (dar pe cale de reeditare - cu atît mai necesară acum!), această ediţie intermediară figurează în catalogele online ale marilor biblioteci publice româneşti. O simplă căutare (auctorială sau redacţională) de rutină, adică simpla banuială că nu eşti buricul pămîntului şi dialoghezi doar cu tine însuţi, ar fi rezolvat, simplu, totul.
Cultura e ca legea: nu te poţi prevala de necunoaşterea ei. Şi este acumulare, tradiţie, dialog în timp. Cu atît mai mult atunci cînd e vorba de un poet-traducător (re)întemeietor, pentru modernitate, precum Baudelaire, model cultural din acest punct de vedere. Dar poate că pentru a fi cu adevărat traducător (de poeţi) trebuie să fii tu însuţi poet.
Asupra întregii ediţii va trebui însă să revin, căci cine ştie ce alte "revizuiri" inspirate mai poate conţine. Păcat doar că, de exemplu (la primă şi foarte rapidă privire), "Fusées" a rămas tot "Rachete". Poate la o viitoare ediţie, peste alţi 50 de ani, va fi revizuită şi această soluţie.
