Cauţi înţelegere şi primeşti sfaturi
Cauţi empatie şi primeşti o teorie a dorinţei de aprobare
Cauţi alinare şi primeşti o predică zen
Cauţi pasiune şi primeşti un citat din Lacan
Cauţi un strop de ascultare şi primeşti un potop de confesiuni
Cauţi o îmbrăţişare şi primeşti un ghid de instrucţiuni despre cum te poţi ajuta singur
Cauţi voluptate şi primeşti un elogiu al principiului plăcerii
Cauţi apă şi primeşti informaţia preţioasă: H2O
Noţiunea de viaţă se lipeşte în fiecare seară de conceptul de dor la ora când, privind prin cuvântul fereastră, ideea de suflet se prăvăleşte în hăul conştiinţei, căzute în patima cunoaşterii.
Peste noţiunea de sol se preling stropi de sânge din tot ce a mai rămas întreg şi nevătămat într-un ins posedat de teorii ca de Diavol.
E din ce în ce mai limpede cum stă treaba cu păcatul originar, pe veac ce trece.
Când vântul a împrăştiat focul, pe care primii oameni învăţau să îl stăpânească, nu existau cuvinte. Existau doar ape, frig, durere, căldură, ardoare, spaimă, mângâiere.
Nu mai există braţe în care să te adăposteşti de furia textelor care vine peste tine să te înfulece.
Nu mai există decât noţiunea de linişte care se înfige cu furie în conceptul de angoasă.
Cuvântul convingere lovindu-se cu zgomot de cuvântul controversă.
Nici ţipenie de oameni.
Doar texte mari şi grele, căscate ca fălcile lui Saturn.
Strigi "Ajutor" şi ţi se explică noţiunea de strigăt.
Logoree solidă, pietrificată. Miliarde de texte împânzind pământul.
Nici o sărutare, nici o atingere. Doar cunoaştere din ce în ce mai pură ţâşnind din gurile unor corpuri, în care au locuit odată oameni.
Îţi spui la un moment dat: sunt ultimul rămas.
O vreme crezi că eşti teafăr că ai scăpat, că eşti acel imun. Supravieţuitorul.
"Sunt singur", îţi spui. După care adaugi: "Singur ca în cartea lui H.G Wells". Toate cuvintele lui îţi năvălesc în ţeasă. Încerci să-ţi explici chestiunea, apelând la toate teoriile de care ai habar, în timp ce singurătatea creşte în tine, ca o tumoare.
Nu mai e nimeni în viaţă. Suntem, toţi, demult, în afara ei.
Încă din clipa în care prima primată a căpătat o boală care i-a tăiat fiinţa în două, făcând-o să audă în cap o voce care nu era a ei.