Moartea are întotdeauna un chip angelic.
Când eram mică îmi apărea în somn în chipul unul băieţel blond care îmi dădea mere.
Chiar dacă memoria împinge în beznă nimic
Încet încet
se întâmplă ceva
peste toate cele care stăruie şi scâncesc
prinse în zidul dintre somn şi veghe
se aşterne un fel de resemnare şi de jale
care le mumifică
poate că asta explică de ce
atunci când alerg fără ţintă
sub pleoapele lui Paris
se adună norii
Suntem deja fantome.
Ne-am trăit clipa.
Ne învârtim acum în jurul amintirii ei, ca nişte câini în jurul gropii în care zac oasele stăpânului.
S-a dus. Am fost.
Vin milostivii cu intenţii bune, să ne civilizeze suferinţa.