Împreună cu Frédéric Chopin şi Karol Szymanowski, Witold Lutoslawski este unul dintre cei mai importanţi compozitori polonezi. De asemenea, dacă îl raportăm la creaţia muzicală a secolului XX, îl putem plasa alături de Béla Bartok, Serghei Prokofiev sau Olivier Messiaen. Ca “vizibilitate” internaţională, Lutoslawski este un creator mult mai cunoscut decât George Enescu, de exemplu. Unul dintre motivele acestei notorietăţi este şi grija conaţionalilor săi pentru a-şi susţine şi face cunoscute valorile.
La împlinirea a 10 ani de la moartea sa, Institutul Polonez în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor din România a organizat săptămâna trecută la Bucureşti o serie de manifestări sub semnul anului Witold Lutoslawski. Primul eveniment a avut loc chiar în sălile de expoziţii şi multimedia ale ministerului şi a constat în vernisajul expoziţiei Witold Lutoslawski şi ideile sale muzicale şi lansarea CD-ului Lutoslawski in memoriam. Albumul – excelent prezentat grafic şi muzical – reprezintă un omagiu adus uneia dintre marile personalităţi culturale ale secolului XX, la un deceniu de la trecerea lui în posteritate. Lutoslawski a fost în România de câteva ori, având o relaţie specială cu unii dintre muzicienii români. CD-ul omagial pe care îl semnalăm aici este semnat însă de reprezentanţi ai generaţiei tinere de compozitori români şi polonezi. Publicul interesat a avut ocazia să participe în Aula Palatului Cantacuzino la un concert în care au fost interpretate şi piesele incluse pe CD, adică “Subito” pentru vioară şi pian de Lutoslawski, lucrarea “Lutoslawski in memoriam” pentru oboi şi pian de Maciej Zielinski, “Anamnesis” pentru violoncel şi pian de Adrian Leonard Mociulschi şi “Latebrae” pentru vioară, violă şi pian de Dan Dediu. Interpretarea a aparţinut ansamblului “Profil” (director artistic Dan Dediu), formaţie modulară compusă în acest caz din Diana Moş – vioară, Valentina Sandu-Dediu – pian, Verona Maier – pian, Marian Movileanu – violă, Eugen Bogdan Popa – violoncel, Dan Dediu – pian, invitaţi Dorin Gliga – oboi şi Adrian Mociulschi – pian.
Personalitate de anvergură a culturii poloneze şi a istoriei muzicii universale, Witold Lutoslawski este, iată, comemorat de polonezi la Bucureşti, printr-o serie de manifestări care ar trebui să reprezinte un model pentru centrele sau serviciile culturale ale României din diverse capitale europene. Pentru că avem suficiente personalităţi de mărime care ar putea fi aduse în atenţia publicului european cu diferite ocazii, cu o frecvenţă mai mare decât se întâmplă la ora actuală.
După studiile realizate la Varşovia, Lutoslawski a avut revelaţia stilului primei perioade a lui Stravinski şi a lui Roussel, care i-au determinat orientarea către muzica contemporană. În partiturile sale dinaintea celui de-al doilea război mondial se reflectă un simţ înnăscut al formei concise şi echilibrate, al rafinamentului armonic şi instrumental. Făcut prizonier în cursul campaniei din Polonia din 1939, a evadat şi a ajuns din nou la Varşovia, oraş unde a petrecut anii de ocupaţie cântând la pian în cafenele, pentru a-şi câştiga existenţa. Deceniul ce a urmat războiului, în cursul căruia activitatea creatoare în Polonia era sufocată, ca peste tot în estul Europei, l-a determinat pe compozitor să se consacre lucrărilor pedagogice, pentru teatru, pieselor radiofonice şi unor studii asupra folclorului polonez. Concertul pentru orchestră va arăta pentru prima oară amploarea de concepţie de care era capabil compozitorul. Independent în relaţie cu modele efemere, Lutoslawski şi-a construit puţin câte puţin un limbaj personal, opus oricărui sistem. Cofondator al festivalului Toamna muzicală varşoviană, Lutoslawski a devenit vicepreşedinte al Societăţii internaţionale de muzică contemporană, a susţinut cursuri de compoziţie şi a început o carieră de dirijor, interpretând în special propriile lucrări. Din anii ’60, compozitorul a abandonat tonalitatea şi a adoptat totalul cromatic, odată cu Jocurile veneţiene abordând scriitura “aleatorie controlată”. Lutoslawski declara că a optat pentru tehnica aleatorie în scopul de a restaura plăcerea de a face muzică, de a obţine piese fluide, constant schimbătoare, o îmbogăţire ritmică, introducerea unor nuanţe capricioase şi o anumită bogăţie a interpretării solistice în cadrul unui ansamblu orchestral sau vocal.
Foarte sensibil la problema receptării muzicii de către public, Lutoslawski se pare că a găsit soluţia comunicării cu acesta, pentru că a rămas unul dintre compozitorii contemporani cel mai frecvent integrat în stagiuni şi programat în concerte din întreaga lume.