S-au perindat pe scenele festivalului majoritatea muzicienilor români de jazz consacraţi, dar şi prestigioşi invitaţi străini. Au existat şi două elemente originale ale acestei ediţii. Pe de o parte au fost momentele de “stand-up comedy” cu Radu Gheorghe şi invitaţii săi petrecute sub titlul Arta improvizaţiei în fiecare seară de festival în foyerul sălii ArCuB, după recitalul oficial, de fiecare dată cu “sală plină”. Pe de altă parte, în fiecare dimineaţă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti studenţii şi cine a mai dorit a putut participa la work-shop-uri susţinute de Nicolas Simion (Germania) – compoziţie, Chris Dahlgren (SUA) – contrabas, Sam Newsome (SUA) – saxofon, Decebal Bădilă (Germania) – chitară bas şi Piotr Wojtasik (Polonia) – trompetă. Nu au lipsit lansările de carte şi de CD, printre acestea, tot un element de noutate reprezentându-l un dublu CD “Bucureşti Jazz Festival 2003”, o selecţie din recitalurile ediţiei trecute. Ideea este interesantă şi poate la ediţia următoare s-ar putea realiza astfel de albume care să fie şi comercializate.
Muzicienii şi formaţiile româneşti care au putut fi ascultate în ediţia 2004 a Bucureşti Jazz Festival au fost Luiza Zan & Slang, Ozana Barabancea & Puiu Pascu Trio, Jazz It Up & Bigband Radio, Florin Răducanu Bucharest Orchestra, NoBo, Johnny Răducanu, Teodora Enache & 4-Given, Vlad Popescu & Cristian Soleanu Project, Marius Vernescu Trio. Ca invitaţi străini ai ediţiei, îi amintim pe Jacob Karlzon Big 5 (Suedia), Zbigniew Namyslowski Quartet (Polonia), Quiet Fire: Cables - Coltrane - Gatto – Henocq (SUA, Franţa), Florian Weber Duo (Germania), Gorka Benitezt Quartet (Spania), Jazz Pression (Ungaria), Rick Margitza Group (SUA, Franţa), Lydia Filipovic, Nekada (Serbia, Franţa).
Domeniul jazzului este poate cel mai favorabil colaborărilor concrete între muzicienii români şi străini. Aşa se face că celor menţionaţi mai sus li s-au alăturat o serie de formaţii ce au reunit muzicieni români şi străini, precum Tiberian / Dahlgren / De Martin (România, SUA, Germania), Marius Popp Group (România, Germania), Liviu Butoi Group (România, Franţa), Petrică Andrei & Decebal Bădilă Trio (România, Germania), Global Unity – Sam Newsome / Lucian Ban Quintet (SUA, România), Aura Urziceanu & Bigband Radio (Canada, România), J 4 & Nicolas Simion (Franţa, Polonia, România). Ca de obicei au fost muzicieni care au apărut în mai mult de o formulă concertantă, printre aceştia Vlad Popescu şi Nicolas Simion.
Voi intra în detalii doar în privinţa unui concert, în care am avut ocazia să ne reîntâlnim cu două mari nume din muzica de jazz a diasporei româneşti care n-au mai cântat de mult în ţară. Unul dintre acestea este Aura Urziceanu. Apariţia ei pe scenă a adus un vânt de profesionalism “made in U.S.A.”, arta întreţinerii publicului între melodii printr-un cald discurs explicativ, ţinuta, vitalitatea pe care o inducea permanent partenerilor de scenă fiind doar câteva date ale unei evoluţii de zile mari. O vocalistă redutabilă, specialistă în scat, Aura Urziceanu le-a demonstrat celor care poate o auzeau prima oară că este şi o compozitoare imaginativă, care a scris inspirate balade, dar şi spectaculoase piese de virtuozitate cu orchestraţii din cele mai diverse, toate solicitând însă o tehnică vocală pe care o deţin doar vârfurile din domeniu. Firească, impresionând prin frazarea acroşantă, captivantă, Aura Urziceanu a “tras” după ea ca o locomotivă, atât combo-ul de acompaniament, cât şi big-band-ul radio condus de Ionel Tudor.
Şi a venit şi rândul “nepământeanului” Decebal Bădilă, excelent asistat muzical de doi tineri, dar deja experimentaţi instrumentişti români, pe nume Petrică Andrei – pian şi Vlad Popescu – baterie. Dacă în prima parte a recitalului am comparat balansul şi siguranţa Aurei Urziceanu cu o adevărată locomotivă, de această dată, solistica extrem de rafinată şi esenţializată a lui Decebal Bădilă poate fi asemănată cu “săgeata albastră”. Am recunoscut încă din primele măsuri modul unic în care muzicianul subliniază celula ritmică. În mâna lui Decebal Bădilă chitara bas îşi depăşeşte condiţia de instrument de acompaniament, transformându-se într-un adevărat laborator de concepţie muzicală. Solistul impresionează deja prin maniera în care transcede virtuozitatea, operând cu unităţi de frazare şi cu o dozare armonică de înalt rafinament. Discursul a fost fericit completat de perlajul solistic al pianistului Petrică Andrei, precum şi de swing-ul şi lejeritatea lui Vlad Popescu, genul de baterist de care jazzul românesc avea mare nevoie.
Mă voi limita la acest concert cu comentariile, nu fără a sublinia însă că actuala ediţie a Bucureşti Jazz Festival s-a arătat a fi una dintre cele mai reuşite din ultimii ani.