- Ce are Dumnezeu cu însemnaţii de-i pune în faţa lumii? -
De la cea mai mică pată de pigment pe suprafeţe mici ale pielii, până la cele mai importante semne din naştere care-s în legătură cu: "spiritul, viitorul, personalitatea"... bla bla bla.
Însemnaţii sunt vizibili, sunt peste tot, de la o stradă la alta. - Cine-i Dumnezeu ăsta şi de ce le-a pus semne însemnaţilor? -
De la a-ţi băga pixul în ochi până la o bătaie între fraţi. - Ce au aşa de special însemnaţii ăştia? -
De la cel mai semnificativ semn pe umăr, până la "uită-te la faţa mea, aşa m-am născut"
De la operaţii la măsele până la semne de la slăbit brusc cu pastile şi alte d-alea.
De la zgârieturi până la semne de tăieturi.
- Ce-o fi în mintea însemnaţilor? -
Şi de la prima semnătură pe corpul lor, pornesc în aventura spre normalitate, şi caută, şi caută.
- Ce-o fi greşit la Dumnezeu de-i scoate-n evidenţă? -
A+B=C, 1+1=2
În bun spirit realist, în însemnat nu există început, nu există sfârşit, iar timpul nu e segmentat de borne dramatice în traseul semnelor sale. Ci, ca orice altă fiinţă, inspiră aerul tot pe nas şi îl expiră pe gură.
- Dumnezeu ăsta n-a greşit aşa mult cu treaba asta cu semnele -
Le-a lăsat exact cum nu-i El, vii, clare, asta doar pentru scurt timp. Dumnezeu arde carne-n oameni, îşi serveşte cina acolo sus şi serveşte carnea proaspătă cu oase cu tot. 70 de schimbări în 15 secunde.
- însemnatul ajunge din cel mai important în cina sfântă, deci, şi mai important -
Ştii că Dumnezeu nu transpira când făcea lumea?
Însemnaţii transpiră, adică toţi. Toţi transpiră diferit şi, ştii, chiar miroase diferit.
Şi toate semnele din lume tot pe masa lui Dumnezeu ajung, ne serveşte pe toţi, însemnaţi sau nu.
Ne aduce exact de unde am şi plecat, noroi.
Despre semne şi omenie în general.
