Vânătoare

Cu ochi de sticlă şi paşi interminabili. Stai liniştit, nici vântul nu se opreşte şi nici arcul nu trage.
Am doar 2 săgeţi şi nu ştiu pe care s-o folosesc prima şi mi-e frică să nu cumva să nimeresc din prima. Hai, fugi.
Du-te!
- şi se uită cu ochii de sticlă şi cu răbdare şi fără pic de vină -


Arcul este la origine o armă primitivă ce aruncă săgeţi, alcătuit dintr-o vergea elastică uşor încovoiată şi o coardă prinsă de extremităţile vergii.
Iar eu te caut.
Bine, înţeleg, ieşi de unde eşti. E timpul.
Şi scoţi scâncete de durere şi gemete de "nu mai pot". Şi fug printre vergi subţiri şi verzi şi mă zgârii până-n carne. Carne vie şi dureri de moarte şi eu fug după tine, vânatul, care geme de-ajutor.
- am înnebunit -

Fripturi de carne în sânge bine condimentate cu sosuri care mai de care mai strălucite, iar tu gemi de durere şi eu fug spre plăcere.
Şi totuşi nu găsesc.
Stai cuminte ca un proaspăt vânat. Ce vânător prost, în fugă am pierdut arcul şi săgeţile. Şi tu vii din spate. Încet. Fiară.
Şi fără milă, fără drept. Mă sfâşii în 2 bucăţi fragede de carne. Şi gem de durere.
şi dacă jelitul nu ştie de moarte şi uită ultimele sale 5 clipe?
"Acolo unde eşti se află lumea întreagă." - W. Shakespeare