De câteva zile avem pe marile ecrane un film "pour le connoisseurs": La mala educacion / Proasta creştere, în regia lui Pedro Almodovar. Un film delicat, spectaculos, pentru un public open minded care nu caută neapărat muşchi şi gloanţe, un public care vrea să găsească emoţii în sala de cinematograf. Mă gândeam să nu scriu despre filmul acesta, nu pentru că n-ar fi bun (e foarte bun) ci pentru că nu e pentru toată lumea, dar uitându-mă la ediţiile speciale Marius Tucă Show, am realizat că filmul Proasta creştere poate fi un pretext să vorbesc despre o altă faţă a candidaţilor electorali.
Săptămâna viitoare începe campania şi toate filmele, indiferent de actorii frumoşi din distribuţie, vor păli în faţa spectacolului dezbaterilor dintre candidaţi. Ca în filmul lui Almodovar, vom avea parte pe micile ecrane de transformări spectaculoase de imagine, de poveşti care stau ascunse în spatele altor poveşti. Habar n-am ce planuri şi-au făcut producătorii emisiunilor electorale, dar astăzi scriu pentru ei.
Scriu ca să le spun că, deşi încă de la alegerile din '92 am avut vârsta constituţională pentru vot, NU am pus NICIODATĂ o stampilă pe un buletin electoral. Tata (care locuieşte într-un orăşel în care toată lumea se îmbracă în haine de sărbătoare în ziua de votare) spune că gestul meu e o dovadă de proastă creştere, de lipsă de responsabilitate. I-am explicat de multe ori că e tot o formă de exprimare electorală, că am ales să nu votez nu din lene sau lipsă de informare, ci pentru că am vrut "să nu dau votul meu vreunui candidat". Sunt, prin urmare, în categoria de public cea mai interesantă pentru oricare dintre candidaţi: cei pe care ai şanse să-i aduci la urne de partea ta, dacă eşti convingător.
Anul acesta aş vrea să votez, dar mă gândesc că în dorinţa de a mă informa, am să întâlnesc în dezbaterile electorale nenumărate dovezi de proastă creştere, de mitocănie, de atacuri sub centură. Iar eu îmi doresc ca aleşii care vor duce cu ei şi votul meu, să fie educaţi, să ştie să-şi poarte hainele, să ştie limbi străine (şi nu vorbesc aici despre cuvintele tehnice legate de integrare, macroeconomie etc). Îmi doresc ca persoana care să mă reprezinte pe mine, în ţară (Parlament) sau în afara graniţelor, să ştie cine sunt Cristi Puiu sau Nae Caranfil şi să fii mers anul acesta măcar o dată la cinematograf împreună cu familia. Să ştie cine sunt Florin Lăzărescu sau Iulian Tănase şi să fii citit anul acesta măcar o carte a scriitorilor contemporani. Nu mă interesează ce avere au cei pe care îi găsesc pe buletinul de vot, vor afla şi ei mai devreme sau mai târziu că la plecarea între patru scânduri nu vor lua cu ei decât amintiri. Nu mă interesează ce lucruri au de spus despre contracandidaţii lor, cele mai multe sunt atitudini mitocăneşti, adică dovezi de proastă creştere.
Anul acesta rezultatul alegerilor va fi strâns şi va conta mult votul unora ca mine. Aşa că îi rog pe producătorii de emisiuni electorale să mă ajute să mă decid. Le-aş recomanda câteva probe speciale pentru întâlnirile faţă în faţă, de la traduceri pe text impus şi până la discuţii libere despre oamenii noştri de cultură şi n-aş uita de chestionarul lui Bernard Pivot din celebra emisiune Boullion de culture.
10 întrebări ale lui Pivot ale căror răspunsuri simple pot spune despre oamenii din spatele buletinului electoral mai mult decât orice platformă:
1. Care e cuvântul preferat?
2. Care e cuvântul care nu vă place?
3. Ce reuşeşte să vă motiveze creativ, emoţional sau spiritual?
4. Ce vă enervează?
5. Care este înjurătura pe care o folosiţi cel mai des?
6. Care este sunetul / zgomotul care vă place?
7. Care e sunetul / zgomotul pe care-l urâţi?
8. Ce altă profesie în afara celei pe care o aveţi, v-ar fi plăcut să aveţi?
9. Ce profesie nu v-ar plăcea să aveţi?
10. Dacă Raiul există, ce v-ar plăcea să vă spună Dumnezeu la intrare?
Sunt curioasă dacă anul acesta campania electorală va fi o "campanie de proastă creştere" şi aştept cuminte, în faţa televizorului, răspunsurile la întrebările care m-ar convinge să merg la vot.
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)