Gheaţă în august la Scărişoara

Avertisment înainte de a porni în expediţie: de data asta, echipamentul va trebui să conţină mai mult decît un bikini, un top şi ochelarii de soare. Ne vom îndrepta spre o zonă ce poate fi foarte rece chiar în plină vară, că aici obişnuieşte să-şi petreacă vacanţa Doamna Iarnă însăşi. Pune în maşină şi ceva îmbrăcăminte hibernală - un pulover bun de lînă (trendy, desigur) şi ghete cît mai... adevărate.

Chiar dacă nu mai e ce-a fost pe vremea cînd Marţian Negrea compunea frumoasa sa suită simfonică Prin Munţii Apuseni, traseul Pe Arieş în sus rămîne cea mai nimerită rută de urmat. Cîndva, pe aici gîfîia mocăniţa, trăgînd vagoane de lemne şi de persoane; deocamdată a rămas calea ferată, în timp ce locomotivele sînt în conservare, în aşteptarea unui isteţ investitor de turism. Pentru că nu ai încotro, rămîi cu nostalgia şi călătoreşti cu maşina - ceea ce nu e rău, poţi opri unde te îndeamnă ochii şi sufletul.


Munţii noştri aur poartă, noi...

Prima oprire e la Vidolm, pentru pădurea de Larix, o rezervaţie dendrologică. Apoi la Sălciua, unde se află o mănăstire de maici, case tradiţionale şi cîteva mori, precum şi o galerie subterană cu nume sonor: Huda lui Papară. Numai portalul ei de 37 de metri merită tot deranjul, ca să nu mai vorbim de Sala Minunilor, una dintre cele mai spaţioase din carstul românesc. Din tavanul sălii spînzură stalactite în formă de tentacule răsucite şi contorsionate, denumite de speologi anemolite; frămîntarea lor aminteşte de vînturi şi furtuni subpămîntene...

După Cîmpeni, trecînd peste barajul de pe Arieş, poţi face un mic ocol spre Vidra - o comună răsărită, cu multe case arătoase. Cea mai pitorească şi demnă de a fi vizitată e cea în care s-a născut însuşi Crăişorul Munţilor, Avram Iancu. Tot în Vidra, un inedit monument geologic stă, anonim, sub forma unui deluşor la margine de şosea: o acumulare de cochilii de melci, un banc de calcar fosilifer pentru care timpul s-a oprit acum 70 de milioane de ani.

Dacă vii dinspre Alba Iulia, pe Valea Ampoiului ai parte de alte surprize; vei trece la doi paşi de orgile de bazalt de la Detunate. Detunata zisă Goală îşi dezvăluie impudic, dar imperial, nuditatea coloanelor hexagonale de bazalt negru; mai discretă, Detunata numită - ne scuzaţi - Flocoasă, poartă pe ea un văl de vegetaţie forestieră.

Ajungi apoi la Roşia Montană, un ghost-town părăginit în centrul căruia, printre alte ruine, se află şi rămăşiţele cazinoului unde cîndva se juca pocher pe praf de aur. Astăzi, cînd ziarele şi televiziunile vuiesc de scandalul ecologic de la Roşia Montană, merită un mic ocol pentru a vedea cu ochii tăi drama la care a fost condamnată...


Turism autentic

Pulsul unui loc nu "se simte" decît după primele trei zile, în care eşti doar musafir şi acumulezi numai impresii superficiale. Pentru a înţelege mai multe şi a depăşi bariera turismului de circumstanţă, îţi sugerăm să-ţi stabileşti cartierul general în Gîrda sau Arieşeni; căci pe aici există mai multe pensiuni bune, cu produse şi zîmbete autentice şi preţuri rezonabile; le găseşti pe Internet şi e mai bine să tratezi direct, nu prin intermediari.

De aici ai cîteva variante de destinaţii, care de care mai atractive. Ia să vedem: Dacă pornim pe Valea Gîrda Seacă, ajungem după vreo 17 kilometri de hîrtoape... de trei stele la cătunul Casa de Piatră. Datorită faptului că ajutorul american oferit pentru electrificarea satelor de moţi izolate s-a rătăcit prin codrii întunecoşi ai Bihorului, femeile din Casa de Piatră cos şi citesc tot la lumînare; din acelaşi motiv s-au împuţinat gaterele şi munţii de cherestea... Probabil cea mai izolată aşezare de moţi, Casa de Piatră are toate casele din lemn; singura casă de piatră pe aici este Coiba (Coliba) Mare, o peşteră măreaţă aflată chiar la marginea cătunului. Merită să cobori, vei fi răsplătită cu uimirea unui miracol geologic: portalul peşterii e unul dintre cele mai maiestuoase din România! Nu departe se află Peştera Minunată, numită şi Peştera Vîrtop; fiind rezervaţie naturală, nu poate fi vizitată cu bilet de intrare, ci doar cu ciubuc oferit paznicului-custode din cătun.

O altă destinaţie posibilă este cătunul Pătrăhăiţeşti, aflat la doi paşi... deasupra localităţii Arieşeni! Vei depista uşor cele cîteva case unde meşterii locali confecţionează, uneori chiar sub ochii tăi, obiecte tradiţionale de lemn de brad alb şi plăcut la pipăit - şipuri, ciubere, tulnice - în mod cert nu vei pleca cu mîinile goale. Din experienţă te sfătuiesc să nu te limitezi şi să nu te zgîrceşti: am fost acolo de mai multe ori, dar primele "recolte" de artizanat mi-au fost confiscate de prieteni.


Un decor îngheţat acum 4000 de ani

În fine, o altă direcţie recomandată... călduros este Gheţarul Scărişoara. Trecem prin frumoasele chei ale Ordîncuşii şi pe lîngă peştera Poarta lui Ionel, din păcate prea sumar amenajată. Urmează un drum cam dur, unde doar maşinile de teren zburdă cu adevărat. La capătul său se află vestita peşteră Scărişoara: cel mai mare gheţar subteran din România, cu un volum de 75.000 metri cubi (transformat în cubuleţe, ar acoperi necesarul pentru întregul consum mondial de whisky and soda pe 3000 de ani). Moţii din vechime o cunoşteau şi o foloseau ca frigider natural, păstrînd la rece carnea.

Emil Racoviţă făcuse o pasiune pentru gheţar; a început să studieze peştera şi a declarat-o rezervaţie speologică încă în anul 1938. Succesiunea depunerilor din straturile de gheaţă permite astăzi cercetătorilor să descifreze cronica climatică din ultimele patru milenii. După coborîrea unui aven impresionant, de 50 metri adîncime, pătrunzi printr-un mare portal spre Sala Mare, iar de aici vei fi condusă în Sala Biserica. Sub bazilica din calcar vertiginos de înaltă, în faţa unui altar străveziu, se "roagă" madone şi îngeri de gheaţă albăstruie.

Toată această scenografie impresionantă ţi se arată numai în partea vizibilă a aisbergului subteran; la 20 de metri mai jos se află aşa-numitele rezervaţii, Mică şi Mare, unde stau ascunse şi alte frumuseţi, deocamdată inaccesibile.

Cadrul natural este remarcabil, dar punerea sa în valoare prin amenajare este cu totul modestă; Scărişoara aşteaptă încă un întreprinzător inspirat.

Dacă după o oră petrecută în subteran vei tînji, măcar pentru o vreme, după canicula oraşului, înseamnă că ne-am atins scopul.

(Articol preluat din Revista Cosmopolitan, august 2004)