REx Romaniae. Doar Tibetul, poate, ne depăşeşte!

Nu vom fi niciodată (R)EGALI. Rex-Ex-Romaniae. Republică de drept divin.
 
Totuşi, parcă fusese monarhie constituţională, aproape ca o republică (la fel ca şi acum, de fapt, doar că cică ne-alegem Regii şi Curţile, adică ne-o facem cu mîna noastră - şi tot cu mîna noastră le-o facem şi lor), nu monarhie de drept divin, cu valtrapuri şi damfuri teocratice... Ce mai vin ăştia din urmă, de parcă ne-ar fi părăsit vreodată...
 
Îmi place centrul Bucureştiului mai plin de lume decît vor reuşi vreodată să strîngă toate serviciile publice, secrete sau civice reunite. Ocazie de revoluţie, din păcate de înmormîntare.
 
Doliu după noi înşine. Că tare mai (ne) lipsim şi tare ar mai trebui să ni se facă dor de noi!
 
Eu cred că doliul acesta şi îngropăciunea aceasta pot fi considerate un act de domnie. Poate chiar mai efectiv-simbolice decît au/ar fi fost în viaţă.
 
Gaură din steag, rege (ne-)domnind de departe şi reînscăunare numai prin moarte: a mai pomenit cineva existenţă colectivă mai hiper-simbolică, naţiune mai "efigientă" - mai în efigie? Doar Tibetul, poate, ne depăşeşte.