Out of Season Office Greetings (RadioTxt)

Ne aflăm oficial în vacanţă. Spun "oficial", şi insist, apăs asupra acestui cuvînt deoarece, mai mult sau mai puţin, sîntem tot timpul, cu minţile măcar, în vacanţă. Tot timpul, de fapt, în permanenţă, mintea ne zboară, visează, este în vacanţă, bîntuie pe aiurea, prin locuri numai de noi ştiute, uneori nici măcar de noi, pe care, apoi, cînd vacanţa mult visată, mult aşteptată vine în sfîrşit, noi încercăm să le vizităm aievea, de-a binelea. În vacanţe încercăm, toţi, să ne împlinim visurile continue, neîntrerupte, de peste an.
 
Niciodată, sau foarte rar, în momente pe care le considerăm, apoi, în amintire, fie traumatizante, fie beatifice, noi nu sîntem de faţă, prezenţi. Nu ne place niciodată să fim aici, adică acolo unde ne aflăm. Iar aici, unde ne aflăm, este locul vieţii noastre, iar locul vieţii noastre, pentru bucureşteni, este Bucureştiul.
 
Ignorăm şi nesocotim Bucureştiul, ca loc al vieţii noastre, al prezentului nostru, visînd la locuri mirifice. Tot ce este departe este de vis, tot ce este aici, de mizerie, de fugă, numai bun pentru a fi uitat, ocolit.
 
Dar cînd plecăm, în vacanţele noastre, unde visăm să ne ducem? Pe altă planetă? Doamne fereşte! Ci în alte locuri, ale vieţii altora, în alte oraşe. Fugim de oraşele noastre pentru a întîlni oraşele altora. Iar oraşele altora sînt întotdeauna de vis. Prin ele însele, dar cel mai adesea prin simplul fapt că le visăm.
 
O visa cineva şi la oraşul nostru, la Bucureşti? Cum o arăta un vis despre Bucureşti? Şi, mai ales, cum o arăta, apoi, contactul concret, fizic, material cu Bucureştiul? În ce măsură este oraşul noatru unul "de vis", asemenea oraşelor pe care, în el, le visăm, şi pe care, uneori, ca acum, în vacanţe, şi izbutim să le vizităm?
 
De ce mai plecăm, ca acum, în vacanţe, dacă ne ducem pe unde ne ducem şi nu deschidem ochii, ca să facem, să ne dorim, apoi, şi acasă ceea ce ne place la alţii?
 
Dacă tot plecăm în vacanţe, de ce să nu învăţăm ce să ne dorim, ce să cerem şi, mai ales, cum să facem noi înşine, prin felul nostru de a fi şi de a interacţiona, Oraşul?
 
De ce mai plecăm, dacă nu venim cu nimic înapoi, dacă nu aducem nici măcar o idee nouă, o simţire nouă înapoi, acasă?
 
Marea idee, atît de simplă, ca toate ideile mari, ar fi să facem şi din Bucureşti un oraş de vis, de visat, un oraş (ca) de vacanţă.
 
Deschideţi ochii pe acolo pe unde plecaţi, dacă tot vă duceţi şi cheltuiţi bani. Puteţi aduce visul urban acasă, numai să vreţi. Puteţi transforma Bucureştiul într-un oraş pe care să visaţi să îl vizitaţi în vacanţe.
 
Oraşele altora, cele la care visăm şi pe care, uneori, ca acum, în vacanţe, şi izbutim să le cunoaştem, sînt întotdeauna de vis. Prin faptul, desigur, că le visăm, dar de foarte multe ori şi în sine, ca atare, în mod, cum se spune, obiectiv.

Haideţi să facem următorul exerciţiu: cînd ne vom afla plecaţi departe, în vacanţă, în oraşele altora, ce-ar fi să încercăm, cîteva minute măcar, să visăm cu ochii deschişi Bucureştiul, să visăm, treaz, despre Bucureşti, trăgînd cu ochii pe la ce vedem prin acele alte locuri, prin acele locuri ale altora.
 
Şi să încercăm apoi, cînd ne vom întoarce din vacanţă, să venim în Bucureşti ca-n vacanţă.