Cărţi

Cărţi pe rafturi, pe mese, chiar şi pe jos. Pe culoar sunt câteva stive care se ridică (deocamdată) până la înălţimea pieptului.

Decid să mai scap de ele - cel puţin de cele pe care nu cred că le voi mai (re)citi vreodată, aşa că le dau copiilor tot ce cred că ar putea fi de interes pentru ei.

Chiar şi după asta, tot rămân cu (prea) multe. Zugravii care mă ajută să-mi renovez apartamentul îmi spun: "Ce multe cărţi! Ce faceţi cu ele?"

Nu ştiu ce fac, le păstrez, presupun. Pe cele citite le mai răsfoiesc din când în când, sau le mai dau cu împrumut cui vrea să le citească (chit că am o listă întreagă din cele care nu mi-au mai fost niciodată returnate). Iar pe cele necitite le ţin la îndemână, vreau să am oricând ceva bun de citit - românesc, străin, beletristică, memorii, istorie, albume de artă.

Problema e că sunt într-adevăr cam multe. La zugrăvit mi-au creat o problemă, au tot trebuit mutate dintr-o cameră într-alta. Şi am mai avut în cel puţin două rânduri probleme din cauza lor, când m-au inundat vecinii de deasupra. Curgea apă pe pereţi şi prin tavan - am scos cât am putut de repede tot ce era tablou sau carte din calea intemperiilor. Le-am depozitat în mijlocul sufrageriei, o cameră care a scăpat neatinsă de potop. Chiar şi aşa, câteva cărţi tot au prins un duş scurt, dar fără vreo urmă persistentă. Le-am dus înapoi la locul lor după câteva săptămâni, când pereţii s-au uscat complet. Norocul meu e că am fost acasă la fiecare inundaţie. Altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

Astăzi există şi cărţi electronice. Sunt mulţi care le cumpără, fie ca să le citească mai comod în tren sau în avion, fie pur şi simplu ca să nu le ocupe degeaba locul în casă după ce le termină de citit. Dar nimic nu se compară cu o carte frumoasă. E ca un pahar cu vin. Înainte să guşti ce e în el, îl priveşti, îi simţi aroma, te joci puţin cu el. La fel, găsesc că forma şi aroma unei cărţi sunt îmbătătoare. Ce-mi mai place la o carte e felul în care cuprinde memoria celor care au citit-o înaintea ta. Nu vorbesc aici numai de sublinieri, comentarii (şi mie-mi place să "lucrez" cu creionul pe carte, dacă e a mea, şi, evident, niciodată pe ediţiile bibliofile), ci şi de lucruri mai subtile, cum ar fi chiar alegerea cărţii (pe Tataia, spre exemplu, îl asociez cu Traité d'anatomie humaine de Testut, cu versiunea Oxford a The Complete Works of William Shakespeare, sau cu Larousse du XXe siècle, pe Mamaia cu Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi, sau cu Arcul de Triumf a lui Erich Maria Remarque).

De câte ori nu m-am gândit să nu mai cumpăr cărţi noi, să împrumut doar de la bibliotecă! E mai economic. Mi-am făcut chiar legitimaţie la vreo două biblioteci, aşa că pot spune că am încercat.

Totuşi, nu mă pot abţine. Şi acum abia aştept să termin de scris, ca să pornesc în căutarea ultimelor noutăţi editoriale.

(Bucureşti, decembrie 2017)