Îmi plac pisicile. Sunt singurele creaturi care mă încântă.
În faţa gesturilor şi mişcărilor feline îmi pierd capul.
Mă topesc după boturi şi mustăţi, după blănile lungi şi pufoase sau scurte şi catifelate.
Nimic din ce e pisicesc nu mă lase rece.
Mă dau pe spate rochiile care sfârâie în aer ca nişte cozi înfoiate
Şi umerii care se gudură semeţi, hârjonindu-se cu vântul.
Îmi plac oamenii pisică şi caracterele lor neîmblânzite
Privirile hipnotice care stăruire cu neobrăzare asupra punctelor sensibile
Ador cum ştiu ei să te facă să-i rogi, cu frumosul, să se lase atinşi
În prezenţa lor dispare orice frică
Pot să rămân blocată în lift sau surprinsă de vijelie în câmp deschis.
Îmi plac atât de mult pisicile când vânează
Şi când zac toropite de lene
Când se spală meticulos şi temeinic
Şi când se năpustesc asupra celor care le stârnesc tandreţea
Unele animale pur şi simplu nu pot fi dresate.
Îmi plac pisicile într-atât, încât visez să dau peste una feroce
Neînchipuit de frumoasă
În ziua în care mă apucă pofta de moarte.