Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bilanţ 2017: Ceea ce ne-a lipsit în anul trecut e ceea ce ne ghidează viitorul


Mihaela Pascu-Oglindă

01.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
An de an, facem bilanţuri. Şi oricât de contabiliceşte sună, oricât de mult ne displace ideea, fiindcă ne obligă să privim spre trecut şi, automat, spre noi înşine, pe atât e de necesară această retrospectivă. Facebook-ul numără pentru noi: like-uri, aprecieri, urări cu ocazia diferitelor evenimente importante din vieţile noastre. Iar noi, fiindcă avem acest cont care ne ţine socoteala, tindem să le uităm. Contracarăm însă prin metode mai tradiţionale: prin scris, prin conversaţii, prin mijloace care până mai ieri ni se păreau învechite. Simţim în noi nevoia, din ce în ce mai acut, de a ne reîntoarce spre valori fundamentale, esenţiale. Nu le redescoperim din prima şi nici uşor căci, înainte de toate, nu prea ştim spre ce să ne îndreptăm. Însă aprecierile catalogate temeinic de Facebook nu ne sunt de ajuns şi nu ne alină nici cât să ne ţină perioada dintre Crăciun şi Anul Nou. Aşa că scrutăm cu mai multă profunzime orizonturile trecute: ce-am făcut, ce n-am făcut, ce s-ar fi putut face mai bine şi, nu în ultimul rând, ce s-a făcut bine. De sub pojghiţa bine întărită de ştiri care ne-au rămas în memorie, vrând-nevrând, scoatem la iveală câteva întâmplări care să îngroaşe pătura deasă de care avem nevoie în lunile ianuarie, februarie şi, obligatoriu, martie. Sunt lunile pe care le vom hrăni cu avântul a ceea ce avem de făcut, încercând să ne scuturăm de colţii mici ai depresiei induse de ceea ce n-am făcut.

Anul care s-a încheiat a fost mult prea influenţat de jocurile duse la nivel înalt şi de care multor oameni n-a părut să le pese. Şi-au văzut de viaţa lor în vreme ce îngrijorarea şi scuza că sabia de deasupra capului ar putea să cadă până la urmă, nimerindu-şi ţinta, i-au făcut pe unii dintre noi să amâne sau să abandoneze proiecte care hrănesc stima de sine şi cresc, în general, gradul de fericire al unui om.

În noul an ajungem, inevitabil, să simţim că n-am făcut suficient de mult, chiar dacă se prea poate ca sentimentul să fie specific fiecărui început de lună ianuarie. Aşa că scoatem de prin sertare agendele prăfuite şi ne facem planuri conform cărora vom transforma lumea, vom schimba parcursul universului şi vom face câte ceva şi pentru propria persoană: poate mers la sală, poate mâncat mai sănătos, poate obţinut o promovare la locul de muncă. Asta numai dacă, desigur, între timp nu ne vor fi dejucate planurile de anunţurile imprevizibile ale unei guvernări căreia nu-i pasă nici de mersul nostru la sală, nici de planurile de a mânca mai sănătos, nici de încercările de a ne asigura un viitor mai strălucit. Însă, cu agenda în mâna, nu putem abandona speranţa.

Nu e uşor să te schimbi. Cum nu e uşor să ieşi din odihna de iarnă cu chipul vesel, nezbârcit de frământările unor luni în care ai fi vrut poate să muţi munţii şi să bifezi tot ce era trecut în agendă, dar n-ai reuşit. Obiceiurile nesănătoase revin cu promisiunea că-ţi vor ţine de cald. Chiar şi primăvara, atunci când, în realitate, n-ai mai avea nevoie de ele. Însă dacă vrem ca bilanţul să arate vreodată cu adevărat mulţumitor, atunci schimbarea trebuie să se producă. Să înceapă de la acele câteva rânduri din agendă, să ajungă la noi, să ne ducă la lumină cu o nouă expresie pe chip, să ne îndrepte sigur şi fără teamă spre o primăvară a unui nou viitor, luminos şi lipsit de griji.

Îmi doresc ca orele dintr-o zi să cuprindă lectura unor minţi strălucite care au găsit răspunsuri înaintea noastră. Să le subliniez apăsat, să mi le asum, parţial, să-mi conduc viaţa după aceleaşi principii care pe unii i-au ajutat să dea dovadă de o onestitate şi de un simţ al dreptăţii de nezdruncinat. Să descopăr linii noi de trasat în prezentul pe care-l urmez pas cu pas. Să schimb nu doar ziua de mâine, ci minutul, secunda. Teama că în niciun an s-ar putea să nu fac suficient de mult e încă acolo, însă poate fi înlocuită cu amintirea a ceea ce s-a făcut când s-a făcut. Din astfel de reuşite îţi poţi extrage forţa pentru a crea lucruri noi, situaţii care înainte nu existau. Din amintirea omului care ai fost la un moment dat, din încercuirea acelor momente în care te mirai şi bucurai în egală măsură de tot ceea ce făceai cu o forţă anihilată azi de dilemele pe care inclusiv mass-media pare să ţi le arunce la tot pasul.

Însă omul, în singurătatea lui, e mare. Chiar dacă paradoxal ni se pare că mulţimile au în ele o forţă de nebănuit, să nu uităm de felul în care mase întregi de oameni, popoare întregi, au fost manipulate, conduse, prin teamă şi groază, către pierzanie. Aşa că dacă vreau să includ în bilanţ un gând de nelipsit ar fi acesta: să nu uit că omul, chiar şi singur, are în el o forţă de nebănuit, de neînlocuit. Că dacă îşi propune cu adevărat, chiar poate să mute munţii. Că poate transforma o ţară întreagă dacă nu se lasă stăpânit de griji şi de întrebări fără răspuns. Chiar dacă va şti, pentru a nu deveni tiran, să plece urechea la dilemele care-l înconjoară. Căci, aşa cum scria Andrei Pleşu în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, "Omul fără dileme e creatorul tuturor dictaturilor, de dreapta sau de stânga. E marele organizator, marele pedagog, marele vindecător".

În noul an trebuie să intri, aşadar, ca un om plin. Condus de principii, dar nu stăpânit de certitudini. Ghidat de valori, dar nu mânat de lipsa dilemelor. Cu un obiectiv în minte, dar nu cu preţul unui viitor de nerecuperat.

Cărţile citite, dar mai ales cele necitite, se află printre farurile care vor lumina această nouă primăvară. Promisiunile că planurile neîndeplinite nu vor rămâne aşa. Datoria continuă de a deveni constant un om mai bun. Şi paşii concreţi care duc la transformarea atât de necesară. Conştiinţa că oricât de utile ne sunt bilanţurile, omul e dator să meargă înainte, chiar dacă se va întoarce să privească spre trecut. Dar numai pentru a şti la ce să nu se întoarcă.

*
Aşteptăm topuri ale amintirilor voastre din anul 2017 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2018. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 12 amintiri (aproape uitate) din 2018, Andrada Ionescu (4.2/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top 2018. Ori transcendenţă, ori nimic, Andrei Baciu (4.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018, anul în care niciun alt top n-a mai contat, Mihaela Pascu-Oglindă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018, un an blând şi jucăuş, Ana Tatu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top (foarte personal şi puţin cam eclectic) 2018, Alexandru-Radu Săvulescu (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer