Când eşti dat afară din limbajul tău / Ce cruzime

Când eşti dat afară din limbajul tău
şi ajungi cerşetor într-o mare muţenie,
bucură-te de apusul graiurilor,
vor veni alte limbi şi acele limbi te vor reinventa,
în noua ta viaţă se va naşte iar o divinitate,
deocamdată vocile tale se pregătesc
de călătorie, deocamdată o divinitate bătrână
şi tu împreună cu ea nu mai sunteţi
decât simple fapte ale unui limbaj care pleacă,
Doamne, lingă tăcerile tale plâng
şi nu mai am faţă

* * *

Ce cruzime,
să stai precum cel mai umil spectator
lângă viaţa ta,
şi să-ţi fie interzis să intri acolo,
iar acolo, în viaţa ta, dragostele şi
morţile, urmându-şi,
nici măcar nu te mai presupun,
şi atunci tu cine mai eşti,
în afară de o privire rugătoare
ce nici măcar nu mai poate sau nu mai ştie
cum a rămas pe afară,
într-un climat polar,
unde nu se moare,
dar nici dragoste nu e,
ci doar o constantă amăgire ca asta este,
ca nimic altceva nu mai e şi aşa mai departe

(în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 martie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)