Despre vulturi şi alţi prădători

Spania, parc natural. Vulturi zburând deasupra unui defileu extrem de înalt. Din înălţimi, încep apoi să coboare lent, în zbor planat. Plutesc astfel în cerc, cred, ceasuri întregi până când ajung jos. În tot acest timp îşi caută fără grabă prada. Dacă n-au găsit-o până ajung la nivelul pădurii şi al râului dintre versanţii defileului, se opintesc din nou până sus, dând viguros din aripi, după care repetă aceeaşi coborâre în spirală, în care par aproape imobili. N-am binoclu să le observ privirea, dar mi-o imaginez ca pe ceva extrem de intens, scanând la milimetru tot ceea ce mişcă la sol. Se aruncă brusc în picaj îndată ce-şi identifică prada.

Milonga la Buenos Aires. Tanguero macho, între două vârste. Costum în dungi, eşarfă la gât, părul lins, uns cu briantină. În timpul cortinei dintre tandas, se învârte încet în jurul sălii, evaluând din cap până-n picioare, cu o privire expertă, doamnele care stau jos, picior peste picior, la mesele de pe margine. Face o tură completă, după care revine, indecis. Când în fine, la a doua trecere, se opreşte în dreptul unei doamne, şi face din cap invitaţia la dans - cabeceo, femeia se ridică, şi pleacă împreună cu el pe ring.

Acelaşi Buenos Aires. Fără staţii de taxi. Taxi-urile îşi caută clienţii din mers. Se rotesc la pas pe străzi, câteodată unul singur, alteori mai multe, în şir, pe banda întâi, pe lângă trotuar, în căutare de clienţi. Şoferii privesc atent fiecare persoană pe lângă care trec. Când li se pare că cineva se uită după ei, opresc fix în dreptul lui, astfel încât acesta să poată intra în maşină fără să mai trebuiască să facă nici măcar un pas.

(Bucureşti, ianuarie 2018)