O lectură relaxantă şi plăcută - Belgravia

Citiţi un fragment din această carte.


Dacă vă plac romanele clasice cu final fericit, cărţile în care evenimentele au loc în vremuri de mult apuse, atunci Belgravia este o lectură mai mult decât potrivită. Julian Fellowes, autorul serialului Downtown Abbey, nu doar că este familiarizat cu epoca în care îşi plasează personajele, acţiunea petrecându-se undeva în Anglia anului 1840, dar are şi talent la scris, reuşind să creeze din cuvinte imagini aproape cinematografice. Povestea nu este foarte originală, dar este plăcut scrisă, firul narativ este bine stăpânit de autor, aşa că Belgravia se dovedeşte o lectură relaxantă şi plăcută.

Romanul se petrece în Anglia, după cum spuneam, dar modul în care se mişcă, gândesc şi trăiesc personajele m-a dus cu gândul la romanele franţuzeşti de început de secol XIX în care locuitorii cartierului Saint Germain aveau grijă să le amintească tuturor de originile lor nobiliare, să dispreţuiască ofensiva noii burghezii şi să îi privească de sus pe toţi cei care nu aveau acelaşi sânge albastru. Şi acolo, dar şi în cartea lui Fellowes o mezalianţă era o crimă şi o jignire. Oamenii preţuiau mai mult rangul şi poziţia socială decât dragostea adevărată, iar munca era considerată o activitate înjositoare, nedemnă de un nobil. Era o lume cu reguli sociale stricte care, de multe ori, strivea destine arătându-se intransigentă cu cei care încercau să ocolească sau să încalce aceste reguli.

Povestea ţesută de Fellowes pleacă de la un eveniment real, balul ducesei de Richmond care a avut loc la Bruxelles în anul 1815 fix cu o seară înainte de bătălia de la Quatre Bras, una dintre bătăliile lui Wellington împotriva lui Napoleon. Balul este considerat cel mai celebru bal din istorie datorită invitaţilor, dar, mai ales, faptului că a avut loc cu doar câteva zile înainte de bătălia de la Waterloo. Deşi există o listă cu participanţii la bal, acest amănunt nu l-a oprit pe Fellowes să includă câteva personaje fictive pentru a îşi crea povestea. Astfel, în roman, la bal au fost invitaţi şi Sophia Trenchard împreună cu părinţii ei, Anne şi James. James, supranumit "Magicianul", era cel care asigura aprovizionarea armatei ducelui Wellington. Ambiţios, priceput la afaceri, James Trenchard îşi dorea intrarea în lumea nobiliară atât pentru el cât şi pentru fiica sa. Sophia era îndrăgostită de vicontele de Bellasis, moştenitorul familiei nobiliare Brockenhurst. Acesta a reuşit să facă posibilă invitarea familiei Trenchard la faimosul bal, deşi nu aveau vreun rang nobiliar. Povestea de iubire dintre cei doi tineri care ar fi putut scandaliza înalta societate se sfârşeşte brusc atunci când vicontele este ucis în timpul bătăliei de la Quatre Bras. Urmările acestei poveşti de dragoste constituie, de fapt, subiectul cărţii. Ne reîntâlnim, astfel, cu cei implicaţi în această poveste după 25 de ani.

Dintre toate personajele imaginate de autor, mie mi-a plăcut cel mai mult Anne Trenchard. Anne este o femeie cu picioarele pe pământ, care îşi cunoaşte locul şi dezaprobă dorinţa de ascensiune socială a soţului său. Este condusă de principii morale stricte, aşa cum le înţelege ea, acest lucru determinând-o să ia, la un moment dat câteva decizii împotriva propriilor sentimente şi dorinţe. Anne are clasă, ştie să se poarte în lume, cunoaşte ce trebuie şi ce nu trebuie făcut în public. Este exponenta unei generaţii care a beneficiat de o educaţie destul de bună, dar este limitată de propriile origini. Spre deosebire de soţul ei, ea dispreţuieşte aerele şi pretenţiile aristocraţiei şi ştie să le ţină piept atunci când este cazul.

Este interesant modul în care Fellowes a ales să ilustreze diferenţele dintre clasele sociale. De cele mai multe ori vedem personajele fie prin ochii lui Anne, exponenta burgheziei, fie prin ochii lui Lady Caroline Brockenhurst, mama vicontelui Bellasis şi exponenta aristocraţiei sau prin ochii servitorilor din casa Trenchard. Aşadar, fiecare categorie socială îşi găseşte propriile voci şi viaţa acelor timpuri capătă culoare tocmai perspectivelor atât de diferite din care ne este prezentată. Ca un punct slab al intrigii pot spune că mi-a fost destul de greu să cred că servitorii ar fi fost dispuşi să îşi trădeze stăpânii pentru bani, după ce fuseseră alături de aceştia mai bine de 25 de ani şi nu mai erau tocmai tineri. Dar, până la urmă şi în viaţă ca şi în roman, orice este posibil.

Numele romanului vine de la cartierul Belgravia, locuit de aristocraţie şi la construirea căruia James Trenchard participase alături de celebrii fraţi Cubitt. Este oarecum ironic ca familia Trenchard este rareori invitată în aceste case deşi ele au fost construite în urma investiţiilor lui James. Banii vechi şi banii noi sunt surprinşi în perioada în care cei care îi aveau nu se prea amestecau. Cu toate acestea, epoca în care şi-a plasat autorul personajele permite finaluri fericite pentru că convenţiile sociale se mai relaxaseră, tinerii începuseră să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte alegerea partenerului şi banii începeau să bată rangul.

Belgravia oferă cititorului o poveste clasică, interesantă şi plină de detalii despre o epocă care îi fascinează pe mulţi. Lumea acelor vremuri era, după cum răzbate din roman, pestriţă, plină de cartofori, oportunişti şi vânători de zestre. O lume a aparenţelor în care banii jucau un loc mult mai important decât le-ar fi plăcut protagoniştilor să recunoască. Nu pot să nu închei fără a remarca prezentarea grafică excelentă care contribuie la farmecul cărţii. Belgravia este genul de carte care vă poate oferi câteva ore de relaxare bine meritate.