După încheierea înţelegerii din anul 1347 d.Hr războiul civil dintre generalul Ioan Kantakouzenos şi regenţa împărătesei Ana de Savoya a luat sfârşit. Acesta a fost numit protector al basileului minor, Ioan al V-lea Palaiologos. El urma să conducă Imperiul Bizantin ca împărat senior, în colegialitate, sub numele de Ioan al VI-lea Kantakouzenos. Cultivat, energic şi cu o experienţă militară de peste 25 de ani, acesta a încercat să revitalizeze monarhia bizantină aflată în suferinţă după cei 6 ani de conflict intern. Generalul Ioan Kantakouzenos avea vârsta de 51 de ani în momentul în care a devenit împărat senior în anul 1347 d.Hr. S-a declarat protector al drepturilor basileului legitim, încă minor, aşa cum de altfel se exprimase şi anterior declanşării războiului civil. El refuzase încoronarea ca împărat în 1341 d.Hr susţinând ca va îndeplini doar poziţia de regenţă a imperiului până la vârsta maturităţii lui Ioan al V-lea. Atitudinea respectivă i-a adus în acel moment suporteri, dar rivalii săi au vazut-o drept o slăbiciune.
Una dintre primele măsuri ale lui Ioan al VI-lea Kantakouzenos, după preluarea puterii monarhiei bizantine, a fost convocarea unui sinod al Bisericii în care patriarhul Ioan Kalekas- fost membru al regenţei din anii războiului civil- a fost depus şi condamnat. Călugărul Griogorios Palamas a fost reabilitat iar curentul lansat de el în Biserica Ortodoxă- palamismul- a devenit de-acum susţinut oficial de către împărat. Palamismul a devenit, din curent influent al monahismului bizantin în secolul al XIV-lea sub împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos, nota predominantă a monahismului ortodox. Împăratul şi-a declarat susţinerea faţă de palamism ceea ce a permis celor mai zeloşi adepţi ai acestui curent monahal abuzarea celor care nu urmau această direcţie. Fiind un curent care presupunea închiderea, excludea din start orice apropiere faţă de papalitate şi pedepsirea celor care prefereau dialogul religios cu Occidentul.
Dacă până în momentul preluării puterii de către Ioan al VI-lea Kantakouzenos palamismul fusese acceptat, de-acum el era susţinut oficial de către împărat. Palamiţii se opunea discuţiilor filosofice despre prezenţa lui Dumnezeu, un mod extrem de prezent şi vechi al teologiei răsăritene. Aceştia promovau descoperirea credinţei prin închidere şi meditaţie. Filofosia reprezenta pentru palamiţi lipsa credinţei iar adepţii ei erau consideraţi aderenţi ai papalităţii, mai degrabă, decât ai Patriarhiei Ecumenice. Poziţia de forţă a curentului palamit consolidat oficial de către împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos precum şi abuzurile comise de cei mai înfocaţi adepţi ai acestuia deveneau tot mai greu de tolerat de cei care nu urmau "calea oficială". Disensiunile din rândul Bisericii Ortodoxe provocate de discuţiile din jurul prevalenţei palamismului s-au simţit şi în alegerea noului Patriarh Ecumenic al Constantinopolului. După 3 luni, poziţia palamită a câştigat, fiind numit patriarh un călugăr palamit: Isidor I Bucharios.
Patriarhul palamit Isidor I Bucharios a săvârşit reîncoronarea lui Ioan al VI-lea Kantakouzenos după alegerea sa ca patriarh al Constantinopolului ca o răsplată pentru adeziunea împăratului la curentul palamit din Biserică. Încoronarea nu s-a produs însă în locul clasic- Sfânta Sofia- deoarece cupola acesteia fusese, ci în biserica Sfânta Maria de lângă palatul Vlacherne. Bijuteriile folosite au fost imitaţii deoarece originalele Coroanei fuseseră amanetate anterior Veneţiei de împărăteasa Ana de Savoya.
Măsurile din debutul domniei lui Ioan al VI-lea Kantakouzenos au vizat angrenarea fiilor săi în mecanismul puterii imperiale. Sistemul apanajului preferat de Kantakouzenos prevedea plasarea unor teritorii imperiale sub autoritatea fiilor săi, politică dublată şi de conferirea unor titluri acestora, existente sau nou fabricate. Altfel, împăratul a încercat să deschidă negocierile cu regele sârbilor Ştefan Duşan- autoproclamat împărat- pentru a recupera teritoriile bizantine ocupate de acesta în anii războiului civil. După desemnarea sa ca protector al împăratului minor Ioan al V-lea, împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos şi-a consolidat relaţia cu împăratul legitim prin căsătoria fiicei sale, Theodora, cu basileul minor. În acelaşi timp, Kantakouzenos a respins cererea susţinătorilor săi care îi cereau să-şi ridice fii- pe Matei şi Manuel- în demnităţi imperiale. Kantakouzenos a refuzat avansarea propriilor fii din raţiuni de legitimitate, deoarece ar fi putut fi văzută drept o lezare a drepturilor basileului minor, Ioan al V-lea.
Împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos şi-a numit fii în demnităţi administrative încercând să se asigure de loialitatea lor. A refuzat încoronarea lor pentru a nu stârni opoziţia împăratului legitim minor Ioan al V-lea dar le-a conferit titluri în imediata proximitate a demnităţii imperiale. În plus, unul dintre fii- Matei- a primit apanajul unei părţi din Tracia asupra căreia Kantakouzenos l-a însărcinat cu puteri extinse. Celălalt fiu, Manuel, a primit titlul de
despot şi apanajul Peloponesului. La scurt timp după încoronare Ioan al VI-lea Kantakouzenos i s-a adresat regelui sârbilor Ştefan Duşan cu cererea de a restitui Serres şi Beroe către monarhia bizantină. Aceste teritorii fuseseră ocupate după ce alianţa dintre cei doi, în vigoare în timpul războiului civil din anii anteriori, s-a rupt. Teritoriile pe care Ştefan Duşan le-a ocupat de sub administraţia Imperiului Bizantin înainte ca acordul cu Ioan Kanzakouzenos să fie rupt urmau să rămână în posesia regelui sârb.
Cererea împăratului Ioan al VI-lea Kantakouzenos către regele sârbilor Ştefan Duşan de a returna Beroe şi Serres erau necesare pentru a putea lega Tracia bizantină de Thesalonic, Thesalia şi Epir. Acestea fuseseră secţionate de pătrunderea armatelor sârbe din anii anterior şi nu mai constituiau un bloc compact legat de capitala Constantinopol. În cazul unui refuz al lui Duşan, Kantakouzenos ameninţa cu lansarea unei campanii militare. Regele sârbilor a amânat cât a putut oferirea unui răspuns.
La sfârşitul primăverii, în anul 1347 d.Hr, împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos se pregătea de expediţia militară împotriva regelui sârbilor, Ştefan Duşan. Kantakouzenos urmărea să recupereze teritoriile pe care le ocupase anterior Duşan. Înainte de a lansa această campanie a izbucnit în Constantinopol şi ulterior în zonele de coastă ale imperiului ciuma bubonică, devenită ulterior cunoscută sub numele de "Moartea Neagră". Efectele ei asupra demografiei monarhiei au fost devastatoare. Epidemiile de ciumă precum cea izbucnită în anul 1347 d.Hr au ocolit imperiul vreme de mai bine de 6 secole. Traseul răspândirii acesteia se pare că a urmat firul vaselor genoveze din Asia Centrală spre colonia Kaffa din Crimeea. De acolo, tot pe calea mării, boala a fost adusă pe coasta pontică a Asiei Mici, în Imperiul Trebizondei. De aici şi până la apariţia ei în capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, nu a fost decât un pas. Apoi, prin portul Messina din Sicilia "Moartea Neagră" a pătruns în Occident.
Impactul epidemiei de ciumă declanşată în anul 1347 d.Hr asupra forţei de muncă, economiei şi comerţului monarhiei bizantine au făcut ca distrugerile din anii războiului civil să pară mici. Asemenea Europei Occidentale se pare că Imperiul Bizantin a pierdut acum aproximativ ⅓ din populaţia sa. "Moartea Neagră" a afectat cel mai mult zonele de coastă ale Imperiului Bizantin, transmiterea virusului fiind favorizată de prezenţa şoarecilor infectaţi în zonele insalubre ale porturilor. Valul ciumei din anul 1347 d.Hr a sosit in cel mai prost moment pentru monarhia bizantină, imediat după încheierea celor 6 ani de război civil. Kantakouzenos şi-a amânat expediţia împotriva sârbilor, fondurile fiind direcţionate spre combaterea dezastrului produs de ciumă. În termeni demografici, imperiul a fost afectat cel mai mult, virusul intrând prin porturile acestuia. Asupra rivalilor monarhiei ale căror teritorii se aflau în interiorul Peninsulei Balcanice impactul a fost de o mai mică rezonanţă.
Ca urmare a declanşării epidemiei de ciumă în multe dintre oraşele Imperiului Bizantin împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos şi-a amânat expediţiile militare împotriva turcilor şi sârbilor. Revitalizarea monarhiei nu mai era posibilă într-un timp scurt ca în vremurile în care aceasta avea o altă extensie teritorială precum şi o forţă financiară impresionantă. Cu toată lipsa de resurse însă Kantakouzenos era un militar excelent, ceea ce l-a determinat să încerce recuperarea teritoriilor pierdute ale imperiului. Regele sârbilor Ştefan Duşan a sesizat faptul că Ioan al VI-lea Kantakouzenos era incapabil, din cauza efectelor epidemiei de ciumă bubonică, să strângă o armată imperială pentru a-l ataca pe acesta. Duşan a demarat campania de a prelua întreg Epirul de sub autoritatea imperială. Impotenţa militară din acest moment a monarhiei bizantine l-a exasperat pe împărat care a apelat la membrii aristocraţiei bogate din capitală pentru a susţine efortul de război.
Ioan al VI-lea Kantakouzenos s-a adresat papalităţii în încercarea de a obţine ajutorul puterilor occidentale pentru respingerea sârbilor de pe teritoriul Imperiului Bizantin. Împăratul era dispus să redeschidă "dosarul" unificării Bisericii Romei şi Constantinopolului precum şi să adere la Liga Sfântă. Totodată, Kantakouzenos a apelat şi la ajutorul emirului otoman Orhan- care îi devenise între timp ginere. Ioan al VI-lea Kantakouzenos în încercarea de a recupera teritoriile monarhiei ocupate de sârbi s-a orientat şi către fostul său aliat din anii războiului civil, emirul de Aydin, Umur. Emirul a murit însă într-o confruntare cu Liga Sfântă din primăvara anului 1348 d.Hr. Orhan, emirul otoman- în acelaşi timp şi ginerele împăratului- i-a oferit lui Kantakouzenos 10.000 de mercenari. Aceştia au sosit în Balcani dar au jefuit Serres-ul şi apoi au dezertat. Situaţia devenea critică pentru Kantakouzenos.
Într-o încercare disperată de a colecta fondurile necesare pentru ridicarea unei armate împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos a micşorat taxele comerciale din Constantinopol. El dorea să atragă comercianţii care se îndreptau spre colonia comercială genoveză din Galata, suburbia Constantinopolului. Împăratul a reuşit să strângă o armată cu care i-a alungat pe turcii emirului Orhan care debarcaseră în Tracia apoi s-a pregătit de mult amânata campanie împotriva sârbilor lui Ştefan Duşan.
În momentul în care mult amânata campanie împotriva regelui sârbilor Ştefan Duşan urma să fie lansată, genovezii din colonia comercială a Galatei- suburbia Constantinopolului- au lansat un atac asupra capitalei. Indignarea lor ţinea de decizia împăratului de a micsora taxele pentru Constantinopol. Comercianţii care negociau până atunci cu genovezii din Galata s-ar fi îndreptat spre capitala imperială iar veniturile genovezilor ar fi scăzut substanţial. Prin urmare, a izbucnit un conflict în toată regula. Împăratul Ioan al VI-lea Kantakouzenos a demarat construcţia unei flote imperiale cu intenţia de a lupta împotriva sârbilor, cea a zeloţilor care administrau Thesalonicul şi împotriva genovezilor din imperiu. În opinia multor contemporani bizantini, comercianţii genovezi erau din ce în ce mai aroganţi faţă de administraţia imperială. Ceea ce s-a întâmplat a fost surprinzător: genovezii au atacat primii capitala Constantinopol.
Genovezii din colonia Galatei- suburbia Constantinopolului- nemulţumiţi de "atacul" financiar pe care îl efectuase Ioan al VI-lea Kantakouzenos prin "strangularea" comercială a coloniei lor au atacat portul capitalei. Aici au incendiat vasele imperiale care se aflau în port. Cu toate că împăratul era presat de necesitatea unei campanii împotriva sârbilor lui Ştefan Duşan, atacul genovezilor asupra portului capitalei a fost recepţionată de către Kantakouzenos drept un afront personal şi a pregătit contraatacul. Locuitorii Constantinopolului au susţinut puternic decizia împăratului Ioan al VI-lea Kantakouzenos de a ataca factoria comercială a genovezilor din Galata- suburbia capitalei- ca răspuns la atitudinea acestora şi, mai ales, la atacul săvârşit asupra portului capitalei. Kantakouzenos a ridicat noi taxe, a construit noi vase de luptă şi a declanşat asediul asupra asupra coloniei genoveze pe uscat. El a refuzat să încheie pace şi a cerut genovezilor să distrugă zidurile pe care le construiseră în jurul coloniei Galata.
În timpul în care Ioan al VI-lea Kantakouzenos era ocupat cu reprimarea atacului genovezilor asupra capitalei Constantinopol, sârbii lui Ştefan Duşan au profitat şi au avandat în Thesalia, cucerind-o. Provincia fusese decimată şi de epidemia de ciumă căreia i-a căzut victimă şi guvernatorul imperial. În primăvara anului 1349 d.Hr "Moartea Neagră" îşi consumase efectul devastator asupra teritoriilor monarhiei. După ce a pierdut aproape ⅓ din populaţie, aceasta avea nevoie de timp pentru refacere. Noua flotă bizantină construită la ordinele co-împăratului Ioan al VI-lea Kantakouzenos a fost gata de luptă la începutul anului 1349 d.Hr. Kantakouzenos a trimis-o să atace colonia genoveză din Galata în proximitatea capitalei imperiale. Neexperimentată, flota bizantină a intrat în panică din cauza vremii nefavorabile şi a vântului puternic şi vasele de luptă au fost abandonate în mâinile genovezilor. Împăratul, dezamăgit, a demarat construcţia unei noi flote de luptă.
Pentru a pune capăt asediului la care erau supuşi din partea împăratului Ioan al VI-lea Kantakouzenos- asediu care le afecta şi veniturile realizate din comerţ- genovezii au cerut deschiderea negocierilor de pace. Ei au fost de acord să plătească 100.000 de
hyperpyra ca despăgubire şi să returneze, după 10 ani, insula Chios monarhiei bizantine. Atacaţi de Ioan al VI-lea Kantakouzenos genovezii s-au menţinut în insula Chios dar au fost înfrânţi în Phocaea şi au predat portul imperiului.
Mai multe informaţii şi fotografii aici:
https://ro.historylapse.org/imperiul-bizantin-in-cea-de-a-doua-jumatate-a-secolului-al-XIV-lea
