Aproape răsăritul

E aproape răsăritul. O lampă se aprinde în conturul unei ferestre a blocului de peste drum. Silueta unui bărbat se aşază la birou să scrie. Din când în când, raze desprinse din fasciculul de lumină îi definesc liniile mâinilor. Dacă te concentrezi suficient de mult, s-ar putea să îi vezi zâmbetul la fiecare propoziţie încheiată. Chipul unei umbre care zâmbeşte.

Un "te iubesc" se sprijină de pervazul altei ferestre. O fată la întâmplare, sau cea mai frumoasă fată din lume, aprinde lumina în bucătărie şi o ţigară odată cu ea. Îi tremură mâinile, dar nu o să fii niciodată atent la asta. Becul e pe mijlocul tavanului. Chipul ei se vede cu totul. Şi nu zâmbeşte. Dar e aceeaşi faţă de care te poţi îndrăgosti de fiecare dată înainte de răsărituri.

O cană se sparge. Şi se aprind mai multe tablouri atipice înrămate în ferestre. Viaţa începe cu zgomot azi. Alteori, e pur şi simplu linişte. Liniştea de dinaintea luminii.

Am fost acolo. În fiecare dintre locurile astea. Sau e doar ce am observat în timpul insomniilor. Am fost şi silueta care scrie, dar niciodată nu am fost atent la mâinile mele. Şi eu zâmbeam la fiecare frază încheiată.

Am spus "te iubesc" oamenilor de mult prea multe ori. Dar era doar întuneric în jur. Şi eram singur. Le ziceam în gând, în timp ce înscriam poveşti în celelalte geamuri. Îmi imaginam că eu aprind toate luminile şi că ştiu exact ce urmează să se întâmple.

M-am trezit şi că îmi tremură mâinile la masă în bucătărie. Ţineam lumina aprinsă şi nu distingeam nimic în jur. Îmi trezeam gândurile pe rând. Nu îmi imaginam că cineva m-ar putea vedea vreodată.

Ultima dată am spart un castron din greşeală. Mă furişam să îmi mănânc cerealele înaintea răsăritului de acum două săptămâni. Mama s-a trezit, speriată. Tot ce am făcut a fost să zâmbesc, pentru că mi-am dat seama că nu sunt singur. Era printre singurele zile când nu aveam chef de asta.

Nu am aprins lumina în bucătărie, dar mama s-a aşezat în aşa fel în cât să ştiu că e tot timpul atentă la mine. Nu îi vedeam ochii, dar am început să vorbim despre o grămadă de lucruri. Mi-am dat seama că nici nu e nevoie de asta. Era printre singurele zile în care vocea ei suna diferit. Şi în care discuţiile cu ea se întâmplau exact aşa cum am vrut mereu să se întâmple. Şi aveam chef de asta atunci.

Am vorbit despre mine. Cu alte câteva mici paranteze despre cât zahăr e în cerealele mele şi despre de ce continui să îmi tot cumpăr porcării. Râdeam de asta. Era prea devreme şi prea linişte ca să ne certăm, cum se întâmpla de obicei.

Apoi am vorbit despre ea şi despre posibilitatea de a avea o pisică. Mie în general mi-e frică de pisici, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că m-aş putea obişnui cu una care să fie a mea. Doar a mea. A zis nu. Şi am început să râdem şi de asta. Pentru că era prea devreme şi prea linişte ca să ne certăm.

I-am spus "te iubesc", pentru că a stat cu mine să-mi termin cerealele. Pentru că nu îi spun suficient de des. Şi am plecat să încerc să adorm.

Dacă te uiţi în jur o să vezi că întotdeauna rămâne cel puţin un chenar în care nu se aprinde nicio poveste. Fereastra aia e cât se poate de cunoscută. Un băiat visează în spatele ei. Câteodată zâmbeşte sau se întoarce pe toate părţile. Se dezveleşte şi se înveleşte la loc, de fiecare dată altfel.

Doi băieţi şi-au cumpărat o minge. Nu s-au hotărât cine ar trebui să o ia acasă, aşa că stau şi se joacă lângă fosta fabrică de detergent şi nu se mai gândesc la asta.

Cel din spatele ferestrei întunecate îşi aşază perna mai bine sub cap şi continuă să dribleze. E unul dintre băieţi. Şi pare un vis pe cinste.

Urmează un şut puternic şi sunet de sticlă spartă din curtea fostei fabrici. Mai multe capete apar, de data asta în chenarele din vis, să urmărească ce s-a întâmplat. Ce se va întâmpla.

A fost un şut care ar fi putut să spargă însuşi răsăritul.

Băiatul deschide uşa încet şi se grăbeşte la bucătărie. Mama lui aruncă vasele murdare în chiuvetă. Îi aruncă şi lui un "bună dimineaţa" şi continuă. Din robinet picură lumina, din când în când. Cu un sunet gol se urcă pe fiecare vas murdar. În fiecare vas, începând cu ale mâinilor, pulsează ceva. Răsăritul se întâmplă. Viaţa începe cu liniştea. Apoi, se derulează necontrolat. Ca sunetul de sticlă spartă.