Realitate cu trei pisici

Joi.
Ies din casă şi o pisică neagră cu lăbuţe albe îmi taie calea. De două zile încoace aceeaşi pisică. Bine, şi altele două roşcate şi multe altele.

Aşadar, marţi.
Ies din casă şi o pisică neagră cu lăbuţe albe îmi taie calea. E drăguţă şi grasă. Şi trece prin faţa mea cu o lene incredibilă. O las, o admir, mă gândesc la faptul că are lăbuţe albe. Ar fi cool să rămână prin preajmă de acum, să rămână la noi în cartier.
Două treimi de superstiţie. Marţi o să fie o zi norocoasă în adevăratul sens al cuvântului. Aşa simt în timp ce mă îndrept spre intersecţie.
Aproape de trecere aud un miorlăit îngrozitor, moment în care o pisică roşcată trece razant cu mine. Îmi zgârie blugii, apoi zboară de-a dreptul, furioasă, către altă pisică roşcată. Cea din urmă începe şi ea să alerge către prima pisică, şi eu încep să mă gândesc să fug cât mai repede de acolo. Dar nu pot să mă mişc.
Lupta începe şi e chinuitor de privit. Îmi pun căştile şi trec strada cu ochii închişi. Nu mai e nimeni.
Totuşi, ziua rămâne norocoasă în adevăratul sens al cuvântului. Mă întorc acasă şi nu povestesc nimănui. Mă iau cu altele şi uit pentru ceva timp de cele întâmplate. Până la urmă, a fost o zi cât se poate de lejeră, fata de care îmi place mi-a scris şi am păstrat jumătate de gogoaşă pentru mai târziu.
Înainte să adorm îmi fac tot felul de filme cu pisica aia cu lăbuţe albe. Reconstruiesc totul. Cobor scările din nou, pisica trece prin faţa mea, se întoarce pentru o fracţiune de secundă şi începe să latre. Mă sperii, aşa că îmi caut ceva de făcut. Urmează să mă gândesc la pisica care a câştigat lupta. Îmi imaginez cum s-a întâmplat. Cum s-a terminat.

Miercuri.
Ies din casă şi o pisică neagră cu lăbuţe albe îmi taie calea. E drăguţă şi grasă. Nu latră, deci încă sunt întreg la cap.
Alerg până în intersecţie, fiindcă sunt curios dacă voi mai găsi pisicile roşcate. Mă trezesc că una dintre ele aleargă în paralel cu mine. Ne îndreptăm amândoi către cealaltă pisică. Când începe să miaune mă opresc. De data asta vreau să văd mai mult. Vreau să ştiu cine câştigă lupta asta.
Pisicile roşcate dispar în tufiş, iar miorlăitul se aude din ce în ce mai încet. Nu îmi mai pun căştile. Mă uit disperat după cineva. E pustiu din nou.
Miercuri a fost o zi de marţi în adevăratul sens al cuvântului. Mă întorc acasă şi nu povestesc nimănui. Mă iau cu altele şi uit pentru ceva timp de cele întâmplate. Până la urmă, a fost o zi cât se poate de lejeră, fata de care îmi place mi-a scris şi am păstrat încă jumătate de gogoaşă pentru mai târziu.
Adorm fără să îmi propun şi visez jumătatea de gogoaşă pe care am păstrat-o. E în centrul atenţiei, luceşte în lumină. Exact ca în reclame. Pe fundal se aud nişte clopoţei, totul parcă mă ia şi mă duce pe altă lume. Aş fi zis că e cel mai bun vis pe care l-am avut vreodată.
Jumătatea de gogoaşă începe să miorlăie, aşa că o arunc. E un coşmar.

Joi.
Nu o să vă mai obosesc. Pisicile recurente lovesc din nou. Cel puţin cele roşcate. Cea cu lăbuţe albe îmi taie calea cu lenea cu care m-a obişnuit.
Joi e o zi de marţi sau de miercuri în adevăratul sens al cuvântului.
Doar că m-am trezit cu o fracţiune de secundă înaintea alarmei. Din pură coincidenţă. Am vrut să o aud cum miorlăia.