Dar care-i părerea ta?

Persoana întâi sau a treia? Pentru mine regula generală a jurnalismului este persoana a treia. Cred că persoana întâi trebuie lăsată pentru literatură.

Dar nu e o părere general acceptată, dimpotrivă chiar. Îmi amintesc de o întâmplare cu un secretar de stat PNŢcd pe care l-am intervievat pentru Cotidianul pe vremea guvernării CDR. Când m-a văzut, în loc de bună ziua m-a întrebat: "Dumneavoastră sunteţi cel care scrieţi la Cotidianul articolele de mediu?" "Da." "Eram curios să vă cunosc. Faceţi o figură aparte în redacţie. Articolele dumneavoastră parcă ar fi traduse din engleză. Spun asta fiindcă am studiat în Marea Britanie, şi mi-e dor de presa de acolo. Obiectivă, informativă, te invită să gândeşti cu capul tău, nu ca aici, unde fiecare ziarist simte nevoia să-şi dea cu părerea, chiar dacă nu ştie despre ce vorbeşte."

M-a pufnit râsul. Avea perfectă dreptate. După asta am mai colaborat doar o scurtă vreme la Cotidianul, pentru că mi se cam luase. Entuziasmul de la început (m-am prezentat la redacţie în prima zi de apariţie, ca voluntar), când se prefigura un The Guardian românesc, a fost încet-încet înlocuit de o mare dezamăgire. Nici vorbă de obiectivitate, iar de stil informativ nici atât. Când am încetat să mai scriu pentru Cotidianul, am încercat la alte ziare româneşti. Într-o zi m-am dus la România liberă cu un articol pentru care mă documentasem foarte mult, şi de care eram destul de mulţumit. Nu mai ştiu cu cine am vorbit din redacţie. Răspunsul a fost: "Articolul e foarte bun, îl publicăm, dar trebuie să tăiem partea a doua." Cum eu încercasem să prezint ambele feţe ale problemei, astfel ca cititorul să-şi poată face singur o părere, n-am fost de acord. Am făcut o încercare şi la etajul următor, deşi eram foarte circumspect cu Adevărul, care continuase ani buni după 1989 într-un mod atât de dezgustător linia Scânteii. Acolo, deşi între timp redacţia declarase oficial despărţirea de vechile năravuri, şi-şi pusese cenuşă-n cap, mi se spune: "Foarte bun, îl publicăm, dar fără prima parte."

La un etaj (a se citi ziar) doar prima jumătate, la următorul doar cealaltă! Aşa arăta presa românească în anii 1990, şi nici azi nu cred că s-a schimbat prea mult.

Asta poate că se datorează însă şi orizontului de aşteptare. Mi-au spus oameni apropiaţi: "Am citit ce-ai scris. Foarte bine, dai o mulţime de informaţii, îi citezi pe unii şi pe alţii, dar nu-ţi dai seama că pe mine nu asta mă interesează de fapt, ci doar care-i părerea ta?"

(Bucureşti, ianuarie 2018)