Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Anesthesia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anesthesia (VI)


Dan Recheşan

18.02.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Doctorul Stark de la spitalul din Mariagrün primeşte de la alteţa sa regală, Leopold de Leuben, regent al Lodomeriei, invitaţia de a fi numit medic curant al curţii din Salzberg. Conform descrierilor lui Franz Lügner, un pierde-vară cu apucături de pervers, prieten al doctorului, Lodomeria e un colţ de lume înapoiat, cu mentalităţi medievale, cu ţărani săraci şi burghezi bigoţi şi cu un impas dinastic. Stark este tentat să refuze oferta, dar Lügner şi apoi contesa von Hurestahl îl sfătuiesc să se mai gîndească, pentru că la curtea din Salzberg va întîlni cazuri interesante şi, în plus, va prospera. Directorul clinicii, Cornelius von Halsrigg, îl ameninţă pe Stark că îl va demite dacă nu acceptă oferta regentului, pentru că asta ar contraveni eticii medicale care cere ajutarea tuturor pacienţilor. Stark decide să accepte oferta regentului şi pleacă spre Lodomeria. Lügner îi trimite lui Stark un bilet, anunţându-l că a plecat în Balcani ca reporter de război. În tren, Stark îl cunoaşte pe Aldo, un pictor admirator al lui Gustav Klimt, cu o istorie sexuală începută devreme alături de o slujnică care îl abuzase şi cu un episod homosexual. Povestea acestuia e întreruptă de intrarea în compartiment a unui preot.

6.
 
Miercuri, 25 noiembrie, dincolo de Pressburg

Preotul s-a aşezat confortabil, în dreptul ferestrei. A scos dintr-un cufăr din nuiele împletite o ediţie ieftină şi destul de ferfeniţită a cărţii La Vie de Jésus şi a început să citească. Aldo tăcea intimidat, dar eu am constatat ironic:
- Un prelat citeşte opera unui eretic precum Renan, iată un lucru pe cît de neaşteptat, pe atît de bizar!

El mi-a aruncat o privire pe deasupra ochelarilor cu ramă din sîrmă însă n-a replicat nimic. Iritat de faptul că ne întrerupsese conversaţia, i-am spus lui Aldo:
- Mă-ntreb cum poate un om al bisericii să citească cartea unui ateu şi mason pe deasupra!

Omul în sutană a lăsat cartea din mînă şi şi-a scos ţvicării de pe nas şi a spus într-o germană stîlcită:
- Nu inţelege, eu nu vorbeşte bun nemţesc!

Am continuat în franţuzeşte:
- Şi totuşi îl citiţi în original pe Renan, cel care pretinde că Iisus a fost un personaj istoric, înainte de toate!

A zîmbit larg, cu bonomie, împreunîndu-şi palmele:
- Hélas, mon fils, cum poţi să afli adevărul dacă nu-ţi apleci urechea la vocile tuturor fiilor lui Dumnezeu, eretici, atei sau credincioşi?

Răspunsul lui m-a făcut şi pe mine să zîmbesc. Clericii nu-mi inspiră nici încredere, nici simpatie, dar pater Széreny părea croit din alt aluat decît ceilalţi slujitori ai bisericii.

Mi se făcuse foame şi, cum trecuse cu mult ora la care prînzeam de obicei, am scos pachetul cu merinde şi mi-am îmbiat tovarăşii de călătorie să mănînce. Aldo a ciugulit cu sfială din ouăle răscoapte şi din bucăţile unsuroase de leberkäse gătită de frau Graureifes. În schimb, preotul s-a înfruptat cu poftă, iar după ce a isprăvit de mestecat a scos din cufărul de nuiele o butelcă din sticlă fumurie şi ne-a întins-o:
- Păcat mare după mîncarea asta să bem apă!

Am luat o duşcă constatînd că era un tokay cum rar poţi găsi în crame şi-am spus:
- Nici împăratul nu bea asemenea vin!

Pater Széreny a început să rîdă:
- Mare adevăr... chiar aşa, dacă ar bea n-ar mai fi împărat!

I se dezlegase limba de la licoarea tare şi parfumată şi a început să ne povestească cum acceptase un post de vicar în Galiţia apuseană şi mergea într-acolo ca să-i aducă la calea cea dreaptă şi adevărată a credinţei pe cei rătăciţi.
- Neamţ, rutean, sau evreu pentru mine totuna-s. Dacă eşti om, nu fiară, te socot semenul meu chiar dacă te-nchini la Mahomet! gesticula el, asudînd pe sub reverendă de parcă s-ar fi aflat în amvon.

M-am veselit şi i-am spus:
- Unui om ca dumneata, padre, i-aş destăinui şi cele mai murdare pe care le-am săvîrşit din adolescenţă şi pînă acum!

El a făcut ochi mari:
- Nu cumva eşti protestant? Că mai bine dau dezlegare de păcate unui turc decît unui luteran sau calvinist!

L-am liniştit, eram ateu în toată legea, dar Aldo se fîstîcise de parcă s-ar fi aflat într-un confesional, deşi era limpede că orice destăinuire a necazurilor sale dinainte unui preot l-ar fi afundat mai tare în marasmul îndoielilor.

Se lăsase seara, iar pe fereastra compartimentului se zăreau numai siluetele întunecate ale colinelor şi umbrele tremurătoare ale arborilor înşiraţi de-a lungul drumului de fier. Toropit de vin şi legănat de clătinăturile sacadate ale vagonului preotul a adormit. În curînd a aţipit şi Aldo, cu frumosul său chip frămîntat de îndoieli şi cu braţele încrucişate peste piept, într-un gest reflex de apărare. La lumina gălbuie a becului înşurubat deasupra uşii am scos carneţelul şi mi-am recitit notiţele. În urmă cu trei luni consultasem un pacient acuzat de uranism, în sens strict un caz de immissio penis in anum condamnat de către codul penal imperial prin articolul 175 drept sodomie. Faptele erau clare pentru mine fiindcă actul fusese provocat de disfuncţii sexuale evidente, de o stare psihopatologică în care pervertirea instinctului nu ţinea cont de normele morale ale societăţii.

Majoritatea uraniştilor se găsesc într-o situaţie dificilă. Pe de o parte ei au o puternică preferinţă anormală pentru propriul lor sex, înclinaţie pe care o resimt ca pe o lege naturală şi a cărei satisfacere li se pare binefăcătoare. Pe de altă parte opinia publică condamnă procedeele sodomiace de satisfacere a instinctului sexual, iar justiţia îi ameninţă cu condamnări infamante. Nu se poate contesta că această nefericită predispoziţie morbidă converge prin culpabilizare la neurastenie, depresie, ipohondrie, iar pacienţii urmăriţi de ruşine şi ameninţarea cu pierderea poziţiei lor sociale pot ajunge chiar la suicid. Era şi cazul lui M. von R. locotenent de husari în Linz, un tînăr de familie bună, cultivat şi arătos, fără semne clare de inversiune a instinctului sexual care, în pofida acestor aparenţe, a ajuns să păcătuiască cu un ucenic de brutar. După propria sa mărturisire, îndată ce actul a fost consumat, iar momentul de extaz a trecut, firea sa calmă a fost răscolită de jenă şi de regrete, însă relaţia lor a continuat încă o lună. Indiscreţia partenerului său l-a dat de gol şi-atunci s-a produs nenorocirea. Logodnica l-a părăsit scîrbită, superiorii au prins de veste şi a fost silit să renunţe la cariera militară, iar familia l-a renegat. Am încercat să tratez cazul din prisma neuropsihiatriei, căutînd explicaţii pentru înclinaţia sa nefirească, fiindcă mi-a mărturisit că nu fusese niciodată atras cu adevărat de sexul opus. Petrecuse mulţi ani în şcoala militară şi în cazarmă, trăind mai mult printre bărbaţi, într-o amiciţie de arme, iar admirarea unui trup bărbătesc armonios nu i se părea un păcat. În mod cert, inversiunea sa sexuală fusese produsă de o înclinaţie congenitală psihosomatică şi nu de o pervertire morbidă, condamnabilă. Din nefericire, după ce a părăsit clinica (pe fişa lui de externare von Halsrigg consemnase lapidar neurastenie, tendinţe melancolice acute, depresie) s-a îndreptat spre o pădure neumblată şi şi-a tras un glonte în cap. Mi-am propus să analizez cu atenţie cazul lui Aldo pentru ca astfel de situaţii să nu se repete şi am adormit cu carneţelul pe genunchi.

O zdruncinătură puternică a scuturat tot vagonul şi ne-am trezit. Era dimineaţă şi trenul ajunsese în Neutra, ultimul oraş înainte de graniţă. În compartiment a năvălit un vameş mustăcios care mirosea puternic a rachiu. Ne-a ordonat să ne deschidem valizele şi a început să cotrobăiască prin bagaje. Am scos plicul cu ştampila regală a Lodomeriei şi-n acest fel am scăpat de curiozitatea sa grobiană, fiindcă a renunţat să-mi scotocească lenjeria, sub care, ascunsesem pe lîngă cîteva instrumente medicale şi un pistolet marca steyr-hahn, calibrul 9 mm cu patul cromat.

Trenul s-a pus din nou în mişcare, învăluit în aburi şi vălătuci denşi de fum Pe fereastra compartimentului am zărit masa întunecată a unui bastion din piatră cenuşie, cu firidele oarbe ale gurilor de tragere găurind zidurile şi siluetele ţepene ale sentinelelor cu puşti lungi, sprijinite pe umăr. Locomotiva a prins viteză şi peisajul s-a schimbat. Intram într-o vale largă mărginită de plopi şi arini deşi şi, dintr-o dată a început să plouă năvalnic cu stropi mari, ca vara. O altă zdruncinătură şi roţile de fier au început să străbată tablierul unui pod metalic pe grinda căruia lucea un vultur bicefal din bronz, înverzit de umezeală. Treceam peste rîul Leitha, ultima frontiera a imperiului înainte de a păşi pe un tărîm necunoscut. Am deschis geamul şi m-am aplecat privind apele vijelioase, tulburi şi sumbre ale rîului, asemenea lui Orfeu ajuns pe malurile Styxului. Tovarăşii mei de călătorie n-au băgat de seamă tulburarea care m-a cuprins, preocupaţi să joace popularul joc de cărţi austriac sechsundsechzig pe capacul unei valize.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer