Despre Competenţă, Competiţie, Competitivitate şi competitori...

Citeam zilele trecute nişte studii, analize şi clasamente internaţionale despre competitivitate la nivel de ţări. Nu erau din acelea cu... "cercetătorii britanici au descoperit că modul cel mai eficient şi sănătos de slăbire este regimul disociat cu ceafă de porc şi consumul de minimum 1,2 litri de vin pe zi"... Şi nici redactate de "duşmanii" României... Şi nici nu se câştigă sau pierde ceva, pe loc, dacă eşti mai în faţă sau pe la mijloc... Se spune acolo, anual, cu date statistice, criterii şi comparaţii, cam cum stau ţările din lume cu competitivitatea. Şi iarăşi, patria noastră scade câteva locuri faţă de anul precedent, alunecând spre coada extremă a şirului celor 137 de ţări şi 200 de mari oraşe studiate. Ei, şi? De ce ni se întâmplă nouă (şi) asta? Pentru că putem! Iată în sfârşit un răspuns "competitiv"!

Acum, dincolo de studii şi clasamente, suntem noi competitivi, ca ţară, ca naţiune? Avem noi competiţia în fibră, sau dorinţa de a fi "cel mai bun la ceva" se educă în şcoală? Punem noi preţ, ca societate şi criterii de evaluare, măcar, pe competitivitate? Stimulează statul în vreun fel competitivitatea? Sau ea se manifestă, când se manifestă - şi de sensul bun vorbesc -, doar la nivel de individ sau de firme private? Suntem noi vreun fel de Halep gata să crăpăm în teren şi să ne revenim la spital pentru a fi primii? Sau pentru a câştiga mult, şi mai mult, cel mai mult? Sau ştim să lucrăm în echipă fără să ne carotăm sau să ne "băgăm băţul la spiţe" de nervi, invidie sau de-ai naibii, unul altuia? Nu mai întreb, pentru că risc să rup multe spiţe şi să stric multe... biciclete.

Competiţie, competitivitate, educaţie, valoare, coordonare, respect, coerenţă, viziune, creativitate, calitate, seriozitate... Nu sunt doar simple cuvinte. La nivel de ţară astea înseamnă de fapt fondul problemei, spirit, brand, promovare, imagine şi, în final, rezultate şi viaţă mai bună. E straniu că la nivel de individ, în multe cazuri, aceste criterii funcţionează. Mulţi vrem ce e mai bun pentru copiii noştri, tremurăm pentru ei, ne dăm peste cap şi muncim pe brânci şi renunţăm la multe pentru ca ei să aibă un start bun, măcar. Mulţi tineri înţeleg că pentru a reuşi trebuie să fie cei mai buni, că trebuie să câştige competiţii zilnice şi, atunci când pleacă, se bat pentru asta şi de multe ori înving. Personal, iarăşi. Competiţia generează performanţa, iar performanţa generează valoare. Valoarea te plasează în top şi de acolo încep să vină rezultatele. În general victoriile se plătesc cu "sânge", dar aduc satisfacţii pe măsură. Întreb iarăşi, dacă putem la nivel de individ, de ce nu putem ca ţară? Mai mult, irosim talente autentice şi punem în loc "făcături" sau persoane obediente agreate de şefi incompetenţi...

Pentru a fi competitivi ca ţară este nevoie în primul rând de o schimbare de atitudine, la nivel de stat. Apoi de o schimbare de abordare. Şi nu în ultimul rând de instaurarea definitivă a competenţei şi expertizei la nivel macro-decizional. În continuare, firesc în aceste condiţii, va veni proiectul de ţară, vor apărea criterii şi mecanisme de implementare, valoarea şi eficienţa vor înclina balanţa. Şi se va genera competiţia şi apoi performanţa. Şi evident competitivitatea se va aşeza la locul ei. Pare simplu, nu? Unora le-au trebuit sute de ani să înţeleagă sau să se convingă de calea corectă. Şi peste tot pe unde s-a înţeles şi s-a acţionat aşa, a funcţionat. Dacă vom înţelege asta, la nivel de stat, universităţi, companii şi, bineînţeles, la nivel individual, vom reuşi. Dacă nu, vom rămâne mereu în coada turmei, nu vom avea în continuare drumuri, lideri şi respect, iar un subiect precum competitivitatea ni se va părea ceva ciudat, străin, exotic şi, oricum, nepotrivit pentru noi.

Va trebui să înţelegem totuşi într-o zi că viaţa e o competiţie cu noi înşine, în primul rând, şi apoi cu alţii...