Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mecanismul haosului / Rosenkranz şi obsesia pentru picioare


Alberto Păduraru

17.02.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mecanismul haosului

M-a întrebat dacă pot să îi dau câteva detalii tehnice privitoare la felul în care funcţionează haosul. Se agita destul de mult. Atât de mult încât aproape că merita un răspuns. Dar am continuat să vorbim despre ordine. Nu ştiu de ce. Era ora aia la care nicio conversaţie nu se mai derula raţional. Un mic început de haos, cum s-ar zice.

Locuieşte cu prietena lui. Teoretic, are potenţial. A pus întrebarea bună. Şi prietena lui are un dulap sortat pe culori. La fel cum el are un sertar sortat pe culori. Pe lângă cel pentru lenjerie intimă. O bibliotecă aranjată după anul apariţiei. Pe alocuri alfabetic, după autori. După edituri. În duble exemplare. Niciun fir de praf. Curăţenie generală o dată pe zi.

L-am întrebat dacă face doar ce spune tipa. Prietena lui, în fine. Mi-a zis că nu.
"Facem ce spunem. E atât de simplu. Doar facem ce am spus că facem. Şi gata."

Cred că e nebun. Am dedus că folosesc acelaşi număr de cuvinte. Ei doi. Că se întreabă, că răspund. Că se ascultă. Că ştie pe de rost ordinea hainelor din dulap. Care, de altfel, nici măcar nu e al lui. Că parfumurile lor nu se amestecă niciodată. Probabil citesc aceeaşi carte în acelaşi timp. Cu aceeaşi viteză. Îşi sincronizează răsfoitul. Mai tot timpul e linişte. Aşa am dedus.

Dacă se ceartă, ordinea e cu atât mai accentuată. Un sertar se goleşte. Sau un dulap. Cineva pleacă, dar pentru puţin timp. Câteva cărţi din bibliotecă dispar. Jumătate. Încă se întreabă şi încă răspund. Încă citesc aceleaşi lucruri. În acelaşi timp. Dar în locuri diferite.

L-am întrebat în ce stadiu e acum. Mi-a zis că ar fi destul de ironic să fi ieşit şi ea cu vreo prietenă în oraş. Dar că e foarte posibil. Că sunt certaţi.

Există ordine şi în volumul vocii. Nu ţipă niciodată unul la altul. Un echilibru inexplicabil. Acum îl văd cum se agită, dar tot pare controlat. Mişcările sunt ritmice. La un moment dat te obişnuieşti.
"Ajunge cu ordinea! Dar de ce eşti aşa interesat de haos?", am întrebat. Mi-a răspuns că e ceva diferit. Că ar putea încerca. Eventual pe un interval controlat de timp. Dacă e cumva posibil aşa ceva, bineînţeles.
"Să te ia dracu'! Cu tot cu simetria ta compoziţională. Cu toate volumele în dublu exemplar. Mă dezguşti!"

Am răbufnit pentru că m-am uitat în ochii lui şi am revăzut toate astea. Ca un film derulat. Rederulat. I-am zis că la mine se aplică minimul existenţei.

Sunt singur şi stau în dezordine şi în întuneric. Am două ghivece cu flori uscate. Sau ce a mai rămas din ele. Nu am o bibliotecă propriu-zisă, dar îmi place orice e semnat Flann O'Brien. Dacă e posibil, netradus. Şi nu numai. Uneori sertarul meu cu lenjerie intimă e acelaşi cu biblioteca. Am un scaun pe care îmi ţin majoritatea hainelor. Şi podeaua pentru restul. Dacă adorm când scriu nu îmi fac probleme. E inevitabil să se răstoarne scaunul sub greutatea hainelor. Atunci mă trezesc şi continui.

I-am zis că scriu, da. I-am promis că o să îi arăt la un moment dat, când şi dacă îmi aduc aminte. Am continuat. La mine firele de praf sunt literalmente o perucă de praf. Nici mai mult, nici mai puţin. Nu mă obosesc să strâng. Spun "acasă" unui loc în care dorm şi care miroase nedefinit. Dar nu insuportabil. Am nasul înfundat în marea majoritate a timpului. Am avut o pisică, dar a fugit. Am avut un peşte, el n-a fugit. Pentru că nu avea cum să fugă. L-am supraalimentat. Şi asta doar pentru că mă intriga să am un peşte obez. Nu a mers. A explodat, dar l-am mai ţinut în bolul lui un timp. De design. Apoi am transformat bolul în bol pentru unghii.

I-am mai spus şi că îmi comand mâncare de fiecare dată. Nu ştiu să gătesc. Dar l-am invitat pe la mine să bem nişte whisky, la un moment dat. Tot ce trebuia să facă era să aducă el whisky-ul. Acum eu păream să fiu cel care îl dezgustă.

Am terminat a doua bere şi am hotărât să ne cărăm. Mi-am amintit că totul a început de la detaliile tehnice despre cum funcţionează haosul. În mod ciudat, chiar şi în viaţa mea lucrurile aveau o ordine a lor. Totul trebuie doar să se repete de suficiente ori cât să devină obişnuit.

Am crezut că o să-l strâng de gât când i-a făcut cu mâna prietenei lui. Pentru scârboşenia simetriei în sine. Trecea pe trotuarul opus, lângă vreo prietenă de-a ei. Nu ne-am oprit.
"Să te ia dracu'!", i-am zis. El râdea. Mi-a zis că cel puţin e sigur că ea nu a băut nimic. Altfel, ne-am fi oprit.

I-am arătat cu degetul maternitatea. Am râs amândoi, câtă vreme el aştepta să îmi explic gestul.
"Haos?", am urlat. Dar nu în vreun fel ostentativ. "Maică-mea m-a născut aici. Şi m-a lăsat să plutesc."

***
Rosenkranz şi obsesia pentru picioare

Uneori te uiţi la picioarele tale cum urcă pe nişte trepte. În restul timpului te uiţi la picioarele tale cum coboară pe nişte trepte. Pentru o secundă uiţi unde eşti şi ce cauţi acolo - priveşti şi îţi analizezi simetria. Mărimea piciorului creşte cu două numere între etaje. Apoi pur şi simplu uiţi cine eşti. Te uiţi încet peste balustradă şi analizezi simetria golului - în timp ce continui să urci. Şireturile se dezleagă şi se deşiră în urma ta fără cântec. Crezi că eşti sus, te uiţi acolo şi cobori. Nu te mai întorci niciodată după tine - niciodată! Eşti doar o simplă chestie pe trepte, sub trepte, în trepte...
"E rândul dumneavoastră. Vă rog luaţi loc pe scaun."

Nu e simplu. Nici nu a zis cineva că o să fie. Papucii tăi sunt deja 42 acum. Te prinzi de balustradă doar pentru că te îngrozeşte să mai priveşti în gol. Nu eşti în stare să întrebi "Cât mai e până sus?" E un bloc al naibii de înalt - dar începi să simţi că se apropie. Cumva. Golul ăla o să se umple odată. O să se umple de tine căzând. În gol.
"Cum să fie? În trepte?"

Nu mai urcă nimeni după tine. E drumul tău. E drumul tău şi... bine, e un lift undeva în partea stângă. Te apropii şi îi apeşi butonul. Ai obosit când ai renunţat. Ai obosit renunţând. Mă rog, abia când păşeşti înăuntru îţi aduci aminte că erai claustrofob undeva pe la etajul 4. Înghiţi în sec. Liftul începe să se clatine. La început uşor...

Tipul îşi porneşte maşina de tuns şi îţi zâmbeşte - în oglindă. Ai din nou senzaţia liftului care se clatină. Te prinzi cu mâna de marginea scaunului - ca de balustradă. Nu mai e nimic acum. Ai ales altceva.
"Cât să iau?"

Abia în oglinda liftului îţi dai seama că ai luat cu tine chestii cât pentru o întreagă viaţă. Îţi vezi rucsacul plin, reflectându-se în marginea metalică ruginită a uşii pe care o ţii cu mâna să nu se deschidă.
"Minus unu pe părţi să fie."

Blocul are bulină roşie. Dar stai liniştit. Dacă ai urcat până acum, va dura o viaţă până să cadă în întregime.

Părul cade mai repede. Tipul îl strânge cu mătura de pe jos. Minus unu. Nimeni nu mai arată aşa! Nimeni nu mai urcă pe scări... Eşti singur.
"E bine aşa, sau mai scurt?"

Nici tu nu ştii când a trecut. Ai căzut deja? Te-ai hotărât să cazi?

Lângă tine în frizerie se aşază un tip cu o barbă imensă. Uite încă un motiv să trăieşti. Viaţa e scurtă - mai scurtă chiar decât barba lui. Asta până... Asta până când cere minus unu pentru barbă, ştii? Te simţi fad. Rememorezi acelaşi gol de mii de ori.

Două picioare diforme, asimetrice coboară acum scări dărmate, ruine. Pe coperta unei reviste de modă apare un tip tuns minus unu. O estetică a urâtului.
"El e primul. Vreau să zic... pentru lume."

Doar cât să îţi imprime în minte că nu ai contat. Destul de târziu îţi aminteşti unde ai fost şi ce ai căutat acolo. Magdeburg? Da - aşa.

Te cheamă Karl şi rozi în cranţ. Îţi place să o arzi în catacombe şi te uiţi la picioarele tale tot timpul. Porţi 43 acum. Te uiţi la ele chiar şi atunci când te speli pe dinţi, doar... te uiţi. Fără trepte: liftul - fără lift e fără sens.

Numele tău gravat pe fiecare bloc cu bulină roşie din Magdeburg - Karl Rosenkranz.

Blocurile şi-au pus buline şi s-au aliniat să cadă pe rând. Vreau să spun - ce estetică idioată a urâtului! Minus unul...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer