Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Auricula non oricla + Construcţia ca ruină perfectă


Bogdan Ghiu

11.03.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Omul actual nu mai bagă în gură, ci bagă în urechi

Copii şi animalele duc totul la gură, bagă totul în gură, caută să apuce orice pentru a-şi vîrî în gură. Chiar şi din propriul fund, spune (nu numai) psihanaliza. Caută să interiorizeze mediul extern, "lumea". Numai aşa devine, de fapt, mediul o lume: prin interiorizare umană, urmată de metabolism: digestie, hrănire activ-selectivă şi expulzare. Lumea omului se compune din dejecţiile, din resturile omului "reciclate" în/ca mediu. Aceasta este victoria omului. Iar interioritatea psihologică, spirituală, morală îşi are originea absolută în interiorizarea fiziologic-ontologică primară (rămasă primă, primordială).

În copilărie, omul este o făptură bucalo-anală. El îşi verifică, astfel, originile absolute: făptura-segment de dreaptă, cu două guri/găuri la capete, dintre care una va deveni faţă, iar cealaltă cur-sex, "parte blestemată", cum îi spune Bataille. Altfel spus, sacră (v. "osul sacral").
 
Digerarea mediului şi transformarea lui, prin dejecţie, în lume se bazează în primul rînd pe ochi şi pe văz, pe percepţie vizuală. Urechea, în schimb, s-a dezvoltat de la început ca un simţ intern: revelaţiile religioase şi poruncile morale ţin de auz, de urechea internă. Prin auz se naşte şi se întreţine conştiinţa. Văzul se întreţine cu mediul, urechea, cu transcendentul.
 
Azi, omul senil-reinfantilizat, debilitat de excesele catastrofale ale unei modernităţi-naştere forţată, nu mai duce chiar totul la gură, a devenit mult mai precaut, nu mai "înghite" orice (deşi se hrăneşte prost). Omul actual "înghite" în schimb, frenetic, lumea, mediul prin urechi. Omul actual nu mai bagă în gură, ci bagă în urechi. Vrea să audă ceva sau nu vrea să audă ceva? Nu vrea, nu mai vrea să audă nimic, de nimic. S-a săturat de veştile mereu (mai) proaste ale lumii. Se baricadează de lume şi de ceilalţi. Se bruiază. Şi "comunică" (mai puţin  cu sine).
 
Introducerea a tot felul de "chestii" în corp ţine de psihiatrie, are legătură cu viziunea, cu perceperea proprului corp, a "schemei corporale". Dovedeşte o dereglare a acestora.
 
Omul actual îşi înfundă bine urechile. Se ascunde sacadat în propriile urechi. Mai aude măcar glasul conştiinţei, dialogul cu sine ca Altul?...
 
Asupra acestui mare şi teribil mister voi mai reveni.
 
(28 februarie 2007)
 
Întrebare (politică) despre piramidă
 
"«Egiptean» este predicatul comun tuturor construcţiilor care pot fi supuse deconstrucţiei - cu excepţia celei mai egiptene dintre toate structurile, piramida. Aceasta rezistă indiferentă la trecerea timpului, de nezdruncinat, deoarece este de la început construită avînd forma pe care ar lua-o după ce s-ar prăbuşi." (Peter Sloterdijk, "Derrida, un Egyptien", Paris, Maren Sell Editeurs, 2006, p. 36)
 
Aţi prins ideea? Piramida ar fi indestructibilă pentru că are deja forma ruinei: o grămadă "geometrizată".
 
Din punct de vedere filosofic-speculativ, este o idee teribilă, aş putea spune chiar: epocală. Piramidele sînt indestructibile, "indeconstructibile" pentru că anticipează, îmbrăţişează, în chiar forma, dacă nu şi în structura lor (au grămezile, mormanele o structură?), ruina, dărîmarea, prăbuşirea. Triumfă pentru că îmbracă forma eşecului. Lecţie: aşa ar trebui să construim ca să construim "egiptean", suprarezistent.
 
Aştept comentariile arhitecţilor, constructorilor, matematicienilor, fizicienilor etc. Este aceasta doar o strălucită percepţie, intuiţie filosofică, sau are ea şi o "bază reală"?
 
(3 martie 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer