La capătul aleii e o stradă cu case dărăpănate şi prăvălii sordide pe unde trece autobuzul W4
La capătul ei e un drum care duce drept în locul de unde se deschid porţile Împărăţiei
După ce treci de ele ajungi în câmp deschis şi mergi prin câmp o vreme, cu vântul în spate,
La capătul lui e un pod
De cealaltă parte a podului e stufăriş şi începe o alee care duce spre punctul de unde drumul se bifurcă
Dacă o iei la dreapta dai de o cărare care o taie printr-un dâmb
ce duce la un pâlc de case de pe o uliţă cu tei la capătul căreia e un teren de sport
Dacă îl străbaţi găseşti leagănele în care mă dau pe furiş, când nu e nimeni prin zonă, iar de acolo dai într-o grădină cu flori înalte şi grăsane ca nişte dive planturoase
La capătul căreia începe un labirint de străduţe pe unde ne jucam de-a prada şi vânătorul astă vară
La capătul sărutului era un drum care ne aducea pe fiecare în libertatea şi mândria lui
La capătul drumului era întotdeauna o cămaşă de a ta, o ureche, o mână, un rest de surâs
Era vocea ta ţâşnind dintre ziduri sau dintre gânduri anodine şi şoptind răsfăţat ironic lucruri de o importanţă inestimabilă cum ar fi că în englezeşte nu se spune narghilea ci shisha
De data asta la capătul unde întoarce W4 sunt unii care stau să se ia la bătaie în dreptul tarabelor cu fructe şi legume
La capătul câmpului e un stol de ciori obosite
La capătul labirintului, la capătul drumului, la capătul zilei
Nu va mai fi nimic
Doar ploaia care spală urmele.