Un bărbat înalt şi deşirat, diagnosticat de Stark, la spitalul din Mariagrün, cu mitomanie şi o gravă formă de anesteshia sexuală, dar externat de von Halsrigg, se recomandă drept consilier aulic Fábian Vizállás de Szigetházy şi se îndreaptă în grabă spre Cracovia. Îl cunoaşte pe tânărul locotenent Szent Miclos, căruia îi este secund într-un duel ad-hoc. Locotenentul este ucis, ultimele sale vorbe fiind: "Soţia mea... frăţia dragonului... la Cracovia... mă aşteaptă!"
11.
Vineri, 3 decembrie, Salzberg
Mă aflu de o săptămînă în capitala Lodomeriei dar nu l-am întîlnit încă pe regent. Cînd l-am întrebat pe Puteyra cînd voi fi primit într-o audienţă, a clătinat din cap:
- Nu pot să vă spun o zi precisă, trebuie să aveţi răbdare, alteţa sa princiară este foarte ocupată cu problemele statului!
- N-am nevoie decît de o scurtă întrevedere ca să mă prezint! am spus destul de iritat de manierele lui onctuoase.
- Alteţa sa nu acordă audienţe decît celor care se prezintă în probleme oficiale, dar am să-i aduc la cunoştinţă doleanţa dumneavoastră! mi-a răspuns el cu un zîmbet ipocrit.
Bineînţeles că nu l-a anunţat pe regent şi, de altfel, nimeni n-a putut să-mi spună cu exactitate unde se afla în acel moment, tot ce se ştia era că în ultima lună nu dormise nicio noapte în palatul regal.
Angajarea mea ca medic curant părea să fie o farsă de proporţii, ori un stupid chiţibuş al etichetei regale şi nu înţelegeam de ce eram împiedicat să dau ochii cu cel care mă invitase cu atîta insistenţă. Obişnuit cu rigurosul program al clinicii din Mariagrün şi neavînd nimic de făcut toată ziua, mă plictiseam îngrozitor. Camera în care am fost găzduit este una mare, cu tavanul înalt, dar auster şi fără gust mobilată. Patul de pildă, deşi acoperit cu un baldachin din brocart, imprimat şi el cu blazonul casei de Leuben, era incomod, salteaua plină de ghemotoace, iar aşternuturile şi pernele neaerisite cu anii aveau un damf neplăcut de pene rîncede. De fapt, întreg edificiul construit într-un greoi stil baroc era unul inconfortabil care purta amprenta delăsării. Coridoarele nesfîrşite erau pline de praf şi de cenuşa sobelor, anticamerele neîncălzite mobilate cu piese desperecheate, geamurile ferestrelor acoperite de pînzele păianjenilor, toate acestea nu puteau fi imputate servitorilor destul de puţini la număr şi cam grosolani în purtări. Nici bucătăria n-avea nimic regal fiindcă la prînz şi la cină se serveau invariabil cam aceleaşi feluri de mîncare, un rasol de oaie şi o tocană grasă de porc cu ceapă şi găluşte. Prînzul şi cina mi se aduceau în cameră, dar de-abia mă atingeam de ele, atît arătau de neapetisante. Nu sunt un mofturos, dar mîncărurile preparate în bucătăria de aici erau cu mult în urma celor gătite de menajera mea din Neuenburg. Îmi lipseau mult şi cărţile lăsate acasă, iar atunci cînd l-am întrebat pe şambelan unde aş împrumuta ceva de citit m-a condus într-o sală uriaşă mobilată cu cîteva rafturi unde zăceau de-a valma, acoperite de praf două duzini de volume cu coperţile zdrenţuite. Aşa-zisa bibliotecă regală conţinea Summa theologiae a lui Toma de Aquino, Voyage en Orient de Nerval şi Monadologia lui Leibnitz, alături de o colecţie de psalmi şi terfeloage despre creşterea cailor şi a cîinilor de vînătoare.
Lîngă dormitorul meu se află un soi de birou înţesat de dosare şi catastife rînduite pe rafturi numerotate în care stătea zi-noapte un bărbat ciolănos, cu o figură brutală, îmbrăcat mereu în negru. Din cele aflate de la şambelan numele său era von Geschtanck şi îndeplinea funcţia de poliţai-şef sau un fel de ministru de interne al regatului. Nu ştiam dacă prezenţa sa era întîmplătoare sau i se repartizase acea cameră în apropierea mea dintr-o motiv exact dar, ori de cîte ori îl întîlneam pe coridoare mă trecea un fior de nelinişte, ca şi cum aş fi dat nas în nas cu un călău medieval.
Pe Aldo, care a fost cazat în aripa servitorilor îl întîlneam destul de rar. Părea destul de fericit şi mi-a spus că a făcut nenumărate schiţe şi eboşe cailor din grajdurile regale
- Bravo, i-am spus, este un bun exerciţiu pentru portrete ecvestre. Fără îndoială că atunci cînd regentul va afla cît eşti de talentat îţi va comanda unul!
A roşit de plăcere şi cu genele plecate mi-a mărturisit că îşi făcuse un prieten printre grăjdari:
- Ştiu că comit un păcat contra firii, dar este un băiat tare chipeş şi cred că-s pe cale să mă îndrăgostesc de el!
I-am replicat îngrijorat dar şi cu un strop de sarcasm:
- Ba să faci bine şi să-ţi ţii în frîu sentimentele, imaginează-ţi ce s-ar întîmpla dacă gelosul tău amant din Florenţa ar prinde de veste!
- L-am uitat de mult, aventura cu el rămîne o amintire urîtă... de fapt să ştii că de cînd am sosit în Salzberg trăiesc senzaţia că am început o nouă viaţă!
Acesta este avantajul tinereţii şi a celui care îmbrăţişează cu o oarecare doză de inconştienţă tot ce este nou, adaptîndu-se repede la un trai complet diferit faţă de cel cu care fusese obişnuit. Într-un fel îl invidiam fiindcă eu nu prea mă acomodasem cu existenţa de la curtea Lodomeriei. Îmi lipseau grija doamnei Graureifes, cărţile mele, pensulele şi micile tablouri pe care le făceam, taclalele cu Franz Lügner la un pahar de vin, clinica din Mariagrün, pacienţii, feţele infirmierelor, ba uneori chiar şi blestematul de von Halsrigg deşi eram tot mai convins pe zi ce trece, că maşinaţiunile sale mă aduseseră în acest colţ uitat al Europei.
Azi dimineaţă privind pe fereastra camerei mele, care dă spre un parc întins dar destul de neîngrijit în care arborii ornamentali sunt năpădiţi de buruieni şi tufe de măceş sălbatic am zărit un băiat de zece-doisprezece ani îmbrăcat într-o flanelă şi pantaloni scurţi care se căznea să lovească o minge din piele. Era tare neîndemînatic şi nesigur în mişcări, în pofida faptului că doi lachei în livrele albastre alergau îi aşezau de fiecare dată balonul la picioare. Curios să-l văd mai îndeaproape, m-am îmbrăcat repede şi am coborît în parc dar, de cum mi-a sesizat prezenţa, băiatul a început să ţipe ca un animal încolţit. Slujitorii au început să strige şi ei, iar la auzul strigătelor lor a apărut Puteyra însoţit de doi soldăţoi înarmaţi cu carabine.
- Ce faceţi aici? m-a luat la rost şambelanul regentului.
- Nimic rău, mă plimbam! am răspuns destul de calm în pofida faptului că nu înţelegeam pricina zarvei pe care o stîrnisem.
- Trebuia să mă anunţaţi că aveţi intenţia să ieşiţi în parc, este ora la care se plimbă maiestatea sa Waldemar! a spus el.
L-am privit atent pe ţîncul care va urca la majorat pe tronul Lodomeriei. Era o băiat slăbuţ, palid, cu pielea mată, presărată de pistrui, cu fruntea îngustă, teşită şi cu o privire tulbure, anxioasă.
- Aş vrea să-l examinez, am spus, în definitiv sunt medicul curant al curţii şi am acest drept!
Puteyra a stat în cumpănă pentru cîteva clipe. Nu putea să-mi interzică să-mi exercit meseria dar nici să ia de unul singur o decizie care să încalce regulile unei etichete absurde.
- Mi se pare cam anemic, am adăugat şi are nevoie urgent de o consultaţie!
La acest argument hotărîrea lui s-a clătinat şi a mormăit:
- Bine, îl puteţi consulta după prînz, în apartamentul regal, dar numai în prezenţa mea!
Am plecat amuzat de felul în care obţinusem o victorie atît de facilă şi mi-am pregătit trusa medicală. Într-adevăr, după prînz şambelanul a venit să mă conducă în apartamentul regal. Am trecut printr-un coridor nesfîrşit şi întunecos, apoi printr-un şir de anticamere urît mobilate cu canapele şi fotolii baroce, cu catifeaua roasă de molii şi-n cele din urmă a deschis o uşă largă împodobită cu reliefuri aurite. Camera în care am intrat părea mai curînd o menajerie, decît dormitorul unui prinţ de sînge albastru. Într-o volieră mare ciripeau de-a valma, sticleţi, gaiţe şi papagali cu penaj multicolor, iar în colţurile încăperii erau îngrămădite cuşti cu iepuri, şoareci, popîndăi şi alte rozătoare.
- Regele este un suflet ales, iubeşte foarte mult animalele, a şoptit şambelanul.
Waldemar ne-a aruncat o privire încruntată. Se pare că l-am deranjat din ocupaţia sa favorită fiindcă tocmai hrănea un purcel de Guineea cu foi de lăptucă. M-am apropiat, mi-am scos ceasul de buzunar şi, ţinîndu-l atîrnat de lanţ, l-am legănat încet ca pe o pendulă dinaintea ochilor săi. E o metodă destul de simplă care induce o stare uşoară de hipnoză celui care urmăreşte balansul oricărui obiect lucios. Am profitat de faptul că s-a calmat şi i-am pipăit craniul constatînd că era strîmt şi cu o asimetrie evidentă, iar osul frontal avea o protuberanţă mare în partea stîngă.
- Îţi plac animalele mici? l-am întrebat, iar el a gîngăvit mîngîind cobaiul "blană-blană moale, caldă!" Am scos o seringă mică, i-am suflecat mîneca cămăşii şi i-am înţepat pielea palidă a antebraţului, recoltînd o mostră de sînge. Puteyra îmi urmărea neliniştit manevrele, gata să intervină, dar l-am liniştit:
- Îi iau o simplă mostră de sînge nimic periculos!
După ce am scos acul şi i-am tamponat vena cu o bucată de vată, Waldemar a făcut un gest surprinzător. A înşfăcat repede un scalpel din trusa mea şi, fără niciun avertisment l-a înfipt în pieptul cobaiului. Micul animal a scos un chiţcăit jalnic şi a fost cuprins imediat de spasmele morţii. I-am smuls bisturiul, în timp ce el se mînjea pe mîini şi pe faţă cu sîngele care curgea din trupul micului animal ţipînd fericit: "sînge, moale, cald!"
- Ajunge, a strigat şambelanul, consultaţia dumneavoastră, doctore Stark, trebuie să se încheie!
Mi-am luat trusa şi am ieşit fără nicio vorbă. În anticameră m-am întors spre şambelan şi i-am explicat:
- Micul rege pare cam anemic, am să-i prescriu un tonic şi un supliment pe bază de sulfat feros, veţi merge la o farmacie să vi-l prepare!
- Nu avem farmacii în Salzberg, a zis el. E un spiţer jidan, care ţine o dugheană de leacuri pe uliţa Stindardul verde, dar nu ştiu dacă vinde astfel de medicamente!
- Am să vizitez eu spiţeria, mîine dimineaţă, dacă n-aveţi nicio obiecţie!
A ridicat din umeri reluîndu-şi zîmbetul fals şi onctuos:
- Nu, nu, de ce aş avea? Sunt convins că faceţi tot ceea ce este indicat pentru sănătatea maiestăţii sale!
Întors în camera mea am reflectat cîteva minute la scena la care fusesem martor. Fără îndoială că deficienţele de limbaj, distrofia nervului optic cu micşorarea cîmpului vizual şi retardul mental al unui copil putea fi rezultatul unei patologii cerebrale, însă numai o ereditate morbidă putea explica cruzimea aceasta fără sens. Am întîlnit un pacient adolescent căruia nicio perversiune nu-i îi provoca erecţia mai rapid decît biciuirea sau picurarea cu ceară fierbinte a trupurilor tinerelor sale partenere, pe care, de altfel le adora.
În cazul lui Wenceslav deturnarea afectivităţii faţă de un animal într-un gratuit act de cruzime nemotivată urma acelaşi tipar. Acum era un copil retardat dar urma ca la pubertate, odată cu deşteptarea instinctului sexual, sadismul său ancestral să fie transferat asupra nefericitelor pe care avea să le posede cu brutalitate. În familiile cu "sînge albastru" asemenea cazuri de pervertire a comportamentului afectiv, induse sau de nu de tarele unei eredităţi măcinate de boli, nu erau rare.
N-am găsit în mostra de sînge regal germenii vreunei infecţii sau a unei boli grave, într-o epocă în care bacilul lui Koch făcea ravagii printre copii şi adolescenţi din toată Europa şi nici semnele unei anemii hemolitice. M-am gîndit, totuşi, să îi prescriu un tonic şi un calmant dar m-am convins că asemenea medicamente simple, uzuale şi la îndemîna oricărui farmacist, puteau fi procurate cu greutate în Salzberg. Dacă l-aş fi putut interna în clinica din Mariagrün, unde instrumentele şi medicamentele necesare nu-mi lipseau, aş fi putut urmări îndeaproape cazul său şi aş fi găsit, fără îndoială tratamentul adecvat. Aici, însă uzanţele etichetei şi o stupidă lege dinastică care permitea deplasarea regelui în afara capitalei numai cu aprobarea parlamentului m-ar fi împiedicat să fac aşa ceva.
Seara, în timp ce mă pregăteam de culcare s-au auzit acordurile unei chitare venind de la etajul de deasupra. Am deschis fereastra şi am ascultat o voce caldă de tenor îngînînd cîteva acorduri din aria Una furtiva lagrima. Melodia aceasta m-a surprins mai mult decît de pornirile sadice ale regişorului Waldemar fiindcă nu-mi imaginam cine putea cînta în sălile sumbre şi izolate ale castelului regal o arie din Elixirul dragostei de Donizzeti.
(va urma)