Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Albania (IV): Coasta Albaneză Ksamil - Vlorë: de la Marea Ionică la Marea Adriatică (II)


Iuliana Marchian

16.04.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Coasta albaneză de la Livadhi la Vlorë

Prima zi spre Drymades. Cobor şi fac o baie la Jal Beach, apoi opresc şi mă plimb prin sătucul Vuno. Merg pe jos până la Gjipe Beach, iar la întoarcere trec prin satul Dhërmi. Încerc să campez la Palasë Beach, dar până la urmă găsesc un camping la plaja din Drymades.

Plec din Camping Moskato şi urmăresc drumul sinuos care merge în lungul coastei albaneze. La fiecare curbă apare alt munte, alt canion, altă perspectivă. Cobor multe serpentine spre Jal Beach, dar stau numai preţ de o baie, pentru că se lucrează cu buldozere pe plajă. Revin în şoseaua principală şi mă opresc în satul Vuno, pitoresc dezvoltat pe un deal. Maşinile merg numai pe strada principală, în rest sunt numai străduţe pietruite, abrupte şi înguste. Multe case sunt părăsite, iar unele zac chiar în ruină, fără acoperiş. La casele din vârful satului zăresc o bătrânică îmbrăcată în negru care coboară încet strada abruptă cu bolovani ascuţiţi sprijinindu-se într-un baston. Printre dărăpănături cresc însă leandri roz, iar casele de piatră încă locuite sunt îngrijit văruite cu alb şi au terase cu multă verdeaţă şi umbră.


În drum spre satul Dhërmi virez la stânga la bifurcaţia spre mănăstirea Sf. Teodor şi cobor spre Gjipe Beach. La plaja Gjipe se poate coborâ şi pe o potecă în lungul unui canion care se termină în mare, dar eu aleg să parchez în apropiere de mănăstire şi de acolo să cobor 15 minute pe un off-road accidentat paralel cu marea. În drum spre plajă trec pe lângă multe buncăre din beton din perioada comunistă. Deşi un loc greu accesibil, plaja Gjipe este destul de aglomerată şi turistică; se poate ajunge fie pe jos, fie cu barca din alte staţiuni. Mulţi tineri stau la umbra stâncilor pe plajă, cântă la chitară sau dorm.


Găsesc cu greu un petic de loc sub un umbrar, dar trebuie să stau pe pietre. La intrarea în canion este o unică tavernă, fără meniu sau preţuri afişate, iar puţin mai încolo este un eco-camping semi-amenajat într-o pădurice, până unde însă trebuie să îţi cari bagajele din parcare. Apa este numai bună de înotat, dar soarele este prea puternic; spre după-amiază plaja se aglomerează şi plec spre maşină pe o căldură copleşitoare. Pe drumul de întoarcere urc cu un kosovean, Estek, care nu ştie engleză mai deloc, dar ştie să folosească Google Translate; mai stă încă o zi în zonă şi vrea neapărat să ne reîntâlnim pe seară; nu înţelege ce îi zic în engleză, dar îşi aminteşte că a învăţat cândva cuvintele "you are very beautiful."

Ajung în satul Dhermi, care se găseşte sus pe un deal, deasupra plajei omonime. Nu găsesc nicăieri de mâncare şi abia în curba de la ieşirea din sat văd o tavernă, cam scumpă însă, unde stau la o terasă la umbră. Mă duc repede până la Palasë Beach, unde îmi spusese Assaf că se poate campa, dar au început să construiască şi acolo şi totul pare desfigurat; rezistă totuşi cu stoicism buncărele comuniste de beton de lângă plajă. Stau la plajă până mă huşuie un băiat care îmi tot cere bani pentru şezlong, dar care nu vorbeşte deloc engleză ca să negociez cu el să plătesc numai pentru câteva ore.


Seara mă întorc spre Dhermi, dar înainte să ajung în sat, virez pe drumul abrupt care coboară la plajă. La plaja din Drymades găsesc campingul Eco Camp, relativ acceptabil, dar mai degrabă o tabară de tineret, cu muzică tare şi grupuri sanitare cam precar încropite.

A doua zi la Drymades. Dimineaţă merg la plimbare în satul Dhërmi, iar la întoarcere petrec câteva ore la snack-barul lui Dhori. Revin la plaja din Drymades pe după-masă, după ploaie.

La Eco Camp italienii de la celelalte corturi sunt foarte matinali, aşa că la 7.30 a.m. mă duc deja să fac baie în mare şi stau la plajă câteva ore până dogoreşte soarele prea tare. Plec spre satul Dhërmi, opresc la fântâna de la Taverna Potami să-mi umplu sticlele cu apă, iar în sat parchez maşina pe nişte străduţe abrupte şi întortocheate. Urc la biserica grecească de cimitir din deal, încă funcţională pentru comunitatea de greci care au plecat după '90, dar unii s-ar fi întors înapoi. Satul este la poalele munţilor şi marea se vede abisal la poalele stâncilor; jumătate din case sunt părăsite şi numai strada principală este asfaltată; în rest străduţele sunt sub formă de trepte mai extinse sau mai degrabă poteci care s-au amenajat de la sine în lungul fluxurilor principale de circulaţie prin sat.


Revin la maşină şi, la întoarcere spre Drymades Beach, mă opresc la snack-barul lui Dhori. Beau un frapé genial şi reuşesc să-i comunic prin semne că vreau să mănânc kalamachi (un fel de sandwich cu carne prăjită şi tzatziki). Dhori este grec-albanez, mama lui grecoaică, tatăl albanez din Berat; îmi arată poze cu soţia, cei doi copii ai lui, apoi nepoţii cărora le pierd numărul. Cât mănânc la terasă, trec capre pe stradă, iar Dhori se duce şi-mi culege trandafiri de prin vecini; pe urmă apare cu un binoclu imens şi începem să ne uităm vis-a-vis la biserica din deal unde tocmai fusesem, apoi îi arăt şi eu ce zoom am la aparatul foto. Îmi place atmosfera de la Dhori, mai zăbovesc şi citesc la terasa goală, el cântă prin magazin, apoi începe să danseze pe muzică grecească. La plecare mă pupă cu foc pe obraji.


Seara picură şi mă bag devreme în cort. Nu-mi place la Eco Camp şi abia aştept să plec de acolo.

De la Drymades la Vlorë. Plec din Drymades şi urc cu mare grijă pe serpentinele abrupte din Muntele Çika. Trec de pasul montan Llogaraja şi cobor la Orikum, apoi petrec după-amiaza în Vlorë. Seara trag la un camping pe malul Mării Adriatice.

Înainte să plec din Drymades fac o baie în mare ca să mă trezesc bine şi de pe plajă văd un curcubeu înspre oraşul Vlorë, de unde vine ploaia. Urc în şoseaua principală din lungul litoralului albanez şi îmi iau micul dejun în maşină, la belvederea spre Dhërmi. Când iese soarele, plec spre Muntele Çika şi încep să urc serpentine foarte strânse, în ac de păr. Se urcă constant şi nu am unde să trag pe dreapta, deşi peisajul este frumos, iar muntele se deschide impresionant în faţa mea la fiecare curbă. Sus în vârful muntelui opresc la o parcare generoasă cu belvedere spre Marea Ionică, apoi apar tot felul de hoteluri, campinguri de caravane de care nu am ştiut şi restaurante. Există semne spre multe trasee de drumeţie care pleacă din pasul montan pe unde trece şoseaua - pasul Llogaraja (1025m). Din pas începe coborârea spre Orikum, golful unde marea Ionică o întâlneşte pe cea Adriatică şi o plajă cu palmieri sărbătoreşte acest lucru.


Merg la vale spre oraşul Vlorë, care de cum ajung mă impresionează cu imobilele înalte de apartamente, moderne, în culori deschise şi cu balcoane spre plajă. Se construieşte mult în zona de litoral, unde se văd multe faleze, şiruri nesfârşite de palmieri şi cafenele dichisite. Spre centru, imobilele moderne se transformă treptat în blocuri comuniste de 4 etaje, scorojite şi inestetice, dar animate uneori de picturi murale cu graffitti inovative. La prânz aud chemarea muezinului la rugăciune, identific ultimele ruine din vechiul oraş Aulon şi desluşesc străzi cu case dărăpănate din vechiul bazar.


Nu reuşesc să mai dau de Assaf şi Shilla, aşa că mă întorc puţin pe şoseaua de coastă şi mă opresc la Camping Cekodhima. Campez sub un şir de copaci care îmi garantează umbră şi un somn prelungit a doua zi dimineaţa, apoi cobor la plaja cu pietre, unde Marea Adriatică se dă în spectacol cu valuri mari, inaccesibile.
Seara mă retrag la restaurantul campingului Cekodhima, mai ferit de vântul năprasnic de pe plajă, unde reuşesc cu greu să dovedesc o salată imensă în timp ce admir un apus plin de culoare. Vorbesc cu Alaattin în Tirana şi îmi spune că mă aşteaptă pe 7-8 iulie în capitala albaneză.

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "The Albanian coastline from Livadhi to Vlore, passing Dhermi".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer