Există în România o Uniune a Scriitorilor. Cu mulţi scriitori. Şi mulţi scriitori în afara acestei reuniuni. Care au scris şi scriu multe cărţi. Şi unii, şi alţii. Toţi.
Cunosc multe dintre cărţile scrise de scriitorii din România. Dar nu le pot cunoaşte pe toate.
În ceea ce mă priveşte e simplu. Ca să fie foarte simplu, cât mai simplu, simplu de tot, pot declara că am scris (scriu) doar un titlu. De epocă, al unei lumi. Al lumii acum şi pentru multă vreme de acum înainte.
Evul Media.
(Am scris doar o dată. Odată. O dată. Simplu intraductibil, dar care tocmai de aceea nu încetează să se traducă. De atunci deci doar traduc.)