Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Totul trebuie tradus - în cuvînt


Bogdan Ghiu

15.04.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Aşa-numitele "Caiete negre" ale lui Heidegger (pe care nu ştiu dacă cineva va avea interesul politic să le traducă azi, acum în limba română) au zguduit - dacă mai era nevoie - conştiinţele interesate (altfel spus, treze), aducînd o dovadă zdrobitoare a contaminării - să-i spunem aşa, de parcă ar fi vorba de o influenţă din afară, nu de o iradiere dinăuntru, şi de o rezonanţă - a gîndirii filosofice a lui Heidegger cu ideologia nazistă: sol germinativ comun, "lumea trăită" comună.
 
Dar nu asta vreau să discut aici, ci, foarte pe scurt, să exemplific cît de importantă - decisivă - se poate dovedi traducerea în buna înţelegere a specificităţii unei gîndiri - şi în general. Ceea ce poate părea în acelaşi timp banal şi specios, doar pentru specialişti, numai că are de-a face cu mult incriminata "corectitudine politică", atrăgîndu-ne atenţia că trebuie să fim foarte atenţi la limbajul pe care îl folosim, noi şi semenii noştri, limbaj care nu este niciodată inocent, chiar şi atunci cînd "denotativ" el pare "corect", "conotaţiile" fiind mai mult decît clare - şi periculoase. Ceea ce adversarilor acestei "corectitudini" li se poate părea abuziv, un "proces de intenţie", se poate dovedi o absolut necesară şi curativă atenţie la tonalităţi şi sonorităţi, la micile "scăpări", "uitări", automatisme şi stereotipii, cu atît mai grave şi, deci, grăitoare - adevărate simptome ale unei boli de care, să zicem, bolnavul însuşi n-ar şti că este bolnav - cu cît este vorba de un mare filosof, mai ales precum Heidegger, meta-gînditor al gîndirii care, altfel spus, numai de "scăpări", de automatisme şi de stereotipii n-ar trebui să se facă vinovat. Dacă nu cumva vina o constituie tocmai acordul cu gîndirea vinovată. Altfel spus, opusul "scăpării".   
 
Astfel, trecînd peste alte amănunte, o recenzie din ziarul Le Monde semnată de Nicolas Weil a unei lucrări care încearcă, spune recenzentul, să "demineze" gîndirea lui Heidegger - cel puţin cea din spontanele "Caiete" nu întîmplător "negre" - de nazism, altfel spus să o "spele" de posibila acuza de "contaminare" cu ideologia ucigaşă, atrage atenţia asupra faptului că cei doi autori ai acestei lucrări recent traduse în limba franceză - Martin Heidegger, la vérité sur ses "Cahiers noirs" ("Martin Heidegger, adevărul despre «Caietele negre», Gallimard, 2018) -, Friedrich-Wilhelm von Hermann (ultimul asistent al lui Heidegger, însărcinat cu editarea operelor complete ale filosofului) şi Francesco Alfieri (filosof italian, de obedienţă franciscană), dar şi Pascal David (traducătorul lor în franceză), par a se face că plouă cu privire la "contaminarea" nazistă a lui Heidegger în cel puţin trei cazuri.
 
O dată, spune recenzentul, atunci cînd, la un moment dat, tot înnegrind la negrele sale caiete, Heidegger pomeneşte două nume - Ivan Kustiker şi Julius Barmat -, autori ai unor delicte financiare în timpul Republicii de la Weimar, autorii cărţii recenzate făcîndu-se că plouă, adică trecînd sub tăcere faptul că, în epocă, propaganda nazistă exploatase intens originea evreiască a acestor condamnaţi "tocmai cu scopul de a discredita democraţia", cum atrage atenţia recenzentul Nicolas Weill.
 
A doua oară, atrage atenţia acesta, a reda în franceză noţiunea centrală de "Machenschaft", "al cărei triumf nefast însoţeşte, după Heidegger, vremurile moderne", prin foarte neutrul "fabrication" - născocire, scorneală - mai curînd decît prin mult mai apăsatul "maşinaţiune", "prezintă avantajul - spune Nicolas Weill - de a evacua miasma conspiraţionistă" pe care o degajă, în contextul Germaniei nazificate, folosirea, alegerea acestui cuvînt.
 
În sfîrşit, într-un moment în care, din păcate, aici, în Estul Europei, astfel de reactivări tind să devină normalitate, banalitate - vezi trimiterile obsesive, în Ungaria dar şi în România, la noul ţap ispăşitor universal "George Soros" -, o traducere a unei termen precum "Weltjudentum" prin "le monde juif planétarisé" (lumea evreiască planetarizată) în loc de "evreimea internaţională" (sau chiar "jidovimea internaţională") pare a urmări, din nou, potrivit aceluiaşi recenzent, o aceeaşi "spălare" a exprimării - deci gîndirii - lui Heidegger de orice arrière-pensée.
 
Să fim deci atenţi, din ce în ce mai atenţi la cum vorbim, noi şi ceilalţi. Să ciulim urechile. Căci, nu o dată, ceea ce nu se spune explicit, dar se aude, este făcut să răsune, să "aibă ecou", mai devreme sau mai tîrziu se face, tinde să devină acţiune. Acesta e paradoxul: vorbirea "corectă" sau controlată are mult mai multe şanse să rămînă vorbire decît vorbirea "incorectă", "conotativă", care este deja acţiune, sau chemare, îndemn la acţiune.
 
Cu toţii trebuie să traducem şi să fim atenţi cum traducem, pentru că de multe ori, mai ales în momente istorice "încărcate" - sau, la propriu, cu "limba încărcată", cum spun medicii - cum este, clar, cel de faţă, traducerea are marele merit de a trebui să redea, să verbalizeze, să denunţe tocmai ceea ce, pretinzînd a nu se spune "denotativ", se transmite "conotativ" sau paralingvistic, fiind cu atît mai grav cu cît rămîne "ne-spus", adică de făcut.
 
Totul trebuie tradus, adică totul trebuie verbalizat, totul trebuie spus. Ca să conjurăm facerea, realizarea, rămînerea în "superficialitatea" "balcanică" a limbajului, a lingvisticului, cînd totul se spune pe faţă, în faţă, dar nu se face, devine un gest preventiv-salvator: meteahnă "sudică" preferabilă seriozităţii poetic-criminale a "Nordului". Iar acum fac eu cu ochiul, fără să spun lingvistic ce gîndesc, adică ce-aş face...  
 
Totul trebuie tradus - în cuvînt. Ca să se facă, atunci cînd merită, spunerea avînd rolul performativ de promisiune, de angajament. Şi ca să nu se facă, atunci cînd facerea poate să însemne de-facere.
 
Altfel spus, cum să NU facem chiar întotdeauna lucruri cu vorbe, maestre Austin. De-asta există literatura.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Despre ”traducere” și alegerea onestă a cuvintelor
    Argentina Firuță, 19.04.2018, 13:53

    La prima impresie, poate părea exagerată sugestia etică din titlu - onestă. Personal, sunt convinsă că majoritatea cuvintelor sunt neutre prin ele însele, asemenea unor instrumente medicale, dar capătă și pot deveni, prin asociere, adevărate arme letale -afectiv, moral, social și mai ales politic -, atunci când, ”conotativul” devine mai important decât ”denotativul” și, din ignoranță, narcisism intelectual sau pur și simplu indiferență, alterează informația, cel mai adesea forțând sensul comunicării. Nu sunt lingvist sau traducător dar, din experiența relațiilor sociale și din scris, cred că suntem responsabili pentru modul în care folosim limba română, în general, dar în special cuvintele conotative, cu bogăția lor de sensuri. Felicitări pentru articol! Sper să nu vă opriți aici, pentrucă, altfel, vom avea nevoie, curând, de traducători din limba română în limba română. Cu stimă.

Spacer Spacer