Evghenia Iaroslavskaia-Markon
O revoltată în Rusia bolşevică
Editura Corint, 2017
Traducere de Anca Irina Ionescu
O revoltată în Rusia bolşevică
Editura Corint, 2017
Traducere de Anca Irina Ionescu
Citiţi o cronică a acestei cărţi.
*****
Intro
Evghenia Iaroslavskaia-Markon (1902-1931) provenea dintr-o familie de intelectuali evrei din Sankt-Petersburg. În timpul Revoluţiei Ruse, a îmbrăţişat cauza marinarilor revoltaţi din Kronstadt şi a anarhiştilor din exil. Arestată, a fost trimisă în insulele Soloveţki din Marea Albă, unde se afla unul dintre primele lagăre de muncă din Gulag. Aici a fost executată în iunie 1931.Intro
Autobiografia mea, manuscris de aproximativ 30 de pagini, datat 3 februarie 1931, a fost descoperit intact în 1996 în arhivele FSB din Arhanghelsk de către Irina Flige. Scris cu patru luni şi jumătate înainte de executarea autoarei, acest adevărat jurnal este un document unic despre primele lagăre de muncă din URSS.
*
"Idealistă, extremistă şi anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălţimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă şi executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Soloveţki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljeniţîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996." (Le Devoir)"Nu e nici scenariu de film, nici ficţiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuţie în arhivele ruseşti. Cartea de faţă prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentaţie de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veţi citi însă ca pe un roman, iar la sfârşitul lecturii nu veţi reuşi să o uitaţi prea curând." (Alina Pavelescu)
Fragment
Am învăţat să fur, dar nu dintr-odată, şi la început am vândut ziare... Îmi plăcea să-mi petrec toată ziua pe stradă printre băietanii puţin hoţi, puţin huligani...
Momentul cel mai încordat, cel mai patetic pentru un vânzător de ziare este momentul în care apare Vecerneaia Krasnaia ("Ziarul roşu de seară")... Ediţia de dimineaţă se vinde pe neobservate, aproape comod... iei dimineaţa câteva exemplare din toate ziarele, te aşezi cu ele în linişte undeva, pe treptele de pe Nevski Prospekt, şi începi să declami:
- Pravda ("Adevărul")! Leningradskaia Pravda ("Adevărul de Leningrad")! Krasnaia Gazeta ("Gazeta roşie")! Moskovskaia Raboceaia Gazeta ("Gazeta muncitorească din Moscova")! 3 copeici! Moskovskaia Raboceaia Gazeta...
Şi apoi din nou:
- Pravda! Leningradskaia Pravda!
Şi cine are nevoie de ziar, îşi ia singur. Te uiţi şi vezi - o gazetă, să zicem Pravda, se cumpără mai puţin decât celelalte. Atunci o parcurgi în grabă (numai titlurile) şi încerci imediat "s-o măriţi", ca un tată care vrea să-şi mărite fata cea mai mare, "peste capul" căreia se străduiesc să se mărite cele mai tinere şi mai sprinţare:
- Pravda! Raportul tovarăşului Troţki! Noile luări de cuvânt ale opoziţiei!
Ziarul de seară este cu totul altceva. Acum între vânzătorii de ziare se declanşează lăcomia, patima, lupta concurenţială! Se adună cu mult timp înainte şi se aşază la coadă în Gara Nikolaevsk, în faţa chioşcului cu ziare, unde se aduce ziarul de seară pentru a fi distribuit. A venit! Vânzătorii de ziare se aruncă ţipând pe tejgheaua chioşcului, fiecare înşfacă însetat un teanc de ziare ca pe o pradă de război şi o ia la goană, numărând exemplarele în fugă. Se împrăştie de la Gara Nikolaevsk ca nişte raze: pe Nevski Prospekt, pe Ligovka, pe Staro-Nevski... Vânzătorii de ziare aleargă precum nişte evanghelişti moderni, ducând "vestea fericită" că a apărut Gazeta roşie de seară! Şi fiecare vânzător de ziare se grăbeşte, se teme că n-o să nimerească la el cel mai bun cumpărător... Cu ediţia de seară e rău: dacă n-o vinzi din primul moment, n-o mai vinzi deloc - "retur"!
Am vândut ziare la Leningrad timp de o lună; după aceea, arestatul Iaroslavski a fost transferat la Moscova, iar eu m-am mutat imediat acolo după el. Să vinzi ziare la Moscova s-a dovedit a fi incomparabil mai greu decât la Leningrad: concurenţa e mai mare, oameni cu ştiinţă de carte, adică cititori, mai puţini... Iar oamenii din Moscova sunt răutăcioşi, insensibili! Se întâmplă să te aşezi undeva pe trepte să mănânci - şi imediat te alungă de acolo portarii şi ticăloşii de poliţişti. Te duci să oferi ziare într-o cantină mai acătării şi "te scoate din luptă" responsabilul... Vinzi toată ziua, pleci de acasă la ora şase dimineaţa, te întorci acasă la opt seara - bani puţini, picioarele numai sânge, zgârieturi... Şi asta încă n-ar fi nimic, dacă ar fi numai pentru tine, pentru de-ale gurii, dar ştii prea bine că până vineri (ziua autorizată pentru pachete) trebuie să strângi cel puţin 3-4 ruble ca să-i duci un pachet iubitului!
Fireşte, aveam şi o diplomă universitară şi aş fi putut să-mi iau o slujbă, dar îmi părea rău să mă despart de stradă, doream să trăiesc viaţa "declasaţilor", să învăţ să fur... În plus, chiar şi aspectul instituţiilor sovietice - curate, îngâmfate şi inaccesibile - îmi trezea un fel de rău de mare... Şi să mă duc să slujesc într-un astfel de cuib de scârţa-scârţa pe hârtie şi farisei! Preferam să mă lupt pe trotuare cu braţele pline de ziare. Şi, în plus, du-te la GPU după o adeverinţă, apoi pierzi o jumătate de zi ca să predai pachetul sau fugi la procuror în strada Spiridonovka (sau, cum spuneam eu, "să mulg ţapul" - ca analogie cu productivitatea efortului). Se întâmpla să iau ziarele de dimineaţă, să mă aşez la coadă la procuror şi acolo, în rând, în clădirea procuraturii, vindeam ziarele. Câte o femeie se mira:
- Uite ce muiere energică, descurcăreaţă! Asta sigur o să găsească un mijloc să-şi elibereze bărbatul!
Da, ce să zic, chiar l-am găsit!
Vânzarea ziarelor mi-a mers deosebit de bine de două ori (pe atunci eram încă la Leningrad). Prima dată când au aruncat o bombă la GPU[i]. În ziua aceea, vânzătorii de ziare strigau fără vlagă "tezele" date de redacţie; eu am fost singura care am frunzărit ziarul şi am sesizat această ştire picantă şi senzaţională. Şi stăteam aşa pe Nevski Prospekt şi cum trecea cineva rosteam clar şi răspicat, privind într-o parte:
- Bombă la GPU din Moscova! Gazeta de seară!
"Bombă la GPU din Moscova" - trecătorul se opreşte ca lovit cu un ciomag în cap. Scoate portofelul cu mâinile tremurând de emoţie şi desface ziarul... Pentru oricine este ca un cadou de ziua lui - căci cine nu urăşte GPU în Rusia sovietică...
A doua oară ziarele s-au vândut foarte bine atunci când doi huligani au violat în parcul Ekaterinovsk o femeie de 83 de ani... Cinste şi glorie huliganilor care violează bătrâne de 83 de ani! Să le dea Domnul ani mulţi şi succese în isprăvile lor măreţe, întru bucuria vânzătorilor de ziare!
Ca să mă afund definitiv în viaţa celor fără căpătâi, am plecat de la mătuşa la care locuiam la Moscova şi am decis să trăiesc împreună cu cei fără adăpost... Am anunţat-o pe mătuşa că plec de la ea de tot şi m-am dus, ca de obicei, să vând ziare... Spre seară, am început să mă gândesc că ar fi timpul să chibzuiesc unde voi dormi la noapte. Mă apropii de un băiat care cerea de pomană în faţa unei brutării.
- Băiatule, nu cumva eşti întâmplător un copil fără familie?
- O, nu, tuşică! O privire înspăimântată în ochii fără culoare. Am tată, mamă... Locuiesc cu mama.
- Păi nu... nu despre asta e vorba... numai că nu am unde să înnoptez... şi mă gândeam că poate tu... dacă eşti din cei fără casă, o să-mi arăţi şi mie unde pot să înnoptez fără bani şi unde nu ţi se cer documente.
- Asta pot să fac, acolo unde înnoptez şi eu. Mergem împreună?
- Mergem, e perfect. Dar nu chiar acum... Mai am ziare de vândut...
- Atunci mai cerşesc şi eu puţin pe-aici.
Noaptea mă duce într-un scuar din Piaţa Arbat, se aşază alături de mine pe o bancă şi cu o limbuţie naivă îmi povesteşte viaţa lui: fusese ciobănaş la ţară, venise la oraş de curând, ziua "vânez", seara mă ţin de năzbâtii prin buzunare...
Ne pregătim de culcare; eu pe o bancă, el pe cea de alături... Numai ce adorm şi mă trezesc într-o strânsoare nedorită; în faţa mea stă o matahală de om elegant îmbrăcat şi destul de beat... Îl rog să mă lase în pace. Micul meu vecin îmi sare în ajutor:
- Tu pe tuşica asta să n-o baţi la cap, asta nu e din alea "plimbăreţe", numai vinde ziare!
- Dar tu cine eşti de te amesteci? Sau poate vrei chiar tu s-o... Uite ce e, vezi că poate îţi rup gura!
- Vezi numai să n-o încasezi tu de la mine! spune serios băiatul şi după aceea îmi şopteşte la ureche:
- Nu te teme, am un cuţit!
Disputa continuă. Rămân culcată sub "înjurăturile celor două părţi". În cele din urmă, matahala se îndepărtează, promiţând s-o necinstească într-un mod contra naturii pe bunica răposată a adversarului său... Mă hotărăsc în sinea mea să-mi iau în fiecare noapte cu mine un băiat ca acesta, care nu este periculos, dar îi alungă pe alţii... Şi îmi continui somnul întrerupt; dimineaţa, micul meu tovarăş îmi spune:
- Ei, acum trebuie să te speli.
Am pe faţă cerneală tipografică de la ziarele de ieri, întinsă de rouă şi amestecată cu praful de pe trotuare... Nu trebuia să întârzii la ziare, iar toaletele publice erau închise până la ora opt, aşa că a trebuit să mă spăl sub un burlan, din fericire în ajun plouase şi apa continua să curgă de pe acoperiş prin burlan...
Pe micul meu apărător nu l-am mai văzut, iar să mă duc să înnoptez fără el în micul scuar, unde orice matahală putea să facă cu mine orice voia, am considerat că este prea riscant şi de aceea, a doua zi, când s-a lăsat noaptea, "am rătăcit" de pe o stradă pe alta, evitând să mă opresc pe cele devenite pustii şi trecând pe cele care încă mai aveau viaţă de noapte... Berăriile şi-au stins luminile mai întâi pe bulevardul Smolensk, apoi pe Arbat... S-au stins şi cinematografele... Oraşul se stingea şi murea treptat, ca trupul unui muribund, de la extremităţi spre centru... În felul acesta, mergând spre lumină, am pornit spre strada Tverskaia, încercând pe drum să plasez cuiva ziarele rămase nevândute... Şi cu totul pe neaşteptate chiar şi pentru mine însămi, m-am trezit pe strada Tverskaia şi m-am bucurat: aici nu erau niciun fel de semne de moarte nocturnă; aici în cel mai rău caz puteai pur şi simplu să te plimbi până dimineaţa, fără să trezeşti niciun fel de bănuieli...
M-am oprit în colţ şi am descifrat treptat caracterul aparte al fluxului de oameni: toţi se plimbau, erau aceiaşi, într-o parte şi în alta, ca într-un cadril sau într-o poloneză pe parchetul sălii de bal, uneori între grupuri se schimbau glume, se interpelau unii pe alţii, majoritatea păreau că se cunosc între ei... Printre aceste prostituate şi oaspeţi obişnuiţi ai "casei de toleranţă sub cerul liber" m-am simţit imediat ca la un bal într-o casă străină, unde nu cunoşti pe nimeni şi unde pe deasupra te-ai dus şi cu o îmbrăcăminte nepotrivită: prostituatele, în virtutea obligaţiilor profesionale, erau puse la patru ace, eu aveam un palton jerpelit, îmbibat de mai multe straturi de praf de pe străzile Moscovei... Croindu-mi drum prin mulţime, am aterizat ca un peşte pe un banc de nisip în piaţa Strastnaia (Patimilor)[ii]... Dar acum şi acest "banc de nisip" era inundat de mulţime. Aici se limpezea ceea ce se întâmpla pe Tverskaia: nu se plimbau pur şi simplu aşa cum părea la prima vedere, ci se expuneau privirilor, acolo se făcea evaluarea, apoi aici, pe Strastnaia, se încheia târgul, se negocia... La marele chioşc al Mosselprom[iii], ca lângă un far, se opreau ca să negocieze între ei câte ceva cei care timp de un minut nu voiau să fie luaţi de valul uman... În umbra toaletei publice, lângă pubele, nişte tineri lipiseră pe o ladă de gunoi un capăt de lumânare aprinsă şi jucau cărţi, câtuşi de puţin tulburaţi de apropierea "copoilor" şi a "sticleţilor" (se vede că erau fatalişti - oricum, tot la închisoare ajungeau!)...
Iată, asta era ceea ce îmi trebuie! Mă duc direct la ei. Rămân un timp pe loc, uitându-mă la ei ostentativ. Îmi aruncă timp de o frântură de secundă câte o privire piezişă, dar profund nepăsătoare, fără să se întrerupă din joc... Încep intenţionat fără niciun fel de introducere:
- Tovarăşi, nu ştiţi din întâmplare unde se poate dormi fără documente şi fără bani?
- Nu ştim, nu ştim... Dă-le, e rândul tău!
- Bun, atunci tai!
- Bura[iv] de atu!
- Uitaţi ce mi s-a întâmplat: soţul meu este la închisoare... Documentele mele le-au luat odată cu ale lui când l-au arestat... Am plecat de la mătuşica... ne-am certat; şi acum nu am unde să dorm la noapte...
- O să mergi cu mine, am să-ţi arăt eu un loc... Dar acum, după cum vezi, sunt ocupat... După ce terminăm jocul... Treci pe aici din nou peste o jumătate de oră...
[i] Evenimentul a avut loc la 6 iulie 1928. Bomba a fost aruncată împotriva postului de control al GPU din Moscova de Gheorghi Rakevici şi Dmitri Monomahov, membri ai ROVS (Русский общевоинский союз - Uniunea Generală a Combatanţilor Ruşi). Autorii antenatului au fost urmăriţi şi încercuiţi în apropierea oraşului Podolsk. Radkevici s‑a sinucis, Monomahov a reuşit să fugă.
[ii] Astăzi Piaţa Puşkin.
[iii] Mosselprom (în rusă: Моссельпром - Московское объе-динение предприятий по переработке продуктов сельскохоз-яйственной промышленности) - Asociaţia moscovită pentru prelucrarea produselor agricole, înfiinţată pentru a reuni producătorii de ciocolată, morăritul, berăriile şi manufacturile de tutun (1922-1937).
[iv] Bura (în rusă: Козырная бура - bura cu atu) - joc de cărţi specific rusesc în care jucătorii trebuie să totalizeze 31 de puncte pentru a fi câştigători. O culoare este declarată atu şi le bate pe toate celelalte, în afară de pică; aceasta poate fi bătută numai cu o carte cu valoare superioară (n. trad.).