25.04.2018
Evghenia Iaroslavskaia-Markon
O revoltată în Rusia bolşevică
Editura Corint, 2017

Traducere de Anca Irina Ionescu


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Un chip de om dă viaţă unei statistici sângeroase

Într-o lume inundată de informaţie sunt subiecte care scapă atenţiei noastre. Trecutul recent este prea puţin interesant pentru contemporanii noştri. Unii trăiesc încă nostalgia comunismului din care aleg să îşi aducă aminte doar lucrurile bune şi frumoase care de cele mai multe ori coincid cu propria tinereţe, alţii care nu au trăit acea epocă se raportează la ea ca la o epocă de aur pentru că nu se regăsesc în valorile şi exigenţele lumii de azi. Ambele poziţii sunt de înţeles privind din perspectiva istoricului, ceea ce nu se poate ierta, însă, este ignorarea milioanelor de oameni care au fost victime ale acestui regim ucigaş şi alegerea de a uita această realitate incomodă. Din acest motiv aş transforma Arhipelagul Gulag al lui Soljeniţîn şi Gulagul. O istorie de Anne Applebaum în lecturi obligatorii în toate liceele româneşti.

Fiecare carte publicată pe acest subiect vine să mai adauge o pagină la actul de acuzare pentru unul dintre cele mai sângeroase regimuri din istorie. Gulag-ul sovietic şi milioanele sale de victime merită să fie amintite într-o epocă în care libertatea de exprimare şi curajul de a fi diferit încep să fie sancţionate din ce în ce mai des. De asemenea, cred că trebuie să nu uităm că modelul sovietic a fost adoptat şi aici, Memorialul Sighet sau Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid fiind un bun punct de plecare pentru cei care vor să ştie cum a fost cu adevărat în acele vremuri, dincolo de serviciul sigur, locuinţa primită de la stat şi liniştea care putea deveni uneori dacă nu asurzitoare cel puţin apăsătoare şi ameninţătoare în unele cazuri.

Istoria acelor vremuri este încă tulbure şi prea puţin cunoscută chiar şi de către specialişti. Acest lucru se datorează faptului că accesul în arhive este încă restricţionat, astfel că multe pagini nu au fost încă scrise pe acest subiect. Cu toate acestea, zi de zi apar alte mărturii, alte chipuri uitate îşi fac loc în istorie. De aceea cred că decizia editurii Corint de a publica cartea Evgheniei Iaroslavskaia-Markon - O revoltată în Rusia bolşevică - este importantă şi salutară. La o primă privire, cartea pare a fi subţirică şi uşoară. Ce greşeală ar face potenţialul cititor să o considere astfel! Această carte aparţine unei femei impresionante prin voinţă, prin alegerile pe care le face; este o autobiografie scrisă de o femeie executată pe insula Soloveţki la doar 29 de ani. Este o carte care te face să stai treaz în miez de noapte, care te revoltă şi scoate din zona de confort.

Cartea este cu atât mai valoroasă cu cât mărturiile celor care au trecut prin lagărele de la Soloveţki sunt extrem de puţine. Lagărul de la Soloveţki este considerat în folclorul supravieţuitorilor ca fiind primul lagăr al Gulagului. În jurul acestuia s-a construit ulterior SLON - lagărele speciale din Nord, elefantul (slon în rusă) de care aveau să se teamă toţi. Soloveţki a fost primul lagăr sub autoritatea CEKA, poliţia secretă sovietică care avea să facă aici tot felul de experimente menite să transforme munca forţată în muncă aducătoare de profit. Aici a venit Maxim Gorki în vizită şi a descris apoi în termeni elogioşi realizările măreţe ale regimului oferindu-i, astfel legitimitate. Aici au avut loc execuţii în masă, acte de cruzime greu de conceput, forme de tortură inumane şi activităţi inutile şi absurde doar pentru amuzamentul gardienilor. Toate aceste descrieri sunt cuprinse în cărţile pomenite mai sus. Ceea ce aduce nou cartea O revoltată în Rusia bolşevică este individualizarea, conturarea şi aducerea la viaţă a unei condamnate de pe această insulă a morţii. Cartea dă un chip victimei, o cifră din statistică prinde, practic, glas.

Viaţa Evgheniei Iarsolavskaia-Markon este cunoscută aproape exclusiv doar din propria relatare prezentată în această carte. O viaţă de om prinsă în circa 39 de pagini scrise dens, strâns după cum le descrie cea care le-a găsit în 1996 în arhivele Direcţiei FSB din regiunea Arhanghelsk. Probabil deţinuta a refuzat să răspundă în faţa anchetatorilor la primele interogatorii şi acesta este motivul pentru care a primit hârtie şi creion pentru a îşi scrie singură autobiografia. Cartea vorbeşte prea puţin despre experienţa lagărului, dar ne prezintă însă, modul în care gândesc oamenii vremii, cum trăiesc cei din clasele de jos, cum alege soţul Evgheniei să se întoarcă în Rusia deşi ştie că cel mai probabil va fi împuşcat. Acesta, ca şi mulţi alţi foşti adepţi ai revoluţiei, consideră că rufele se spală în familie şi că, oricât de mizerabil ar fi regimul acesta nu trebuie descris şi condamnat în faţa "duşmanilor". Spune el, la un moment dat că "despre toate acestea trebuie să vorbeşti numai cu ai tăi...Iar pentru mine ai noştri sunt totuşi bolşevicii: sunt nişte lepădături, dar sunt lepădăturile noastre!" Este o atitudine care apare şi în povestirile lui Soljeniţîn în acre apar vechi bolşevici care deşi au ajuns în Gulag nu şi-au pierdut credinţa în flacăra şi justeţea revoluţiei.

Dacă v-aţi întrebat vreodată din ce aluat erau construiţi oamenii acelor vremuri, oameni dispuşi să moară pentru o idee, pentru un ideal, cartea aceasta vă oferă ocazia să aflaţi. Totodată cred că este unul dintre cele mai puternice texte motivaţionale pe care le-am citit vreodată. Poate părea ciudată această afirmaţie, dar tăria de caracter, alegerile personale care sunt în afara moralei obişnuite şi în cel mai curat spirit anarhist aparţin unei femei infirme care, în urma unui accident rămâne fără labele ambelor picioare. Este un "amănunt" pe care îl aminteşte în trecere într-un scurt paragraf. Este un eveniment nefericit pe care ea alege să nu îl lase să-i schimbe viaţa. Fiică de intelectuali, cunoscătoare a patru limbi străine, studentă la filozofie şi soţie a poetului Aleksandr Iaroslavski şi el executat de bolşevici, Evghenia ajunge vânzătoare de ziare şi apoi hoaţă prin propria alegere şi ca o formă de luptă împotriva regimului sovietic. Este condamnată, deportată, devine ghicitoare pentru a putea supravieţui. În scris, Evghenia refuză să îşi arate frica şi arată cât de mult îi detestă pe cei aflaţi la putere şi care urmează să îi decidă soarta. Este dispreţul unei revoluţionare care simte că i s-a furat revoluţia. Simţi că nu crede că va fi ucisă şi asta îţi face, ca cititor, pielea de găină.

Idealistă şi de multe ori naivă, Evghenia visează la o revoltă a lumii interlope împotriva sistemului. În lagăr îşi dorea să organizeze deţinuţii de drept comun pe care îi credea drept cei mai în măsură să facă o revoluţie adevărată. Cât de mult s-a înşelat în acest ultim punct! Acum ştim că mulţi deţinuţi de drept comun au devenit complici la crimele din lagăre, au terorizat şi participat activ la acţiunile împotriva deţinuţilor politici. Faptul că a greşit în această estimare sau că modul în care a ales să îşi trăiască viaţa îi poate şoca pe moralişti nu fac viaţa acestei femei mai puţin importantă sau mai puţin valoroasă decât a altora. Să nu uităm că pentru ideile şi faptele sale a ajuns să moară executată. Cert este că citind această cartea îţi spui că viaţa bate filmul, că asemenea caractere probabil nu se mai nasc în zilele noastre.

0 comentarii

Publicitate

Sus