Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Clubul de literatură şi de plăcinte din coji de cartofi - Scrisori din insula Guernsey


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Annie Barrows, Mary Ann Shaffer

09.05.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Annie Barrows, Mary Ann Shaffer
Scrisori din insula Guernsey
Editura Nemira, 2018

traducere din engleză de Ruxandra Toma


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Clubul de literatură şi de plăcinte din coji de cartofi

Cred că aşa cum în anumite situaţii o melodie bine aleasă te poate face să îţi schimbi starea, la fel şi o carte care ajunge în mâinile tale la momentul potrivit poate avea acelaşi efect. Recunosc că nu sunt o mare amatoare de romane epistolare. Asta m-a făcut iniţial să fiu sceptică cu privire la Scrisori din insula Guernsey. Cred că este dificil să găseşti tonul potrivit, să individualizezi personajele astfel încât fiecare să îşi aibă propria voce, să nu devii plictisitor sau enervant. Dar, într-un moment în care îmi cam pierdusem încrederea în specia noastră, mi-au căzut ochii pe cartea asta şi mi-am spus: "Ce-ar fi să-i dau o şansă?" Nu puteam alege mai bine.

Scrisă cu umor, cu tandreţe şi cu mult talent cartea aceasta te face să porţi un zâmbet în colţul gurii câteva zile, te face să te simţi mai bine deşi te pune în faţa unor momente nu tocmai luminoase din istorie. Este o carte despre curaj, prietenie şi, nu în ultimul rând despre puterea pe care o au cărţile în viaţa noastră... dacă le lăsăm. O carte scrisă de un fost bibliotecar şi librar, o carte care după care urmează să fie făcut un film cât de curând pe care, recunosc, de abia aştept să îl văd. Petrecându-mi şi eu la rândul meu câţiva ani într-o librărie, nu pot decât să fiu de acord cu Juliet Ashton, personajul principal al cărţii, care scrie la un moment dat că librarii sunt o specie realmente deosebită. Sunt deosebiţi pentru că librarii adevăraţi iubesc cărţile şi lucrează, de regulă, pe un salariu insuficient sau, atunci când au propria librărie pentru un profit extrem de mic. Eu cred că este o specie de oameni de care avem cu toţii nevoie, pentru că sunt cei care ştiu când, cum şi cui să recomande o carte, sunt sinceri pentru că atunci când vine vorba de o carte nu pot minţi. O sprînceană ridicată ori o buză niţel mai strâmbă erau şi metodele prin care comunicam noi cititorilor că o carte nu este tocmai la nivelul aşteptărilor şi că nu prea merită cumpărată. Par a fi gesturi universal valabile după cum reiese din romanul de faţă.

Cartea este compusă din corespondenţa tinerei Juliet Ashton începând cu luna ianuarie 1946. Juliet este scriitoare şi, în timpul războiului a publicat o serie de articole scrise într-un stil amuzant şi plin de vervă despre Anglia aflată în război pe care editorul ei s-a hotărât să le adune într-un volum intitulat Izzy Bickerstaff merge la război. Cartea s-a bucurat de un real succes, dar tânăra noastră scriitoare se află în căutarea unui subiect pentru o nouă carte care să îi permită să fie ea însăşi. Fire veselă, optimistă şi cu o mare poftă de viaţă, Juliet începe o corespondenţă un pic ciudată cu un bărbat necunoscut care locuieşte pe insula Guernsey. Insula britanică a fost ocupată de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial, amănunt pe care eu personal nu îl ştiam. Uniţi de interesul lor comun pentru scrierile şi viaţa lui Charles Lamb cei doi încep o corespondenţă interesantă în care, aşa cum se întâmplă şi în viaţa reală, ajung să vorbească şi despre ei înşişi. Cum de multe ori reuşim să fim mai deschişi în scris decât prin vorbă şi cu precădere faţă de străini, cei doi pun bazele unei prietenii frumoase şi surprinzătoare. Numele lui Charles Lamb îmi era cunoscut, dar mi-a luat un pic până să îmi dau seama că el, împreună cu sora lui, au fost cei care mi-au făcut cunoştinţă cu Shakespeare pentru că ei sunt autorii, printre altele, a îndrăgitei cărţi Povestiri după Shakespeare, carte care este tradusă şi în limba română.

Dowsey, bărbatul cu care corespondează Juliet îi scrie acesteia la un moment dat despre "Clubul de literatură şi de plăcinte din coji de cartofi" din Guernsey. Acest titlu ciudat şi povestea care descrie condiţiile naşterii clubului îi stârnesc curiozitatea tinerei noastre scriitoare, dar şi pe a cititorului. O masă copioasă care a avut la bază carnea unui porc ascuns de către unii dintre locuitorii insulei pentru a nu fi confiscat de nazişti este punctul de plecare pentru înfiinţarea acestui club excentric şi aparent ciudat. Întorcându-se acasă după ora stingerii şi prinşi pe drum de o patrulă nemţească, oamenii le declară nemţilor că au luat parte la un club de lectură şi au pierdut noţiunea timpului. Oricât ar părea de incredibil această scuză neverosimilă îi salvează de închisoare, iar frica că ar putea fi deconspiraţi îi face să transforme minciuna în adevăr. Treptat, necesitatea devine plăcere, întâlnirile clubului unindu-i pe oameni şi ajutându-i să treacă mai uşor peste ororile războiului. Toate acestea şi multe alte poveşti le aflăm din scrisorile adresate Julietei şi de către ceilalţi membri haioşi ai clubului care încep să-i scrie pe rând. Este amuzant şi fascinant cum fiecare carte îşi găseşte cititorul. De altfel, modul în care fiecare personaj îşi descrie întâlnirea cu prima carte sta la baza unora dintre cele mai frumoase pagini din roman.

Fiecare scrisoare este unică şi îţi permite să îţi construieşti în minte o imagine a expeditorului. Să nu vă imaginaţi că este vorba de intelectuali obişnuiţi cu lectura. Membrii clubului sunt crescători de porci, fermieri şi văduve de război. Fiecare voce este singulară, fiecare poveste spusă este plină de farmec şi reuşeşte să îţi vorbească despre ororile războiului într-un mod care îţi atinge inima. Personajul prezent şi absent în acelaşi timp este Elizabeth McKenna cea care a reuşit să îi aducă pe aceşti oameni împreună şi să le dea speranţă. Elizabeth este o victimă a războiului, dar în acelaşi timp este personajul care ne dovedeşte să iubirea îşi poate găsi locul şi în cele mai crunte circumstanţe. Elizabeth ajunge la Ravensbruck, odiosul lagăr pentru femei nazist. Deşi nu reuşeşte să supravieţuiască ea trăieşte fiind prezentă în minţile şi inimile celor rămaşi pe insulă. Să ştiţi că există poveşti sfâşietoare în această carte. Cu toate acestea, la final îţi dai seama că ceea ce a reuşit să îţi transmită este încrederea în bunătate şi frumos.

Aşadar, dacă vreţi să vă faceţi un cadou citiţi-o. Este o poveste spusă pe mai multe voci şi deşi este scrisă la două mâini diferenţele sunt insesizabile. Este o carte care conţine o doză de nostalgie, mult umor şi din care răzbate dragostea faţă de cărţi. Şi, la sfârşit, după ce o închizi, îi eşti recunoscătoare pentru darul pe care ţi l-a făcut: câteva ore în care ai pătruns într-o altă lume populată de oameni de care ţi-ai dori din toată inima să ai ocazia să îi întâlneşti şi în realitate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer