Un bărbat înalt şi deşirat, diagnosticat de Stark, la spitalul din Mariagrün, cu mitomanie şi o gravă formă de anesteshia sexuală, dar externat de directorul clinicii, se recomandă drept consilier aulic Fábian Vizállás de Szigetházy şi îl cunoaşte pe tânărul locotenent Szent Miclos, căruia îi este secund într-un duel ad-hoc. Locotenentul este ucis, iar Fabian îi promite că se va duce la Cracovia, pentru a-i duce soţiei sale vestea că a fost ucis şi lucrurile acestuia. Soţia, Cornelia, o româncă din Mureş, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fabian. Fabian pleacă de la văduvă şi se îmbarcă pe primul şlep care trece pe Vistula. Văduva vrea să recupereze trupul soţului ei, dar comandantul regimentului îi spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă, acolo unde a căzut, ascunzînd informaţia despre duel. Egon von Stahlfaust, un prieten al locotenentului şi nepot al soţiei regentului Leopold de Leuben, recent detaşat la Salzberg, o invită pe Cornelia acolo pentru a o ajuta să înceapă căutările mormîntului soţului ei. Aceasta ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, închiriază o casă şi o renovează.
15.
Miercuri, 8 decembrie, Salzberg
După întoarcerea din Trzciana, am intrat iarăşi în apartamentul regal, constatînd că Waldemar părea fericit şi se juca cu o chinchilla primită cadou de la consulul Boliviei în Viena. Pentru că vizitele mele medicale în apartamentul regişorului erau, deocamdată, inutile şi fiindcă îmi lipseau din trusă multe medicamente esenţiale, am ieşit să caut singura farmacie din oraş.
Am pornit pe strada Cărăuşilor care deşi străbate de la un capăt la altul oraşul este strîmtă, cu numeroase cotituri şi rău pietruită. La orele dimineţii trec huruind pe aici îndreptîndu-se spre "piaţa cu crăpelniţă" (aşa i se spune halei de alimente în dialectul local) căruţe încărcate cu legume, brînzeturi, păsări, oi şi porci vii. Piaţa situată în centrul urbei forfoteşte de lume: comisionari cu pachete sub braţ, hamali cărînd în spinare saci sau lăzi, flăcăi robuşti cu feţele arse de soarele holdelor, slujnicuţe ţărănoase, cu pulpe tari, cu piepturi dolofane şi obraji îmbujoraţi, lăptărese cu şorţuri albe, zarzavagii cărînd coşuri grele, băieţi de prăvălie, calfe, soldaţi, funcţionari în ţoale cernite şi peste tot, printre stivele de marfă, bagaje şi cotigi încărcate, puşti de toate vîrstele, famelici şi zdrenţăroşi, roind în cete, gata să se încaiere pentru un bănuţ ori un coltuc uscat. Sunt foarte mulţi copii fără adăpost în Salzberg şi odată, vorbind cu Puteyra despre numeroşii cerşetori din oraş, von Geschtanck s-a băgat în vorbă şi mi-a dat un răspuns stupefiant:
"Alteţa sa, regentul s-a gîndit mult cum să scape de aceşti vagabonzi, dar pînă la urmă a luat o hotărîre înţeleaptă. Cei bătrîni, bolnavi şi lipsiţi de putere vor fi executaţi ca să li se curme suferinţele, pe cei buni de muncă îi va trimite să lucreze în minele de sare, iar pe copii îi va lua în grija sa, căci are un plan măreţ cu ei: vor fi crescuţi pe cheltuiala statului, instruiţi în cazarme, în spiritul sacrificiului şi al valorilor creştine astfel încît să devină soldaţi de nădejde, viitori cruciaţi ai regatului nostru catolic împotriva schismaticilor panslavişti!"
De pe strada Cărăuşilor am cotit-o la dreapta pe o uliţă strîmtă dar curată, înghesuită între coşmelii vechi, cu un singur etaj şi tot felul de dughene. La parterul unei case placate cu cărămidă am dat de o prăvălie ciudată. Adăpostită sub o boltă masivă, ornată cu vitralii din cristal de Boemia, spiţeria numită pompos "die Quelle der Gesundheit" (Izvorul sănătăţii) se bucura de privilegiul de a avea inscripţionat pe firmă, alături de binecunoscutul toiag al lui Asclepios pe care se încolăcea un şarpe din alamă aurită, anunţul "furnizor al casei regale".
Am împins uşa şi clinchetul argintat al unui clopoţel atîrnat de canat mi-a vestit prezenţa. În dreptul unui pult placată cu marmură trona însuşi proprietarul, Naum Hershkovici, un bărbat scund de şaizeci-şaizeci şi cinci de ani, cu faţa rotundă, încadrată de favoriţi lungi, roşcaţi. În spatele său, pe etajere mari din lemn de nuc se înşirau boluri din porţelan cu pulberi minerale şi ierburi uscate dar şi borcane de sticlă conţinînd năpîrci, salamandre şi un foetus de viţel cu două capete plutind în alcool. La vederea mea şi-a scos tichia din catifea neagră de pe creştet schiţînd o plecăciune:
- Bine aţi venit, domnule doctor, în umila mea apothecă! Cu ce vă pot fi de folos?
- Ştii cine sunt? l-am întrebat surprins fiindcă nu intrasem niciodată pînă în acea zi în prăvălia lui. A plesnit din palme exclamînd:
- Vai, de mine, vai de mine şi de familia mea, dar cum să nu ştiu cine sunteţi dumneavoastră? Tot Salzbergul a aflat de medicul curant al casei regale! Cu ce vă pot fi de folos?
Am scos lista cu medicamente de care aveam nevoie şi am aşezat-o încet pe pult. Hershkovici o luat-o între degetele sale pătate de acizi, s-a holbat îndelung la formulele scrise, s-a scărpinat sub tichie, a conspectat grăbit din priviri borcanele de pe rafturi, apoi s-a întors spre mine, bolborosind grăbit:
- Sulfat feros nu am, dar vă pot oferi sare amară cîtă doriţi. Nici tinctură de iod, în schimb am un preparat miraculos din pulbere din piele de broască amestecată cu argint viu... laudanum nu ţinem, că nu prea se cumpără... dacă nu vă este cu supărare, spuneţi-mi, vă rog, pentru cine-s toate aceste leacuri?
Am devenit suspicios, ori spiţerul era un impostor, ori se codea să-mi vîndă vreun medicament, dar nu am lăsat să se vadă:
- Să zicem că sunt pentru regent!
Atunci el a zîmbit larg, clătinînd din cap:
- Să mă ierte domnul medic curant că-mi dau cu părerea, dar regentul e sănătos tun. Cînd vine în apotheka mea cumpără numai pudră de cantaridă, extrasă din cele mai virile muşte de Spania şi o alifie, pe care i-o prepar eu însumi, din unsoare de caşalot, extract de mosc şi alb de zinc, fiindcă alteţa-sa are pielea feţei tare delicată!
Am exclamat simţind că-s pe cale să pierd o luptă în care mă angajasem convins că deţin supremaţia strategică:
- Totuşi, ce fel de medicamente adevărate vinzi dumneata?
El şi-a împreunat vîrfurile degetelor şi a făcut o figură ipocrită:
- Să mă ierte domnul medic curant, eu sunt un biet spiţer de provincie, fără prea multă ştiinţă de carte, nu un farmacist cu diplomă de la Heidelberg! Eu vînd mai ales alifii pentru dureri, praf din nuieluşe de salcie pentru fierbinţeli, scoarţă de arbore Quina împotriva frigurilor, laxative, purgative şi alte leacuri pentru oamenii de rînd. Cînd intră în prăvălia mea un mare învăţat ca domnia-ta, parcă răsare soarele deasupra mea şi-mi luminează bezna minţii!
În cele din urmă am ieşit din apotheka lui Hershkovici cu senzaţia că fusesem păcălit. Şmecherul de spiţer reuşise să-mi vîndă, în loc de un tonic pentru anemie, o pungă mare de drajeuri cu mirt şi cuişoare, bune pentru durerile de dinţi şi aromatizarea respiraţiei.
(va urma)