Un bărbat înalt şi deşirat, diagnosticat de Stark, la spitalul din Mariagrün, cu mitomanie şi o gravă formă de anesteshia sexuală, dar externat de directorul clinicii, se recomandă drept consilier aulic Fábian Vizállás de Szigetházy şi îl cunoaşte pe tânărul locotenent Szent Miclos, căruia îi este secund într-un duel ad-hoc. Locotenentul este ucis, iar Fabian îi promite că se va duce la Cracovia, pentru a-i duce soţiei sale vestea că a fost ucis şi lucrurile acestuia. Soţia, Cornelia, o româncă din Mureş, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fabian. Fabian pleacă de la văduvă şi se îmbarcă pe primul şlep care trece pe Vistula. Văduva vrea să recupereze trupul soţului ei, dar comandantul regimentului îi spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă, acolo unde a căzut, ascunzînd informaţia despre duel. Egon von Stahlfaust, un prieten al locotenentului şi nepot al soţiei regentului Leopold de Leuben, recent detaşat la Salzberg, o invită pe Cornelia acolo pentru a o ajuta să înceapă căutările mormîntului soţului ei. Aceasta ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, închiriază o casă şi o renovează.
16.
Şlepul încărcat cu sare aluneca încet pe apele verzui ale Vistulei. Plutise toată noaptea, cu un felinar aprins atîrnat la prova ca să fie zărit de alte barje. Spre dimineaţă, după ce ocoli cîteva mici ostroave acoperite de stufăriş ajunse în dreptul malului dinspre miazăzi unde albia se lăţea formînd un golf larg. Luntraşul îndreptă ambarcaţiunea spre un ponton şubred din scînduri şi-i spuse:
"Iaca, boierule, mergi colea peste dealuri şi-ntr-un ceas-două dai de drumul mare care duce la Bochnia!"
Fabian luă în căuşul palmelor apă din rîu şi-şi clăti obrazul acoperit de o pulbere albicioasă şi sărată Îşi aranjă veşmintele mototolite, pline şi ele de sare, şi-i strînse dreapta:
"Îţi mulţumesc, Jedrek. De cum primesc slujba ce mi se cuvine la curtea regelui, am să te caut şi ne vom apuca de treabă!"
"Aşa să faci, domnia-ta!" spuse celălalt şi-l ajută să sară de pe punte pe scîndurile pontonului. Una dintre ele fiind putredă se rupse şi Fabian se trezi cufundat pînă la piept în apa mîloasă. Jedrek rîse în timp ce împingea şlepul cu o prăjină spre curentul apei.
"Ai grijă, boierule, să nu te-neci ca ţiganul la mal!"
Se smulse cu greu din nămolul cleios şi privi spre şlepul care se îndepărta plutind repede pînă cînd dispăru printre zidurile verzi de sălcii. În tot timpul cît călătorise pe apă, vorbise cu barcagiul vrute şi nevrute, despre rîuri şi nave menite să străbată apele necuprinse dincolo de graniţele şi de popoarele lumii. Fără să posede prea multe cunoştinţe geografice şi de navigaţie în mintea lui tulburată prinse contur un plan fantasmagoric, un uriaş păienjeniş de canale care să unească Vistula cu Oderul şi Nistrul croind drum miilor de barje dinspre Marea Neagră spre Marea Nordului. Îşi zvîntă cum putu hainele în timp ce murmura cuprins de o febrilitate nervoasă maladivă:
"Nu se poate ca atunci cînd îi voi înfăţişa regentului planul meu, cu hărţile şi schiţele hidrografice amănunţite, acesta să nu-şi dea seama că se află în faţa unui proiect colosal, comparabil cu cel al canalului de Suez şi să-mi aprobe alocarea sumelor de bani necesare lucrărilor! Iar cînd ideea mea se va împlini voi conduce armate de lucrători înarmaţi cu cazmale şi tîrnăcoape, gata oricînd să-mi execute ordinele... şi-atunci cînd vapoarele vor străbate imperiul de la sud la nord şi de la est spre vest, încărcate cu milioane de tone de mărfuri, voi deveni un om bogat şi apreciat de toată lumea şi-mi voi relua locul cuvenit în societate, aşa cum merit!"
Ieşi dintre smîrcuri şi se îndreptă spre colinele nisipoase urcînd panta cu paşi mari. Jedrek avusese dreptate, după două ore de mers ajunse la o şosea largă, aşternută cu bolovăniş de prund. Judecînd după numeroasele urme de roţi, drumul părea străbătut de multe vehicule, iar pe o bornă de piatră se zărea o inscripţie cu vopsea roşie: SALZBERG 18 LEGHE. Porni spre răsărit şi merse cale de încă un ceas cînd auzi în spatele lui un tropăit de copite potcovite. Se întoarse şi văzu apropiindu-se o trăsură mare, acoperită cu un coviltir din piele neagră. Cînd ajunse în dreptul lui vizitiul îi aruncă o privire nepăsătoare şi pocni din bici îndemnînd caii să galopeze mai departe.
"Ce necioplit, mormăi Fabian trăgîndu-se repede pe marginea şoselei, doar m-a văzut şi putea să oprească!"
Nicio clipă nu-i trecu prin minte că arăta ca un vagabond, cu nădragii şi surtucul acoperite de o scoarţă de mîl întărit, cu încălţările scîlcite şi cu obrazul boţit de nesomn şi mînjit de praf amestecat cu sudoare. Mersul deveni tot mai trudnic fiindcă tălpile încălţărilor se rupseră şi fiecare pas pe calea presărată cu pietre era un chin dar gîndul că va croi o nemaivăzută cale a apelor îl însufleţea să-şi continue drumul. Spre seară, cînd zări la poalele măgurilor meterezele cenuşii ale Bochnyei aurite de razele asfinţitului căzu în genunchi, asemenea primilor cruciaţi aflaţi dinaintea zidurilor sfinte ale Jerusalimului bîiguind cu exaltare: "Îţi mulţumesc Doamne că mi-ai îndrumat paşii spre această cetate... mă jur, ca de-acum înainte, tot ce voi face, va fi în numele Tău!"
Ajunse în faţa porţilor unde o sentinelă în uniformă feldgrau peticită la coate întinse arma spre pieptul lui:
"Stai aşa, omule, crezi c-aici e sat fără cîini, intră oricine... cine eşti şi ce vrei?"
El îi aruncă o privire încruntată, dispreţuitoare şi azvîrli pe nerăsuflate un şuvoi de cuvinte:
"Sunt Fábian Vizállás von Szigetházy, inginer militar şi expert în fortificaţii şi lucrări hidrotehnice şi sunt aşteptat la o întîlnire importantă, urgentă şi ultrasecretă de însuşi alteţa sa regală, Leopold marele duce de Leuben!"
Caraula, un flăcău de la ţară, încet la minte, se zăpăci; propti puşca de poartă şi se repezi să-şi anunţe superiorul. Se întoarse în fugă după trei-patru minute cu un feldwebel burduhănos, cu favoriţi stufoşi şi cărunţi gîfîind pe urmele sale. Fabian îi întinse un paşaport cu stema ducatului Luxemburgului care aparţinuse unui vînzător ambulant, yeniş (ţigan alb) de naţie pe care-l găsise mort într-un şanţ şi în care măsluise cu dibăcie numele şi anul tipăririi. Plutonierul examină cu atenţie documentul, apoi îl măsură îndelung şi exclamă:
"Eu te cunosc pe dumneata, ne-am întîlnit nu demult, acum o săptămînă, în trenul care mergea de la Esztergom la Pressburg!"
Fabian îl recunoscu şi el, era cătana care-l îngropase pe locotenentul Cândea lîngă rambleul căii ferate şi îi făcu semn, ducînd arătătorul la buze, să tacă. Feldwebelul luă poziţia smirnă şi dădu la o parte bariera salutîndu-l milităreşte:
"Poftiţi, excelenţa voastră, puteţi intra nestingherit!"
De-abia acum realiză aşa-zisul inginer militar în ce stare deplorabilă îi erau ţoalele şi că nu se putea prezenta la curte în asemenea ţinută nepotrivită. Nu avea un sfanţ în buzunare, dar cu ajutorul celor doi ostaşi îşi curăţă cum putu hainele şi încălţă cu o pereche de bocanci militari uzaţi la turetci dar cu tălpile în stare bună.
Fiindcă între timp se lăsase noaptea se culcă pe un braţ de paie, într-un hambar plin cu saci cu ovăz destinat cailor din garnizoană, aflat la cîţiva paşi de fortificaţii. Era atît de trudit că adormi imediat în timp ce-şi şoptea cu optimism: "Mîine e-o nouă zi, voi vedea mîine ce-i de făcut!" Avu un somn agitat, în care se amestecau batalioane de salahori înarmaţi cu cazmale şi tîrnăcoape cufundaţi într-un şanţ de o adîncime înspăimîntătoare, torente vijelioase croindu-şi albiile prin ţărîna răscolită, ecluze şi baraje gigantice umbrind soarele şi nenumărate nave uriaşe spintecînd întinderea apelor pînă dincolo de orizont.
Se trezi însufleţit de convingerea de neclintit că în acea zi că destinul lui va lua o turnură favorabilă. Se îmbrăcă şi strînse batista doamnei Cândea în pumn, iar parfumul suav al trupului ei impregnat în ţesătura de olandină îl îmbărbătă. Îmbucă un terci cleios de ovăz adus de un soldat, apoi se îndreptă spre palatul regal. Un lacheu îmbrăcat într-o livrea cu fireturi aurite dar duhnind tare a ceapă îl conduse în biroul şambelanului. Intră cu paşi apăsaţi şi rosti cu emfază:
"Sunt Fábian Vizállás de Szigetházy, inginer militar şi expert în fortificaţii şi lucrări hidrotehnice, solicit o întrevedere excelenţei sale Leopold de Leuben!"
"Da, am primit solicitarea domniei voastre, îi răspunse cel aflat dinaintea lui, un bărbat scund şi chelbos, cu obrazul împînzit de vinişoare, scotocind într-un vraf de hîrtii, alteţa sa regală a fost înştiinţat, am scrisoarea pe-acilea, undeva... mi-a dat ordin să vă găzduiesc în aripa rezervată personalului şi să vă dau un avans de trei sute de coroane!"
Fabian semnă o hîrtie numită pompos "angajament de fidelitate", apoi se înclină scurt, pocnindu-şi călcîiele. Ieşi pe jumătate mulţumit, chiar dacă grandiosul său plan nu fusese încă înfăţişat lumii întregi, strîngînd în pumn portofelul burduşit de bancnote şi se îndreptă spre o cîrciumă, atras de mirosul puternic de prăjeală şi de bere ieftină ce se strecura prin uşa întredeschisă.
"Foamea şi setea, libidoul şi frica de necunoscut, mormăi el în timp ce intra în cîrciumă, cele patru lucruri primordiale, care pot abate orice bărbat de la scopurile sale vitale!"
(va urma)