Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Albania (VII): Traversarea Alpilor Albanezi de la Valbonë la Theth


Iuliana Marchian

07.05.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În prima zi de trekking, iau un furgon local din Shkodër până la punctul de îmbarcare pe feribot. Mergem cu feribotul 4 ore pe Lacul Komani până la Fierza, apoi luăm o maşină până în Valbonë, unde înnoptăm.

La 6 dimineaţa sunt în faţă la Camping Ledgenda şi aştept furgonul pentru feribotul de Lacul Komani. Se mai urcă Felix şi Christiana, doi nemţi care călătoresc şase luni cu un campervan prin sud-estul Europei. Eu am rucsac mare pentru că nu ştiu cât stau în munţi, ei au doar nişte rucsăcei minusculi. Furgonul culege de prin Shkodër şi alţi drumeţi, printre care Nicolai şi Anna Sofia, doi danezi care merg cu ia-mă nene prin Albania trei săptămâni.

Drumul spre feribot-ul Komani merge în lungul lacului omonim de acumulare, partea nenavigabilă, constituită după barajul de beton. Drumul este din ce în ce mai prost, cu multe gropi şi porţiuni de off-road, iar după 2 ore de hurducăială, asfaltul se termină brusc deasupra barajului, unde aşteaptă trei feriboturi. Portuleţul de la Komani Lake este mic - 3 terase, 3 feriboturi şi nişte maşini înghesuite. Îl reîntâlnesc pe Arditt care a venit cu alt microbuz, îmi arată unde se face îmbarcarea pe feribot şi mă instalez pe punte, unde deja bate un vânt năprasnic.


Feribotul şerpuieşte câteva ore printre stânci care se termină acuzat în apă. Vedem sate suspendate sus pe dealuri, accesibile numai la picior şi cu nişte bărci amărâte ancorate jos la apă. Drum de maşină nu există, zona este sălbatică, iar în toate zările se văd numai piscuri semeţe. Un grup de albanezi dansează pe punte, feribotul duduie şi se zguduie, iar timpul până la Fierza zboară pe nesimţite. Docul din Fierza este mai degrabă o parcare, unde fiecare îşi aşteaptă clienţii: Linda de la camping a vorbit ca pe noi să ne aştepte Arban, care ne duce la casa lui din Valbonë.

Valbonë este un sat foarte întins şi răsfirat, cu numai 50-80 de locuitori, majoritatea caselor sunt pensiuni dosite pe drumuri anevoioase în munte, iar centrul este o grupare de câteva gospodării mai răsărite. Casa lui Arban este izolată, încă în construcţie, iar noi trebuie să dormim îngrămădiţi la parter. Ni se serveşte un prânz rahitic (supă de fasole, salată şi pepene), după care eu mor de foame.


După-masa Nicolai îşi exersează vocea de tenor, Christiana face yoga în curte, Anna doarme, iar eu cu Felix conversăm cu Anas şi Vicky, alţi doi danezi care sunt cu fetiţa lor de 9 luni. Mai târziu Arban ne arată un loc de înotat în râu, cu apă rece ca gheaţa, apoi bem o cafea în aşa-zisul centru al Valbonëi, la Tradita Camping. Seara la cină, se repetă figura cu puţină mâncare, mai cer în plus, iar băiatul lui Arban îmi zice ironic că atâta mi se dă pentru cât plătesc; dacă mai vreau să mă duc la restaurant în centru - noaptea, prin pustietate. Nicolai se milostiveşte şi îmi donează peşticul lui şi îmi potolesc foamea. Aş fi vrut să mai stau o zi prin zonă, dar în aceste condiţii abia aştept să plec.

A doua zi de trekking, urc din Valbonë în şaua omonimă, de unde cobor în Theth Gjelaj.

Este marea zi a traversării Valbonë - Theth la care visez de un an de zile. Ne trezim iar la 6 dimineaţa, micul dejun este mai consistent (ou, cârnăcior, brânză şi roşii, cafea) şi la 8 dimineaţa Arban ne duce 7 km cu maşina până la intrarea în traseu, la capătul şoselei pe Valea Valbonëi.

Traseul începe din Valea Valbonë, o vale largă şi plină cu grohotiş mare alb. Eu am rucsac mare şi aleg să merg mai încet şi să mă bucur de peisaj; nemţii-danezii o taie în faţă ca la maraton. La baza văii Valbonë mă depăşeşte un grup cu ghid şi doi măgari încărcaţi cu rucsaci, inclusiv trolere. Traseul începe să urce, traversează o pădure de jnepeni, pavată cu grohotiş mare albicios şi într-o oră ajunge în Cătunul Rrgami. Micuţa aşezare are câteva pensiuni amenajate în casele oamenilor, are vedere spre toată valea, dar în acelaşi timp este adânc protejată de munte.


Continui urcarea prin nişte poieniţe, începe un urcuş serios în serpentine, iar când mă intersectez cu un neamţ,Yuri, îmi spune că a dormit sus în şaua muntelui şi a fost cam frig. După alte serpentine cam abrupte, mă proptesc în cea mai inspirată cafenea din munte: Simoni Cafe, unde beau cel mai delicios frappe din viaţa mea - în creierii munţilor, făcut cu apă de izvor.

De la Simoni Cafe urc până la o mare bifurcaţie în dreptul unui bolovan şi fac stânga spre şaua Valbonëi. Un ghid care aleargă la vale în faţa grupului său îmi spune că mai este puţin până în şa. Sunt deja la altitudine şi se văd Alpii Albanezi în toate direcţiile. Urc în serpentine pe un vâlcel cu grohotiş, apoi traversez la stânga pe o brână care urcă uşor în Şaua Valbonëi (Qafa e Valbonës).

În Şaua Valbonëi este ora de maximă aglomeraţie, când trec din ambele direcţii toţi drumeţii. Mănânc ce mai am prin rucsac şi rămân pe vârf cu încă un fotograf, amândoi în aşteptarea soarelui pentru fotografii mai luminoase. Norii vin dinspre Theth spre Valbonë, bate un vânticel cam rece, dar am semnal 3G şi mă dau pe net în aşteptarea soarelui. Au coborât toate hoardele de turişti, a ieşit şi soarele, păsărelele ciripesc, albinele zumzăie, vântul adie uşor, şi în sfârşit este linişte.


Din şaua Qafa e Valbonës cobor spre Theth, unde ajung în mai puţin de 2h. Poteca merge mult prin pădure şi nu mai am peisaje aşa spectaculoase, nu mă mai opresc nici la terasa de la jumătate de oră sub vârf, cerul s-a înnorat şi prefer să ajung mai devreme şi să îmi caut alt loc de cazare decât cel aranjat prin Linda de la camping Ledgenda. În seara asta chiar vreau să mănânc după atâta efort.

Ajung în Theth Gjelaj şi când dau de primele case mă cazez la Harusha, unde mă asigur că beneficiez de o cină consistentă şi de o cameră single fără zgomot; nu se ştie însă dacă mâine mai au liber. Până la cină mă duc câţiva kilometri până în Qender Theth (centrul satului) să-mi caut o cazare aşa cum visam eu: într-o casă tradiţională de piatră, cu mâncare tradiţională şi oameni sufletişti. Iau numerele de telefon de la mai multe pensiuni, dar când ajung la Shpella Guesthouse, intru direct şi cer informaţii la Gjon, zâmbitor şi binevoitor chiar dacă este hiper-aglomerat.


Seara revin la pensiunea Harusha, unde mă lăfăi cu o cină binemeritată (supă, cărniţă cu cartofi prăjiţi, salată, brânză cu măsline, budincă de casă şi pepene). Bag în mine ca sparta după postul forţat din ziua precedentă, cer informaţii pentru traseul de a doua zi spre Blue Eye, şi mi se dă şi un păhărel de rakija, pe care îl părăsesc însă pe pervazul camerei pentru alţi doritori.

A treia zi de trekking, mă plimb prin diferitele vecinătăţi ale satului Theth - Gjelaj - Qender - Grunas - Gjecaj - Okol. Seara mă alătur la cina comună din familia Shpella.

Dimineaţa mă mut de la Harusha la familia Shpella, doar câţiva kilometri mai încolo, iar Gjon (proprietarul de la pensiune) îmi arată pe unde să merg la Cascada Grunas, canionul omonim şi apoi spre Blue Eye. De lângă kula din centrul Theth-ului, cobor pe un drum în lungul văii şi apoi urc abrupt o potecă cu multă apă până la Cascada Grunas. La cascadă este aglomerat, mai departe caut de înnebunesc poteca teoretic marcată prin bălării până la canionul Grunas. Sunt încă obosită după traseul de ieri şi mă hotărăsc să nu mă mai duc 6 km până în următorul sat, pe unde este Blue Eye.

Mă întorc pe drumul neasfaltat de maşină până în Gjecaj Theth, mă mişc în reluare la deal, dar măcar am vreme bună. Mă aşez la picnic lângă pensiunea Molla; bunica familiei mă vede sub copac în poieniţă şi vine să mă cheme la o cafea din partea casei. Îi plac beţele mele de trekking şi le încearcă să vadă cât ţin. Nu vorbeşte engleză, dar îmi înşiră ţări până mă prind şi zic "România". Nepotul ei îmi arată drumul spre uliţa centrală, un fel de drum forestier în lungul Văii Theth. Sar un gard de nuiele ca să ajung la podul de peste râu, traversez apa şi vin înapoi 3 km la familia Shpella.


Gjon este la un rakija la barul de lângă kula centrală, iar cum mă vede îmi zice "Ce faci mă?" (ce ştie el în româneşte). Stau la bar cu el şi îmi povesteşte cât îşi mai aminteşte din comunismul lor. Preşedintele Hoxha a murit în '85 şi de fapt soţia lui condusese ţara în ultimii 10 ani, când el era legumă. În Theth se lucra în cooperative, numai casa era a lor, în rest nu aveau voie să aibă pământ; deşi munceau pământul, acesta era al statului şi nu beneficiau de nimic din ce lucrau. Erau plătiţi cu echivalentul a 50 cenţi/zi şi trebuiau să-şi cumpere mâncare. Albania era foarte săracă, deşi Hoxha nu recunoştea asta, iar când Maica Tereza a vrut să facă un azil de săraci, el a zis că nu este nevoie.


Cina la Shpella este bogată şi nu reuşesc să memorez câte feluri de mâncare sunt: supă, salată, brânză cu gogonele, cărniţă la grătar, cartofi copţi, pâine de casă coaptă la cuptorul cu lemne din curte. O familie de cehi cu copii vor să vină la anul în România, iar Daniela (Viena) şi Daniela (italiancă care locuieşte în Berlin) fac singure traseul "Peaks of the Balkans" (8 zile cele mai înalte vârfuri din Balcani - 3 ţări: Muntenegru, Albania, Kosovo). Seara la Shpella cică este liniştită, de regulă au 50 de persoane, acum suntem numai 20.

A patra zi de trekking, mă plimb prin Qender Theth şi apoi mă întorc cu microbuzul de la Theth la Shkodër, traversând Alpii Albanezi

Lângă Shpella Guesthouse, urc în turnul fortificat din piatră (kula) - locul unde erau închişi în trecut cei certaţi până familiile lor se împăcau. Se urma un canon scris de Lekë Dukagjin cu şase secole în urmă (kanun): izolarea duşmanilor închişi în turn se termina când familia jignită acorda iertare sau un membru al familiei ucigaşului era ucis în schimb. Dacă treceau 40 de zile de negociere fără a fi găsită o soluţie, un copil mic era pus într-un leagăn în interiorul turnului, suspendat astfel încât ar fi murit dacă un acord nu ar fi fost găsit rapid de familiile învrăjbite.


De la kula fortificată urc pe nişte uliţe flancate de ziduri de piatră spre casa fostului muzeu, deschis, însă devastat. Printre grădini cu viţă de vie şi pomi fructiferi răsar căsuţe cochete din piatră masivă, dar din păcate şi câteva noi vile agabaritice, ieşite din stilul tradiţional şi scara locului. Când cobor spre biserica de piatră din centrul satului, Shkurte Gumnari mă vede şi strigă după mine să vin în casa ei. Refuz un alt pahar de rakija şi apoi o serie de ciorapi, căciuliţe şi vestuţe tricotate de ea din lână. Când îi zic că nu vreau să cumpăr, zice ok, no problem, dar nici nu mă mai bagă în seamă, aşa că mă ridic şi plec. Soţul şi fiica ei sunt în Italia, alte două fete la Shkodër, iar ea locuieşte vara în Theth, într-o casă destul de sărăcăcioasă.


Spre amiază ne ia un microbuz din faţa pensiunii Shpella şi parcurgem 15 kilometri de off-road până în Pasul Theth, un pas montan la 1.760 m, de unde se vede toată Valea Theth şi fostul drum de acces în sat care merge în lungul văii, dar este foarte prost. Din pas începe şi asfaltul, iar drumul traversează o zonă cu peisaje variate ale Alpilor Albanezi. Şoferul mă invită în faţă ca să fac poze mai bune şi când întreb de centură, mi se spune că nu-mi trebuie. Pe serpentine merge încet, dar când ajungem la drumul întins spre Shkodër, calc frâna mea inexistentă şi mă ţin de tavan.

În Shkodër stau o zi la relaxare la camping Ledgenda, îmi reîncarc cartela de internet, mă plimb pe faleza lacului omonim, mănânc de prânz la un restaurant lângă lac şi mă joc cu pisicile locului. După-masa stau la piscina din camping, iar seara povestesc cu vecinele mele de camping - Sara şi Maia, care amândouă lucrează la o bibliotecă din Lubliana (Slovenia) şi pleacă împreună în fiecare vacanţă prin lume.
*
Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "Hiking the Albanian Alps - Valbona Theth, Albania".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La pas prin Lisabona, cu gândul , Denisa Toma (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Între Arbat şi Nevski Prospekt, după patru decenii , Denisa Toma (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Paşi prin Umbria , Denisa Toma (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Nu pot să cred, am fost în Timişoara, Mihai Brezeanu (1.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Istanbul în mijloc de octombrie - instantanee răzleţe, Denisa Toma (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer