Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Anesthesia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anesthesia (XX)


Dan Recheşan

27.05.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Doctorul Stark primeşte de la Leopold de Leuben, regent al Lodomeriei, invitaţia de a fi numit medic curant al curţii din Salzberg. Lodomeria e un colţ de lume înapoiat, cu mentalităţi medievale, cu ţărani săraci şi burghezi bigoţi şi cu un impas dinastic. Stark e sfătuit să accepte pentru că la curtea din Salzberg va întîlni cazuri interesante şi, în plus, va prospera. În trenul spre Lodomeria, Stark îl cunoaşte pe Aldo, un pictor cu o istorie sexuală începută devreme şi cu aplecări homosexuale, căruia îi propune să îl însoţească la Salzberg. Leopold îi cere lui Stark să se ocupe de Waldemar, viitor moştenitor al tronului, un copil anemic, care dă semne de retardare şi cruzime nejustificate, iar lui Aldo să îi realizeze un portret. Oraşul se pregăteşte de balul crizantemelor.
Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat anterior de Stark cu mitomanie şi anesteshia sexuală, îi este secund într-un duel tânărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, o româncă din Mureş, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fábian. Fábian merge la Salzberg şi îi promite regentului să construiască un car alegoric pentru balul crizantemelor.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, dar i se spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă, ascunzîndu-i-se informaţia despre duel. Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, recent detaşat la Salzberg, o invită pe Cornelia acolo pentru a o ajuta să înceapă căutările mormîntului soţului ei. Aceasta ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, şi amanetează un colier pentru cheltuielile căutării. Fábian o urmăreşte pe stradă pe Cornelia şi îi declară iubirea, fără a fi luat în serios. Cornelia observă că din lucrurile aduse de Fabian lipseşte un medalion al lui Emil.

20.

Sîmbătă, 11 decembrie, Salzberg

Olesya a plecat în zori, lăsînd parfumul trupului ei tînăr şi sănătos impregnat în aşternuturi. Nu mi-am făcut niciodată iluzii că dincolo de amorul carnal vreo femeie mi-ar putea oferi şi sufletul ei, iubindu-mă necondiţionat. Asemenea lui Schopenhauer am avut convingerea că cele două sexe constituie specii distincte şi că "femeile sunt create in vederea perpetuării speciei şi trăiesc mai mult pentru specie decît pentru individ" iar "a te căsători înseamnă să-ţi înjumătăţeşti drepturile şi să-ţi dublezi datoriile". Acest misoginism aparent m-a ferit de multe deziluzii şi complicaţii sentimentale, însă în acea dimineaţă amărăciunea unei nostalgii îmi apăsa pieptul. Am iubit pînă acum o singură femeie, a fost o iubire naivă, romanţioasă cu final tragic, Evelyn stingîndu-se ca o lumînare consumată, după ce a împlinit douăzeci de ani, răpusă de tuberculoză. Eram student la Heidelberg cînd am primit vestea şi primul meu gînd a fost să-i rămîn credincios toată viaţa. Ultima ei scrisoare, păstrată pînă cînd cerneala s-a decolorat şi scrisul a devenit aproape ilizibil, începea cam aşa:

"Dragă Richard,

În Graz este foarte cald, o minunată vreme la începutul toamnei şi au înflorit a doua oară trandafirii Queen Mary. Eu mă simt bine, nu mai am febră şi mă plimb prin grădină deşi parfumul rozelor îmi provoacă migrene. Viaţa mea este destul de monotonă în absenţa ta şi nu fac mai nimic toată ziua. Ţi-am ascultat sfatul şi am răsfoit cartea aceea de Schopenhauer
Viaţa, amorul şi moartea şi m-am înspăimîntat de grozăviile înşirate de autor acolo. Nu pot să înţeleg de ce ai fost atît de cinic şi de crud cu mine încît să mi-o recomanzi să o lecturez.

Maman crede că vom avea o recoltă uriaşă de zmeură şi de coacăze negre, aşa că vom prepara multă dulceaţă. Am să-ţi trimit şi ţie cîteva borcane deşi în acest moment nu-mi amintesc dacă-ţi place sau nu dulceaţa de zmeură. Să nu rîzi de mine, sunt o zăpăcită, fiindcă nu găsesc nici adresa sanatoriului din Zermatt unde mi-ai scris că vrei să ne întîlnim peste o lună."


M-am îmbrăcat şi am intrat în grajdurile regale fiindcă alt remediu mai potrivit împotriva melancoliei decît o plimbare călare nu aveam la îndemînă. Aldo se învîrtea pe-acolo aruncînd priviri geloase iubitului său, un flăcău zdravăn, cu membre musculoase şi părul roşcat şi sîrmos care discuta cu alt grăjdar.
"Sunt nefericit, mi-a şoptit, în timp ce eu încălecam un roib bine ţesălat, crezi, doctore, că toate necazurile mele au vreo legătură cu faptul că-mi plac bărbaţii?"
"Nu, nu e vorba de asta, înclinaţia ta nu are legătură cu indivizii pe care i-ai cunoscut fizic, e vorba de experienţele prin care ai trecut!"

Obrazul său frumos s-a aprins de o pornire violentă:
"Niciodată n-am încercat atîta patimă pentru cineva. Dacă mă trădează şi se culcă cu alţii, simt că sunt în stare să-l ucid!"

M-am simţit vinovat că neglijasem să-l consult făcîndu-mi o părere clară şi completă asupra inversiunii de care suferea. Cazul său îmi amintea, în mare măsură, de cel al unui tînăr student, Anton P., în vîrstă de 24 ani din Graz. Fusese adus în clinica din Mariagrün sub paza poliţiei acuzat de o tentativă de omor. După ce l-am examinat, constatînd cîteva amănunte clinice semnificative cum ar fi un aspect uşor efeminat, dezvoltarea diformă a testiculelor şi o disfuncţie erectilă evidentă, acesta mi-a povestit că niciodată nu atinsese plăcerea sexuală cu o femeie. Îndemnat de colegii săi frecventase vreme de jumătate de an toate bordelurile din oraş, încercase să facă dragoste cu cîteva prostituate tinere, deşi atingea cu greu o erecţie suficient de puternică. Fusese repede dezgustat de scenele de amor care se petreceau în bordeluri şi, treptat, în sufletul său se năştea dorinţa de a căuta compania bărbaţilor. Ideea că raporturile sexuale cu aceştia ar fi singurele care i-ar da satisfacţie i se părea firească. Cînd l-a cunoscut pe cel care i se părea că era sufletul său pereche, un tînăr profesor de muzică, a renunţat la vizitele din lupanare. Fără îndoială că se îndrăgostise de un bărbat şi numai în braţele acestuia înclinarea sa sexuală îşi găsea împlinirea deplină. După o vreme a aflat că tînărul muzician întreţinea relaţii şi cu alţi uranişti, ceea ce i-a provocat o depresie acută. Se simţea trădat în sentimentele sale cele mai nobile deşi recunoştea că îşi ascundea păcatul din teamă de a nu fi judecat şi stigmatizat de către familie şi societate. Amărăciunea sufletească resimţită l-a determinat să le împărtăşească cîtorva prieteni că era atras de bărbaţi. Ei au fost scandalizaţi însă unul dintre ei, care avea aceleaşi înclinaţii uraniste ca şi el, l-a sfătuit să încerce să-l uite pe muzician. A legat o nouă relaţie, convins că de data aceasta iubirea fizică şi cea sentimentală se vor întîlni într-o perfectă concordanţă. S-a întîmplat însă ca acel prieten să-l deziluzioneze din nou fiindcă, ocazional, avea parte şi de aventuri cu femeile, în compania cărora practica, sodomia şi felaţia. Acest nou necaz i-a provocat o criză de furie paranoidă în cursul căreia a apucat un cuţit şi a încercat să-şi ucidă iubitul. Din fericire a dat greş fiindcă nu avea forţa fizică necesară ca să-şi ducă la îndeplinire intenţia. Nu am încercat să-l determin să renunţe la ceea ce atît morala creştină cît şi societatea califică a fi un păcat oribil, de neiertat. În timpul şedinţelor de hipnoză i-am sugerat să renunţe la aventurile sentimentale şi la culpabilizarea excesivă, dragostea ideală fiind o ţintă imposibil de atins. Într-un fel mă simţeam vinovat că-l abandonasem în mîinile lui von Halsrigg care trata toate cazurile de inversiune, chiar şi pe pederaştii cronici, prin hidroterapie şi porţii zdravene de bromură de potasiu, nişte remedii, în opinia mea, la fel de potrivite ca frecţiile cu tinctură de camfor aplicate unei proteze din lemn.

Am ieşit călare pe poarta de sud şi m-am îndreptat spre o pajişte întinsă, cu iarba bătătorită de copite. Armăsarul pe care-l încălecasem galopa uşor, cu fuleuri lungi, uniforme şi, fără să fiu un călăreţ desăvîrşit, mă bucuram de felul în care alerga. După o jumătate de oră am ajuns în dreptul unui crîng la marginea căreia am zărit doi călăreţi, un bărbat şi o femeie, care descălecaseră şi păreau să discute cu aprindere. Am vrut să trag frîul şi să întorc calul, însă bărbatul mi-a făcut semn să mă apropii. L-am recunoscut pe von Stahlfaust, comandantul lăncierilor şi-atunci am descălecat şi eu.
- Permiteţi-mi să vă prezint o bună prietenă, doamna Cornelia Kendy, văduva locotenentului de Szent Miclos! a spus el salutîndu-mă protocolar.

Mi-am spus numele, iar tînăra femeie mi-a atins uşor degetele cu palma ei înmănuşată. Era înaltă, suplă şi avea un chip armonios şi trăsături delicate, de meridională, însă hainele cernite şi tenul palid o făceau să pară aspră şi distantă. Sub arcul desăvîrşit al sprîncenelor, ochii ei negri, cu gene lungi şi dese m-au fixat cu răceală:
- Sunt convinsă că regentul se bucură de o atenţie deosebită din partea dumneavoastră!

Am zîmbit încercînd să par nepăsător:
- L-am întîlnit pe regent o singură dată, deşi sunt medicul său curant, dar vă încredinţez că se bucură de o sănătate perfectă!
- Mă bucur să aud asta fiindcă am multă nevoie de sprijinul alteţei sale regale!

Colonelul de lăncieri a zîmbit şi el, sau mai curînd a fost un rictus greu de descifrat:
- Dacă regentul nu are timp să vă asculte, vom apela la augusta sa soţie, arhiducesa de Steyermark!

Pupilele ei întunecate au sclipit maliţioase:
- Fireşte, dacă nu va fi suferindă ori prea obosită după cura de la Marienbad... ce credeţi, domnule medic curant?
- Nu mă pricep la tratamentele balneare, le recomand numai doamnelor care suferă de ipohondrie!

De data aceasta buzele ei perfect conturate au schiţat un zîmbet:
- N-am suferit niciodată de ipohondrie, numai de plictiseală sau de deznădejde!

Atunci, nu ştiu ce mi-a venit şi i-am spus un lucru prostesc pe care l-am regretat în clipa următoare:
- Bineînţeles... Le coeur frapee par la douleur devient plus fort!

Nu mi-a răspuns, fie că nu înţelegea franceza, fie că a considerat replica mea nepotrivită.

Von Stahlfaust a făcut un gest de nerăbdare:
- Ar trebui să ne întoarcem, peste o oră trebuie să inspectez trupele!

M-am prefăcut că nu-i aud remarca şi m-am adresat, din nou, frumoasei văduve:
- N-aş vrea să vă plictisesc dar, dacă vreodată veţi avea nevoie de un medic, vă stau oricînd la dispoziţie!

Doamna Kendy a tras frîul calului său, un armăsar negru şi foarte nervos şi mi-a răspuns:
- Mulţumesc dar cred că sunt sănătoasă tun, nu sufăr nici de anemie, nici de fatigue nerveuse sau de altă boală la modă, slavă Domnului! Asta nu înseamnă că nu m-aş bucura să vă revăd!

I-am ţinut scara ajutînd-o să încalece. În timp ce se sălta cu agilitate în şa, dinspre trupul ei mlădios a adiat un parfum cald, amărui, ca mireasma letală a unei flori exotice care m-a ameţit. Am încălecat şi eu, călărind alături, toţi trei, scară lîngă scară, apoi deodată ea şi-a îmboldit calul într-un galop dezlănţuit. Bidiviul pe care-l încălecase, un armăsar negru pur-sînge, era mult mai rapid decît al meu. Alerga cu fulee lungi şi, în cîteva clipe, urmată îndeaproape de lăncier m-a lăsat în urmă.

M-am întors în camera mea, şi m-am trîntit îmbrăcat pe pat. După o lună trăită în searbăda capitală a Lodomeriei, întîlnisem, în sfîrşit, o femeie pe placul meu, inteligentă şi fascinant de atrăgătoare. Mă incita, probabil şi misterul ascuns sub un doliul ei recent şi a trebuit să recunosc, în sinea mea, că ardeam de nerăbdare să o reîntîlnesc.

Ca să scap de senzaţia sîcîitoare că orele se scurgeau leneş, ca apa mocirloasă a gîrlei care străbătea Salzbergul, m-am apucat să răsfoiesc fişele medicale de la Mariagrün. Adusesem cu mine un cufăr din piele, cu despărţituri şi clasoare din carton gros în care hîrtiile stăteau clasate ca pe rafturile unei biblioteci. În perioada petrecută în clinica patronată de Halsrigg adunasem peste două sute de cazuri de psihoze sexuale dintre cele mai diverse. Acestora se adăugau fişe adunate din lucrările celor mai reputaţi neurologi din Europa, aşa că aveam la dispoziţie un material pe cît de vast, pe atît de diversificat. În mintea mea schiţasem deja un tablou al viitorului volum pe care urma să-l scriu, intitulat "Psychopatia sexualis" în care grupasem nevrozele cerebrale studiate în patru mari categorii: paradoxia: pulsiunea sexuală la o vârstă nepotrivită, anesthesia: pulsiunea sexuală insuficientă, hyperesthesia: pulsiunea sexuală excesivă şi paraesthesia: pulsiunea sexuală anormal orientată. Între aceste repere cardinale urma să cuprind toate perversităţile, inversiunile şi deviaţiile cunoscute: sadismul, masochismul, fetişismul, sodomia, pedofilia, zoofilia, necrofilia, pedofilia, uranismul, lesbianismul, satyriazisul, nymfomania şi multe alte disfuncţionalităţi ale comportamentului sexual ale căror particularităţi morbide şi patologice, nu fuseseră încă lămurite pe deplin.

Aţipisem cu carnetul de notiţe în mînă cînd huruitul greu al unor roţi pe caldarîm m-a făcut să tresar. Am ieşit în foişor şi am văzut o caleaşcă mare, trasă de patru cai oprită în faţa scărilor palatului. Cîţiva lachei cu torţe în mîini au năvălit înconjurînd-o, apoi l-am zărit şi pe şambelan precipitîndu-se în dreptul portierei împodobite cu blazoane şi ornamente aurite. Din caleaşcă a coborît o femeie scundă, adusă de spate şi înfofolită în blănuri şi pleduri de lînă pînă la bărbie. Putyera i-a dat braţul şi a ajutat-o să urce scările cu paşi greoi.

Am aflat de-abia a doua zi dimineaţa cine era misterioasa călătoare, nimeni alta decît soţia regentului, alteţa sa, Anna-Katherina de Hohenlöhe, mare arhiducesă de Steyermark-Lowenstein.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer