Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Anesthesia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anesthesia (XXi)


Dan Recheşan

03.06.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Doctorul Stark primeşte de la Leopold de Leuben, regent al Lodomeriei, invitaţia de a fi numit medic curant al curţii din Salzberg. Lodomeria e un colţ de lume înapoiat, cu mentalităţi medievale, cu ţărani săraci şi burghezi bigoţi şi cu un impas dinastic. Stark e sfătuit să accepte pentru că la curtea din Salzberg va întîlni cazuri interesante şi, în plus, va prospera. În trenul spre Lodomeria, Stark îl cunoaşte pe Aldo, un pictor cu o istorie sexuală începută devreme şi cu aplecări homosexuale, căruia îi propune să îl însoţească la Salzberg. Leopold îi cere lui Stark să se ocupe de Waldemar, viitor moştenitor al tronului, un copil anemic, care dă semne de retardare şi cruzime nejustificate, iar lui Aldo să îi realizeze un portret. Oraşul se pregăteşte de balul crizantemelor.
Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat anterior de Stark cu mitomanie şi anesteshia sexuală, îi este secund într-un duel tânărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, o româncă din Mureş, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fábian. Fábian merge la Salzberg şi îi promite regentului să construiască un car alegoric pentru balul crizantemelor.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, dar i se spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă, ascunzîndu-i-se informaţia despre duel. Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, recent detaşat la Salzberg, îi promite Corneliei să o ajute în căutările mormîntului soţului ei. Aceasta ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, şi amanetează un colier pentru cheltuielile căutării. Fábian o urmăreşte pe stradă pe Cornelia şi îi declară iubirea, fără a fi luat în serios. Cornelia observă că din lucrurile aduse de Fabian lipseşte un medalion al lui Emil. Doctorul Stark o întîlneşte pe Cornelia şi este la rîndul său atras de ea.

21.

Luni, 13 decembrie, Salzberg

Unul dintre puţinele răsfăţuri de care am avut mereu parte a fost cafeaua. Cei care-şi pierd nopţile studiind m-ar aproba, fiindcă nu am putut renunţa la acest viciu nici atunci cînd m-am aflat în cele mai neprielnice momente ale vieţii. Cînd mă aflam acasă, menajera mea, frau Graureifes strica gustul cafelei adăugînd licorii fierte prea mult zahăr şi lapte. Aici, în acest exil voluntar în capitala Lodomeriei, boabele de cafea mi le-a procurat abracadabrantul spiţer evreu, Herschkovici, care se împăuna că provin taman din ţara cafelei, Brazilia. Eu le prăjeam într-o tigăiţă şi fierbeam pudra după metoda nemţească, într-un ibric din aramă pe flacăra unei spirtiere, iar după ce se lăsa zaţul la fund adăugam şi un strop de alcool, coniac, şnaps sau brandy.

Cafeaua mi-a amintit de una dintre cele mai stranii consultaţii la care am asistat. Pacienta, Athala X., fiica unui bogat armator din Lübeck în vîrstă de treizeci şi patru de ani se plîngea că suferă de migrene şi de insomnie. Halsrigg a tratat-o ca pe o nevroză histerică pînă cînd, enervat că terapia nu dădea rezultate, m-a chemat şi mi-a spus: "colega, dumneata eşti expert în tot felul de deviaţii inexplicabile, poţi să încerci să o hipnotizezi, nici extractul de valeriană nici medicamentul acela nou al lui Fischer şi von Mering n-au dat rezultate!" Adevărul era că el obişnuia să-şi îndoape pacienţii cu veronal şi barbital, pînă şi pe epileptici, fără să-i pese de rezultatele dezastruoase care nu întîrziau să apară. Am examinat-o cu atenţie, destul de mirat că în pofida unui aspect feminin, Athala avea cîteva particularităţi anatomice ciudate: membre puternice, coapse foarte musculoase, şolduri înguste şi o figură osoasă, voluntară mai curînd masculină. Îşi pierduse mama la o vîrstă fragedă şi fusese un copil singuratic care evita să se joace cu celelalte fetiţe de vîrsta ei. În adolescenţă îşi adusese tatăl la exasperare fiindcă îşi petrecea vremea scriind lungi poeme tenebroase, îşi tăiase părul şi se îmbrăca în pantaloni şi redingotă. În acea perioadă nu cunoscuse niciun fel de sentimente pentru băieţi, prefera compania servitoarelor sau a altor fete. Silită să se căsătorească la douăzeci de ani cu un soţ pe care îl detesta, mi-a mărturisit că nu fusese niciodată atrasă de sexul opus, iar actul de coabitaţie îi provoca dezgust. Mariajul s-a desfăcut după zece ani, timp în care a locuit cea mai mare parte din timp în Rio de Janeiro, unde tatăl şi soţul ei aveau puternice interese de afaceri. Am hipnotizat-o cu uşurinţă, invitînd-o să se aşeze într-un fotoliu comod. După ce am observat că se relaxase i-am spus:
"Acum vă servesc cu o ceaşcă de cafea, aveţi grijă să nu ardeţi buzele, fiindcă este fierbinte!"

Ea a întins mîna după ceaşca imaginară şi a avut o tresărire puternică:
"Unde este Juanita, ea întotdeauna îmi aduce cafeaua la temperatura potrivită ca să fie băută"!
"Cine este Juanita, puteţi să-mi spuneţi?" am întrebat-o privind cum soarbe din cafea.

Ea a zîmbit şi frumoşii săi ochi negri au strălucit de pasiune:
"Juanita era sclava mea creolă... am iubit-o cu pasiune, aşa cum nu am putut să iubesc niciun bărbat!"

În următoarele şedinţe am aflat că iubirea ei pentru femei luase forme concrete. Se îmbrăca în straie bărbăteşti, cu cizme, pantaloni strîmţi din piele, un sombrero pe cap şi colinda călare fermele din ţinutul acela îndepărtat, unde tinerele mulatre erau ţinute într-o stare de servitute feudală. Inversiunea sa sexuală s-a instalat treptat, întîi ca o vagă dorinţă de a-şi împărtăşi gîndurile cu o persoană de acelaşi sex, din moment ce bărbaţii îi provocau nelinişte şi neîncredere. Într-una din plimbările ei, la o fermă din ţinutul Ipadema, a cunoscut o tînără "esclava blanca", o metisă amerindiană, de care s-a îndrăgostit. Grabnic, i-a cerut soţului ei să o cumpere, ceea ce s-a şi întîmplat, iar tînăra a fost instalată ca servitoare în casă. Mi-au fost descrise în amănunţime toate etapele aventurilor ei erotice, nopţile în care Athala, îmbrăcată ca un bărbat, se strecura în dormitorul fetei, o dezbrăca de toate hainele şi o îmbrăţişa cu ardoare, experimentînd toate etapele luxurii, de care pînă atunci fusese lipsită. Pasiunea ei a trecut peste normele morale şi era incapabilă să-şi reprime sentimentele, iar soţul ei a surprins-o în timp ce făcea dragoste cu Juanita. Atunci a luat decizia, cum spunea ea, "să se elibereze de servituţile căsătoriei" şi a încercat să-l otrăvească. Tentativa de asasinat a eşuat dar, în urma scandalului, bărbatul a divorţat şi ea a trebuit să se întoarcă în Germania, însoţită însă de tînăra sclavă. Fiindcă nu a făcut niciun efort ca să-şi ascundă orientarea sexuală, familia a repudiat-o. În afara Juanitei a avut relaţii cu o acrobată de circ şi cu numeroase prostituate, fiindcă libidoul tot mai exagerat, o insaţiabilă poftă de coit deviant o împingea spre cele mai destrăbălate şi nebuneşti aventuri.
"Mă înţelegeţi, doctore, sunt un bărbat forţat să trăiască într-un trup de femeie. Cea mai mare aspiraţie a vieţii mele este să posed un penis ca să pot face dragoste cu orice femeie!"

Călătorea îmbrăcată în haine bărbăteşti şi chiar a încercat să se căsătorească cu o tînără din Baden, casieră într-o bancă, pretinzînd că este bărbat şi se numeşte contele Adalbert de Wingtenstein. A fost demascată în timpul ceremoniei nupţiale de către un detectiv angajat de tatăl ei să o urmărească. Toate acestea au împins-o spre depresie şi dependenţă de narcotice, fără ca, totuşi, să încerce vreodată suicidul. Fusese adusă în clinică de către membrii familiei, îngrijoraţi de comportamentul ei deviant şi pentru a escamota numeroasele scandaluri din lupanare în care era amestecată.

Dacă inversiunea Athalei ar fi fost provocată doar de o nevroză periferică, o inflamaţie vegetativă, un chist ovarian, un uter infantil sau alte malformaţii ale organelor genitale, un tratament îndelungat ar fi putut avea succes, însă în cazul ei, paraesthezia combinată cu frenezia hyperstezică era indusă de modificări cerebrale evidente, motiv pentru care orice terapie era inutilă. A fost internată la Mariagrün, unde a încercat de multe ori, şi în diverse situaţii, să întreţină relaţii lesbianice cu alte paciente sau cu infirmierele. A murit după doi ani, în urma unei febre cerebrale acute, urmate de un anevrism cerebral. În urma autopsiei am observat următoarele: o degenerescenţă amyloidă a rinichilor şi o inflamare a ganglionilor spinali; craniul avea diametrul longitudinal de 185 milimetri iar cel transversal de 155 milimetri; osul frontal inegal, prezenta o deviaţie în adîncime, creierul în greutate de 1275 grame, era edemiat dar nu atrofiat, cu duramaterul sudat de cutia craniană; meningele foarte fin, mătăsos la pipăit, uşor detaşabil; ecorşeul cerebral era palid, cu circumvoluţiuni cerebrale largi, dispuse regulat dar prea puţin numeroase, ceea ce indica un atavism al instinctelor primare.

În acea dimineaţă plăcerea de a-mi savura cafeaua în linişte mi-a fost întreruptă. Putyera a dat buzna în camera mea, gîfîind şi bolborosind:
- Alteţa sa princiară, arhiducesa de Steyermark vă solicită un consult urgent!

Mi-am luat repede trusa şi, de ce să o ascund, am fost emoţionat, fiind prima oară cînd mi se solicita în calitate de medic curant al casei de Lodomeria un consult oficial. O slujnică cu figura aspră şi părul cărunt m-a condus în apartamentele arhiducesei. Am intrat într-un dormitor întunecat, mirosind a mucegai şi a urină de pisică. Draperii mari din catifea groasă obturau ferestrele şi toată încăperea era luminată de un singur sfeşnic din argint vechi. Anna-Khaterina von Hohenlohe und Steyermark zăcea pe un pat cu lenjeria brodată, sub o pilotă groasă, înfofolită într-un şal de lînă. Era o femeie scundă, îndesată, între două vîrste. O bonetă cu panglici, de sub care ieşeau şuviţe rare de păr de culoarea morcovului îi încadra obrazul lătăreţ, cu trăsături greoaie. Cînd m-am apropiat de pat a scos o mînă deformată de bătrîneţe, cu pielea uscată şi fierbinte de sub plapumă şi mi-a întins-o şoptind:
- Bine ai venit, doctore! Blestemata asta de climă galiţiană mă omoară cu zile!

Nu ştiam ce să fac cu mîna ei întinsă, probabil aştepta o reverenţă respectuoasă aşa că i-am palpat-o, detectînd imediat nişte exostoze şi inflamaţii la nivelul încheieturilor care indicau că suferea de artroză cronică.

Am scos din trusă cîteva caşete cu salicilat de sodiu şi i-am spus servitoarei.
- Îi dai alteţei sale una la patru ore, cu un pahar de lapte fierbinte!

În ochii mici, înfundaţi în grăsime, ai arhiducesei a lucit o luminiţă veselă:
- Mulţumesc, doctore. Fă bine şi pune-mă pe picioare cît mai degrabă, fiindcă poimîine trebuie să deschid balul de Advent!
- Am să fac tot posibilul, alteţă! am zîmbit încurajator.

M-am întors în camera mea să caut un unguent pentru calmarea durerilor reumatice. În sinea mea am fost dezamăgit, iar apropierea nenorocitului acela de bal, de care pomeneau toţi a început să mă agaseze. M-am întrebat dacă doamna Cândea va fi prezentă şi am regretat că frau Graureifes nu se afla în Salzberg, ca să-mi pună la punct o ţinută cît mai elegantă. I-am dat Olesyei redingota mea neagră, cu reverele şi mînecile tocite de purtat, ca s-o perie, deşi mă îndoiam că era la fel de meticuloasă cu acest gen de servicii pe cît se dovedea de pricepută în plăcutele jocuri ale Venerei. A făcut o mică reverenţă, în timp ce îmi zîmbea şăgalnică:
- Să n-aveţi nicio grijă, am să o frec cu cenuşă şi cu oţet... pînă diseară e ca nouă! La ce oră se bagă domnul doctor în pat, ca să nu-l deranjez?

Am apucat-o de bărbia şi i-am mîngîiat obrajul îmbujorat:
- Poţi veni la orice oră vrei, drăguţo, am să te-aştept!

Noaptea tîrziu, ascultînd-o cum doarme respirînd uşor, goală între aşternuturi, mi-am spus cu amărăciune:
"De ce nu m-aş mulţumi cu o fiinţă simplă şi drăgăstoasă ca ea? Ce alte aşteptări aş mai putea avea de la o femeie?"

Am deschis fereastra şi un curent de aer rece şi curat mi-a învăluit trupul. A simţit o mireasmă de cetină proaspătă şi a început să ningă cu fulgi mari şi pufoşi. În cîteva minute clădirile mohorîte, acoperişurile din ardezie cenuşie, uliţele pustii, urîtele ziduri ale fortificaţiilor, tot Salzbergul sumbru şi trist s-a acoperit de o dantelă moale, imaculată, aducîndu-mi aminte de copilărie. Singurele mele preocupări în prag de Crăciun erau să ningă ca să merg la săniuş şi să găsesc cît mai multe cadouri sub bradul împodobit.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer