Anesthesia (XXiI)

Rezumatul capitolelor precedente: Doctorul Stark, medic în spitalul condus de Cornelius von Halsrigg, primeşte de la Leopold de Leuben, regent al Lodomeriei, invitaţia de a fi medic curant al curţii din Salzberg. Lodomeria e un colţ de lume înapoiat, cu mentalităţi medievale, cu ţărani săraci şi burghezi bigoţi şi cu un impas dinastic. Stark e sfătuit să accepte pentru că la curtea din Salzberg va întîlni cazuri interesante şi, în plus, va prospera. În trenul spre Lodomeria, Stark îl cunoaşte pe Aldo, un pictor cu cu aplecări homosexuale, căruia îi propune să îl însoţească la Salzberg. Leopold îi cere lui Stark să se ocupe de Waldemar, viitor moştenitor al tronului, un copil anemic, care dă semne de retardare şi cruzime nejustificate, iar lui Aldo să îi realizeze un portret. Oraşul se pregăteşte de balul crizantemelor.
Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat anterior de Stark cu mitomanie şi anesteshia sexuală, îi este secund într-un duel tânărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fábian. Fábian merge la Salzberg şi îi promite regentului să construiască un car alegoric pentru balul crizantemelor.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, dar i se spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă, ascunzîndu-i-se informaţia despre duel. Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, o cheamă pe Cornelia la Salzberg, promiţînd să o ajute în căutările mormîntului lui Emil. Cornelia ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, şi amanetează un colier pentru acoperirea cheltuielilor. Fábian o urmăreşte pe stradă pe Cornelia şi îi declară iubirea, fără a fi luat în serios. Cornelia observă că din lucrurile aduse de Fabian lipseşte un medalion al lui Emil. Doctorul Stark o întîlneşte pe Cornelia şi este la rîndul său atras de ea. Stark o consultă pe soţia regentului.


Marţi, 14 decembrie

Dimineaţa, frumoasa slujnicuţă s-a strecurat din camera mea, iar eu am coborît să-l caut pe Aldo. De cîteva zile era ocupat să decoreze, împreună cu tapiţerii şi zugravii, marea sală a tronului, unde urma să se desfăşoare balul. L-am găsit în faţa unei pînze uriaşe, pictînd ceea ce părea o alegorie mitică: un cal alb înaripat ridicîndu-se în zbor deasupra unui munte, iar în piscul muntelui un potir auriu din care se revărsa un şuvoi stacojiu de sînge sacru. Cînd m-a văzut a lăsat penelul deoparte şi m-a întrebat:
- Îţi place ideea? Să ştii că m-am inspirat din vechile legende germanice!

N-am apucat să-i răspund fiindcă de noi s-a apropiat un individ deşirat, cu faţa prelungă, osoasă, împodobită de o pereche de mustăţi lungi, roşcate răsucite ţanţoş în sus. Stupefiat l-am recunoscut pe fantasmagoricul spaniol pe care-l consultasem în clinica din Mariagrün. El nu părea să mă recunoască şi l-a bătut protector pe umăr pe Aldo.
- E foarte talentat, tînărul nostru, nu credeţi? Am să-l recomand alteţei sale regale!

I-am lăsat şi am ieşit în curtea palatului unde am dat peste Puteyra. Supraveghea un grup de hamali care descărcau nişte poloboace mari din lemn de stejar dintr-o căruţă.
- Două mii de pinte de bere, o mie de cidru şi tot atîtea de vin, a strigat el, va fi un bal de neuitat, cum nu s-a mai văzut în regat din vremea marelui Othön!

Am plecat spre grajduri, cu gîndul să iau un cal şi să fac o plimbare călare dar nu am găsit niciunul. Toţi fuseseră înhămaţi la caleştile care urmau să transporte oaspeţii, aşa că am pornit pe jos, înspre fortificaţii. Şi aici, febra serbării cuprinsese garnizoana. Cîţiva soldaţi împodobeau marea poartă de intrare cu ghirlande din cetină, alţii dădeau cu var pereţii coşcoviţi ai cazărmii sau lustruiau de zor anacronicele tunuri din bronz din epoca vremea Mariei Tereza de pe metereze. Am luat-o pe o străduţă lăturalnică, mărginită de clădiri scunde, cu geamuri mici şi acoperişurile ţuguiate şi am auzit sunetele unor voci intonînd o melodie. Am grăbit pasul şi m-am pomenit într-o fundătură, în faţa unui zid din bolovani de rîu. În dreptul zidului era îngrămădită o mulţime numeroasă de bărbaţi, femei, copii şi bătrîni, îmbrăcaţi în caftane din lînă, cu candele în mîini care cîntau în cor. Nu am reuşit să desluşesc cuvintele cîntecului şi am vrut să mă întorc, dar din mulţime s-a desprins un bărbat scund, cam de şaizeci de ani, cu faţa rotundă, încadrată de favoriţi lungi, roşcaţi. Purta un caftan din brocart negru, o tichie tot neagră pe cap şi cu un sfeşnic mare cu nouă braţe în mînă. Era Naum Hersckovici, proprietarul singurei apotheci din oraş şi s-a îndreptat zîmbind spre mine.
- Ce mai faceţi, domnule doctor, cum o duceţi cu sănătate?
- Mulţumesc, nu mă pot plînge de nimic, am spus. Văd că serbezi şi dumneata Adventul!

S-a încruntat, trăgîndu-se de barbeţi, apoi a izbucnit în rîs:
- Ce idee... nici vorbă, azi, împreună cu coreligionarii mei serbez Hanuka, sărbătoarea Noului Legămînt, ziua în care Iuda Macabeul a înfrînt oastea păgînilor!
- Nu ştiam că sunt atît de mulţi israeliţi în Salzberg!
- Înainte de edictul de expulzare au fost şi mai mulţi. Aici, în locul acesta se înălţa o sinagogă mare, cu două caturi dar a fost dărîmată din porunca regală, zidul acesta este tot ce-a rămas din ea. La fiecare sărbătoare ne adunăm aici, îi pomenim pe cei care s-au dus în ceruri şi ne plîngem neputinţele!

Am intrat într-una din casele scunde cu ferestrele cît palma, unde gazda ne-a invitat să mîncăm un fel tradiţional de Hanuka, găluşte de cartofi prăjite în ulei, cu sos de mere pe care le-am găsit neaşteptat de gustoase. Apoi, un bărbat înalt şi brunet a început să intoneze o melodie cu atîta patos încît tuturor celor de faţă le-au dat lacrimile. După ce bărbatul a terminat de cîntat Herschkovici mi-a tradus versurile acelui cîntec:
La despărţire, Herschkovici n-a pierdut ocazia să-mi spună:
- Dacă aveţi nevoie de un leac scump sau greu de procurat, vă rog să nu ocoliţi modesta mea spiţerie!

M-am întors la palat, unde zarva se înteţise fiindcă messer Bacelotti încerca să-i facă pe muzicanţii fanfarei militare să intoneze marşul triumfal din Aida. Rezultatul era o cacofonie sonoră asemenea zgomotelor de tipsii şi cratiţe trîntite care se auzeau dinspre cuhniile regale unde o armată de bucătari şi sufragii pregăteau ospăţul festiv. M-am refugiat în camera mea, departe de toată tevatura aceea agasantă. Redingota mea neagră, periată şi curăţată bine de Olesya, care reuşise să scoată petele de iod de pe mîneci atîrna de clanţa uşii, iar pe noptieră am găsit o scrisoare cu ştampila poştei din Neuenburg. Îmi scria Halsrigg, pe un ton protocolar şi fals protector, interesîndu-se cum mă descurc în postul de medic curant al regentului. Am luat o foaie şi m-am apucat să-i răspund:

Stimate colega,

Am plăcerea să vă anunţ că alteţele lor regale se bucură de o stare excelentă de sănătate. Micul rege este un copil vesel, vioi şi precoce, o adevărată binefacere pentru supuşii săi cînd va atinge vîrsta majoratului. Clima în acest ţinut este plăcută, iar oamenii extrem de prietenoşi şi de ospitalieri cu străinii şi toată lumea din palatul regal se arată plină de solicitudine faţă de persoana mea. Salzbergul este un oraş minunat şi prosper, singurul lucru care-mi lipseşte aici este o farmacie modernă şi bine utilată. De aceea, vă rog să-mi trimiteţi o sută de pastile de veronal şi cît mai mult salicilat de sodiu.

Cu respect, al dumneavoastră Richard von Stark, königlicher Arzt.

Am strecurat în plic cinci bancnote de cîte o sută de coroane, o sumă suficientă să acopere costul medicamentelor şi l-am lipit bine, deşi nu mă îndoiam că cenzura chezaro-crăiască avea să-l desfacă.