Este o regiune străveche, aflată în mijlocul Italiei, la răscruce de drumuri comerciale, ale cărei comori trebuie descoperite rând pe rând: comori lăsate de etrusci, de sabini şi romani, de cei care au venit ulterior pe aceste meleaguri, longobarzi, bizantini şi alţii. Capodopere ale artei medievale, ale Renaşterii italiene se află aproape la tot pasul, aproape în fiecare cătun.
A călători prin aceste locuri înseamnă a te cufunda în pădurile străvechi, aproape virgine şi dese ale Umbriei, a-ţi lăsa privirea să vagabondeze pe colinele domoale, acoperite de măslini, pe care se profilează pinii-umbrelă ce l-au inspirat pe Ottorino Respighi, a merge pe străzi pavate cu pietre pe care şi-au purtat paşii sfinţii Francisc de Assisi şi Benedict de Norcia, a păşi la umbra unor ziduri pe urmele unor artişti precum Giotto, Luca della Robia, Perugino, Michelangelo, a privi cerul de un albastru ireal pe care se profilează săgeţile zvelte ale chiparoşilor, a rememora frânturi de poeme scrise de Byron şi Giosue Carducci.
De unde vine numele acestei regiuni? De ce Umbria? De la cuvântul umbră. Poate pentru că vecina ei de la Nord-Vest, ilustra Toscană, o ţine în umbră prin cultura-i copleşitoare. Sau poate de la văile umbroase acoperite de păduri de castan şi ulm, văi străbătute de ape limpezi, aducătoare de răcoare. Este numită, pe drept cuvânt, inima verde a Italiei, această regiune mică, de numai 8.500 kilometri pătraţi, singura din "Cizmă" fără ieşire la mare.
Cei peste 800.000 de locuitori sunt distribuiţi proporţional în localităţile regiunii ale cărei principale oraşe sunt Perugia (capitala) şi Terni. Importanţa artistică a fiecărei aşezări din Umbria este dată de abundenţa monumentelor, de amintirea vie a atâtor mari personalităţi care şi-au purtat paşii pe sub măslinii şi chiparoşii acestui ţinut de basm.
Un oraş ca o mică bijuterie: Assisi. Ce spun ghidurile? Informaţii reci, corecte, sistematizate, dar şi o constatare tranşantă, imposibil de contrazis: nu mai există loc ca Assisi. Apropierea de această aşezare produce o emoţie puternică, o nerăbdare greu de ţinut în frâu. Situat la poalele Muntelui Subasio, este format din două oraşe: cel de jos, unde se găseşte impunătoarea biserică Santa Maria degli Angeli cu bisericuţa Portiuncola înglobată în ea, cu grădiniţa unde cresc trandafiri fără spini, singurii din lume, şi oraşul de sus, situat pe o colină. Străzi înguste, pietruite, case de culoarea nisipului ars de soare, aşezate parcă în trepte, cu flori ce atârnă de la fiecare balcon, de la fiecare fereastră.
Personalitate tulburătoare a istoriei creştinismului, fascinant şi mărinimos cu iubirea de care era pătruns până în adâncul fibrei:
"A fost şi rămâne personajul care depăşeşte tristele noastre bariere teologice. El este al tuturor, ca şi iubirea pe care ne-o dăruieşte necontenit. Nu poţi să-l vezi şi să nu-l iubeşti, se spunea încă din vremea sa, şi această iubire a rămas." (Julien Green, Fratele Francisc, Francesco d'Assisi, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995, p. 356)
Îşi iubeşte ţinutul unde l-au mângâiat pentru prima dată razele Fratelui Soare: "E tânăr şi fericit să trăiască în aceste ţinuturi ale Umbriei care-l vrăjesc. Se va sătura vreodată să admire luncile, pădurea şi lumina mai ales? Prietenii îl însoţesc în bucuria de a galopa în natura de o frumuseţe ameţitoare." (Ibidem, p. 38)
Paşii făcuţi pe drumurile Umbriei, în mirosul de chiparoşi şi de rozmarin, te duc cu gândul la cuvintele Sfântului Francisc, cuvinte de slavă pentru întreaga Creaţiune. În drum spre biserica San Damiano de lângă Assisi, păşind la umbra măslinilor, un călugăr franciscan ne îndeamnă să mergem în linişte, să ne bucurăm că existăm, să fim atenţi la freamătul frunzelor şi la cântecul păsărilor.
Este drumul pe care a mers de atâtea ori Francisc şi a intrat în dialog cu făpturile pământului şi ale cerului: "Aici, pe câmpul de la marginea oraşului, păsări de toate felurile îl aşteptau pe Francesco. Sute de păsări stăteau pe crengile copacilor din jur: ciorile şi rudele lor, stăncuţele, cu penajul negru şi ciocul lung, dădeau o notă de sobrietate acestui auditoriu, înveselit doar de nuanţele deschise ale penelor porumbeilor sălbatici şi ale gâturilor colorate ale botgroşilor. Era acolo tot păsăretul câmpiei, ciugulitoare şi din cele care nu trăiau decât pentru a cânta, din cele care îşi făceau veacul pe stânci sau îşi închipuiau cuibul în brazdă. Nici una nu se mişcă, nici o ciocănitoare măcar, când Francesco se apropie." (p. 213-214)
Bazilica din Assisi e împodobită cu splendide fresce pictate de Giotto, majoritatea dintre ele evocând scene din viaţa Sfântului Francisc: lepădarea straielor bogate, viziunea în faţa crucifixului de la San Damiano, dialogul cu păsările, îmblânzirea lupului din Gubbio etc.
Dincolo de prezenţa tulburătoare a Sfântului Francisc, Umbria este o regiune în care se păstrează nealterate tradiţii artistice de mare valoare: ceramica de Deruta cu albastrul intens ce se îmbină cu galbenul solar, broderii delicate, orfevrărie ce vine din adâncul veacurilor, sculptură în lemn. Meşteşuguri practicate din tată în fiu cu pasiune şi trăire intensă. Dar şi modernitatea se îmbină fericit cu trecutul şi aşa se face că în Umbria se desfăşoară evenimente culturale devenite şi ele tradiţionale: Festivalul de jazz din regiune, Festivalul dei Due Mondi de la Spoleto, fondat în 1958 de compozitorul Gian Carlo Menotti sau celebrul festival al ciocolatei, de la Perugia, locul de naştere al bomboanelor Bacio.
Chiar dacă nu are grandoarea copleşitoare a Toscanei şi nici vraja "falnicei Veneţii", Umbria este un colţ de lume pe care dacă ai păşit o dată, nu-l mai poţi uita şi simţi o irepresibilă dorinţă de a reveni.