Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Partida de vânătoare


Stelian Tănase

23.05.2018
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Stelian Tănase
Partida de vânătoare
Editura Vremea, 2018



Intro

Editura Vremea anunţă publicarea unei cărţi-fenomen, Partida de vânătoare, scrise de Stelian Tănase. Este o carte despre... o carte, plină de energie şi umor.

Partida de vânătoare este un roman foileton extrem de actual ca subiect, cu o tânără scriitoare aspirantă în rolul personajului principal. Când nu mai ai decât două soluţii pentru a scăpa de angoase - preotul sau psihologul - o poţi alege pe a treia: să te apuci de scris un roman!

Personajul principal din Partida de vânătoare este Ţumpi, o femeie de 30 de ani, ce trăieşte schimbarea prefixului sub forma tuturor crizelor posibile - sentimentală, profesională şi de identitate. Părăsită la altar, fără un loc de muncă şi nici un scop în viaţă, Ţumpi se apucă de scris şi evadează în universul propriei cărţi, exploatându-şi personajele emoţional şi sexual pentru a câştiga faimă printre cititori. De-a lungul efortului creator, Ţumpi se va prăbuşi în toate capcanele scriitorului aspirant - consum de anxiolitice, neputinţa de a distinge între realitate şi imaginaţie, pierderea inspiraţiei, recenzii dintre cele mai surprinzătoare, distrugerea manuscrisului şi... revolta personajelor.

Ţumpi însăşi este un personaj foarte actual, în contextul epocii noastre: tinereţea se întrepătrunde cu maturitatea trezind prematur spaima de îmbătrânire, eşecul sentimental devine o condamnare la veşnică singurătate, jobul reprezintă o nesfârşită pendulare între agonie şi extaz. Cu toţii cunoaştem cel puţin o Ţumpi - într-o continuă agitaţie şi nelinişte interioară, vânată de bărbaţi dubioşi, când adorată, când ignorată, plină de idei măreţe, dar deznădăjduind într-ascuns. Instrumentele de înfruntat lumea: rujul şi pastila de xanax.

În fond, câte dintre femeile aflate în diverse încercări ale vieţii nu găsesc salvarea în a abandona realitatea neplăcută în favoarea unui univers imaginat? Se apucă de scris romanul vieţii, convinse că acesta le va schimba lor, dar mai ales întregii omeniri, destinul. Ţumpi trăieşte această experienţă din plin. Romanul pe care are ambiţia de a-l scrie este unul po-po-po, adică porno-politic-poliţist, cu toate ingredientele unui succes de zile mari. Intriga erotică întrepătrunde culisele politice şi naşte complicaţii cu oamenii legii. Însă de la entuziasmul primelor licăriri de imaginaţie şi până la crunta pană de inspiraţie e mai puţin de un pas.

De-ar fi însă doar atât! Dincolo de provocarea de a-i umbri pe marii scriitori ai lumi, Ţumpi are de înfruntat şi reacţiile savuroase ale cititorilor - declaraţii de dragoste şi ameninţări cu moartea, în egală măsură.

"În toate romanele mele, personajul principal este o femeie", ne-a mărturisit Stelian Tănase. "Aleg întotdeauna femeia pentru că e mai plină de angoase şi probleme decât un bărbat. Despre o femeie ai oricând ce scrie!".

*****

Fragment
1.
Cu geanta pe umăr şi ochelarii pe creştet, în pardesiul ei bej mişto, a ajuns la etajul 5. Scara răsucită în jurul unui lift hodorogit ce se târa huruind printr-o reţea deasă şi cenuşie. Drept în faţă - o uşă. Pe plăcuţa din metal auriu scris cu litere negre - Cabinet dr. psihiatru Amedeo Pantazi. Loc strâmt, bloc vechi unde toate scârţâie din încheieturi. Se clătina cu podeaua ca pe vapor în Herăstrău. Când să apese butonul soneriei, uşa s-a deschis brusc. A apărut un domn în baston cu părul alb vâlvoi, însoţit de o doamnă care îl ţinea de braţ şi-l boscorodea.
- Vezi, Puiu, şi domnul doctor ţi-a zis să nu te mai pişi în chiuvetă...

Le-a făcut loc, s-a întors amabilă şi a blocat liftul:
- Poftiţi!

Bătrânul a zâmbit, baba deloc. Anticamera cabinetului - un fişet, reviste vechi pe o măsuţă, două fotolii, o canapea în plastic bleu. A trebuit să aştepte. Grăbită să ajungă la timp, luase un taxi dar rămăsese blocată într-un ambuteiaj. Asistenta a rugat-o să nu se supere. A întârziat 20 minute, ordinea bonurilor de intrare s-a schimbat. OK, nu ardea de nerăbdare să dea ochii cu doctorul. Să-şi tragă mai întâi sufletul, şi aşa era stresată - urma un striptease sufletesc cu ea cap de afiş. Doctorul nu îi era simpatic. La prima vizită i-a spus că numai Dumnezeu şi cu el pot s-o vindece, iar Dumnezeu era ocupat.

Făcea pe deşteptul, era un constipat. Ţumpi îl asculta pentru că destule femei veneau la el să le vindece. Care închipuită, care cu singurătatea, care cu menopauza, care cu insomniile, care cu soţ infidel. Ţumpi s-a luat după una mai gureşă care a convins-o, Marinuş. Trăise o experienţă şi ea, dar nu aşa oricum, una tare. Rămăsese cu rochia de mireasă neîmbrăcată, se gândea s-o amaneteze, s-o dăruiască, s-o vândă, să n-o mai vadă!

A tăiat-o bucăţi-bucăţi şi i-a dat foc în cadă. Visase ca proasta să ajungă la altar cu alesul. Făcuseră pregătirile de nuntă, fixaseră data, tipăriseră invitaţii pe carton. Au dat o mie de telefoane - colegi, rude, vecini, lume. Anunţ la gazetă cu fericiţii miri care fac nuntă bla-bla-bla. Aleseseră un restaurant mişto în Herăstrău. Cu trei zile înainte să aibă loc nunta de basm, Bubu a închis telefonul şi dus a fost. A trăit un şoc, ceva teribil a zgâlţâit-o până-n rărunchi. De fapt nu şi-a mai revenit niciodată. Bubu al ei se răzgândise, nimic personal, nu mai avea chef de mariaj - aşa îi scrisese de adio cu rujul pe oglindă. Altfel, era o fată dulce, adorabilă chiar, şi el o iubeşte. Să nu îl caute. A lăsat-o să se descurce singură, o ştia fată tenace. Ea a contramandat totul, a achitat facturi, s-a scuzat, a plâns şi jelit. La final a rămas singură. O lună a dus-o pe pilot automat. Întorcea capul stânga/dreapta dacă îi cereai, zâmbea fix, ca o păpuşă cu cheiţă. Amica Marinuş a găsit-o aşa - down - şi i-a spus - N-ai ce pierde. Hai să te duc la Pantazi. La mine a dat rezultate, mi-a făcut curaj, am divorţat. Mă rog, dacă să rămâi singură e ceva bun. Şi tipul e fefe mişto, a continuat, are cuceriri prin oraş una şi una. Lui Ţumpi nu i-a plăcut tipul, dar ea era o cusurgioaică. Doctorul era bătrâior, cinic, monosilabic. Vorbea de sus, fără să deschidă gura, ca un ventriloc. Ea nu înţelegea mare lucru din ce zicea. Aer superior, doct, intelo, rece, profesor. O privea prin ochelari ca pe o gânganie, material didactic. Nu era o debutantă. Începuse terapia cu două luni în urmă. Venea o dată pe săptămână deşi avea rău de înălţime. O lua ameţeala când liftul urca la 5, simţise un gol în stomac. Mergea pe vârfuri, se rezema de pereţi. Măcar ştia la ce să se aştepte cât dura consultaţia. Trebuia să-şi vomite visele, să-şi depene angoasele, să denunţe de ce îi este frică. Să-şi povestească experienţele fericite, dar mai ales pe cele ne, să se autocalomnieze, să-şi arate cicatricile şi slăbiciunile. Să-şi dezvăluie viaţa sexuală! Cui!? Unui bărbat!?... O fi ea o fiinţă fără prejudecăţi din secolul XXI, dar era prea mult. Clar, doctorul o iscodea să-şi satisfacă o curiozitate morbidă, nu ca s-o vindece pe ea de anxietate. Ţumpi era suspicioasă, alergică la indiscreţii.

Ce căuta ea, mă rog!? Liniştea interioară. Ca să se vindece a avut de ales între un popă şi un psihiatru. Era tracasată, obosită, hărţuită. Dormea prost şi puţin. Prima impresie când dădea cearşafurile la o parte era că este ultima zi când mai are un job. Chiar azi se şterge pe mâini cu Kleenex Baby, şi-o aruncă la gunoi. Gata, nu mai lucrează la ONIX, şefii n-o simpatizează. Afară! ca o măsea stricată. Şomeroaică, plătită din ajutor social. Nu era o perspectivă roz. Un script-writer la o agenţie de publicitate ca ea nu găseşte uşor de lucru. Cine mai citeşte basme despre detergenţi, aspiratoare, biscuiţi, cuptoare electrice, macaroane, auto de mic litraj!? Poate doar printre cei care frecventează chestii despre fiinţe vii, s-ar mai găsi nişte fraieri. Pe piaţă se caută carne proaspătă, or Ţumpi a noastră împlinea deja 30! D-aia se simţea ameninţată. Obsesia era destul de sâcâitoare, nu avea cum s-o ignore. Când o apucau pandaliile - adică o frică fără motiv - se băga sub duş să se cureţe de reziduurile minţii ei febrile. Avea insomnii. O urmărea acelaşi vis - rămânea fără bani în faţa unui ghişeu. Scotea portofelul şi nu găsea măcar un leu. O secvenţă de coşmar. Nu avea cu ce plăti facturile, gaze, apă, lumină, telefon, cablu. În acea clipă se trezea brusc, năduşită. Nu mai reuşea să închidă ochii. Se întâmpla de obicei pe la 2:30-3:00 a.m. Citea ceva sau - mai bine - lucra pentru birou. În zori avea cearcăne şi avea parte obligatoriu de glume nesărate printre colegi. Cum că ar fi avut o noapte mai albă din cauza unui tip iubeţ. Numai la sex se gândeau. În zori se repezea în panică la bucătărie, timpul trecea of-of-of prea repede. Prepara micul dejun, mereu acelaşi, două ouă jumări, şuncă, două felii de pâine puţin arse, un pahar de juice, jumate grapefruit/portocale. O cană mare de cafea fără zahăr. Cum nu mai avea timp, o bea fierbinte. Turna din cană pe o farfurioară, sufla tare şi o leorpăia cât se mai fâţâia prin apartament. Făcea mereu mai multe lucruri deodată. Deschidea uşa şifonierului lălăind un şlagăr, încercând să-şi confecţioneze o faţă comercială. Se îmbrăca mai de Doamne ajută. Firma ONIX ţinea la aspect, la protocol, trebuia să corespunzi. Dura ceva schimonoseala în faţa oglinzii. Se împopoţona, îşi punea sticloanţele, biju-uri ieftine, se ruja, se machia, îşi curăţa unghiile - pe scurt, se făcea ţuţ. Şi baf, fuguţa la metrou, unde-şi încasa porţia babană de înghesuială. Ţumpi nu suporta mulţimile. I se făcea rău, avea agorafobie. Strica tot ce făcuse cu migală în oglindă. Pipăită, împinsă, smulsă, trasă de păr, lovită, împunsă cu coatele, ucisă de damful respiraţiilor. Când ieşea pe bulevard la suprafaţă, mutriţa ei de vitrină arăta ca scăpată de la balamuc. Avea grijă - înainte până să bată la vreo uşă capitonată, să treacă pe la baie - ultima uşă pe culoar - să-şi refacă make-up-ul distrus în subteran.

Ajunsă la psihiatru, tot asta a făcut. S-a ascuns în chicineta unde se găseau înfipte-n perete o oglinjoară şi o chiuvetă. Şi-a corectat rimelul, buzişoarele, şi-a şters bărbia de transpiraţie, şi-a împrospătat obrajii. Mici secrete femeieşti. Şi-a dat un nou look, era deja gata, fresh, OK. Avea cu ce să-l înfrunte pe doctor.

La urma urmelor, consultaţia va fi o plictiseală, pierdere de vreme, dar nu avea încotro. Venise de bunăvoie să ceară ajutor, îşi amintea bine cum fusese la primul consult. S-a trântit pe un fotoliu în anticameră şi luase de pe măsuţă o gazetă veche.

Scria pe larg despre cadavrul unei femei găsit într-un cartier din nord, în condiţii suspecte. Amănunte, foto, declaraţii, vecini, un portar zevzec care nu văzuse nimic. Dăduseră peste cadavru nişte gunoieri sau un cuplu de întârziaţi care se întorcea acasă după un chef. Zăcea pe frunzele uscate lângă o bancă acoperită de ziare, unde peste noapte dormise un vagabond.

De la o fereastră, cineva auzise un zgomot ca de balot căzut de la etaj, femeia locuia alături, în blocul C2, etaj 5 într-un apartament de 240 m pătraţi, cu terasă de unde parcurile din nord se vedeau super. Poliţia, scria în gazetă, a găsit flacoane de barbiturice şi somnifere pe noptieră, uşile dulapurilor din baie deschise, rufele răvăşite. O sticlă de şampanie Moët et Chandon începută, două cupe de cristal golite pe jumătate. Foto - o femeie întinsă sub cearşaf. Se vedea doar capul frumos căzut într-un somn adânc. Coafura ei îngrijită nu se stricase, părea gătită expre pentru a trece dincolo. Lui Ţumpi istoriile astea îi dădeau fiori. S-a imaginat pe ea însăşi în aceeaşi postură a acelei femei ireal de frumoase. Cazul făcuse vâlvă în urmă cu un an. Lucrurile păreau uitate dar nu erau, după cum se vede. A apărut asistenta s-o poftească înăuntru, mersi.

Doctorul Pantazi avea un zâmbet până la urechi, dinţi galbeni tociţi de la pipă, buze vinete, ochelarii cu rame groase. O voce stridentă care enerva. Părea să te certe indiferent ce zicea şi pe ce ton. Eh, cum ne simţim azi!? Mulţumesc de întrebare, prost! a zis ea agăţând pardesiul şi geanta în cuier, netezindu-şi fusta. S-a întins pe canapea fără să mai aştepte invitaţia. Unde am rămas data trecută, domnişoară, vă amintiţi!? Ce vă nelinişteşte!? a întrebat-o răsfoind un dosar. Totul! a zis ea pe nerăsuflate. Aceleaşi atacuri de panică!? Transpiră toată şi se blochează, nu mai e bună de nimic. Când s-a mai întâmplat!? Un exemplu, vă rog. A trebuit să se adreseze unui auditoriu. Avea foile pregătite, le scrisese şi le copiase cu corp 16 să vadă bine.

Şi... Nimic, când s-au aţintit privirile asupra ei, ea la pupitru, cu un microfon în faţă, a rămas mută. Aşa cum i s-a mai întâmplat în urmă cu o lună când a trebuit să expună în board scenariul unei campanii de publicitate. A văzut privirile care o măsurau aşteptând s-o audă vorbind. S-a poticnit, i-a venit să fugă. Era un blocaj pe care nu îl putea evita şi care îi făcea pe unii să-şi dea coate şi să râdă de ea. Auzea acele râsete şi în somn. Ajunsese subiectul batjocurii. Nu mai putea scoate o vorbă pentru că ştia dinainte că va eşua. Trăia cu spaima că va fi dată afară, ceea ce de fapt îi provoca repetate crize de anxietate. Asta era tema consultaţiei din acea zi. Aici rămăseseră data trecută. Doctorul a ascultat-o, i-a pus câteva întrebări ca la spovedanie. A dat din cap că a înţeles ce aude. A încercat şi o explicaţie.

Pe scurt - totul se găsea înăuntrul ei. Binele şi răul. Vindecarea şi boala. Suferea de anxietate, asta e ceva serios. Să nu-şi mai ignore suferinţa, primul sfat. Pacienţii de acest tip nu vor să-şi recunoască boala, nici nu cred că ar suferi de ceva. A lăudat-o din nou patern că s-a prezentat la consult. Oamenii nu vin la doctor ca să nu se creadă că sunt nebuni. Nu e bine să frecventezi un psihiatru. Să nu creadă careva că n-ai fi în toate minţile, a făcut doctorul Pantazi. Angoasa e cea mai răspândită boală, mai ceva decât cancerul şi diabetul... Pacienta (nu îi spunea niciodată pe nume) depinde de capacitatea ei de a-şi înfrânge frica. Dacă vrea să se vindece, trebuie să confrunte răul, să nu se mai lase dominată de temeri, să le privească în faţă şi să înfrunte cu curaj, dixit Pantazi. Adică noaptea când apar fantasmele, să aprind lumina!? Fac asta şi acum, mă trezesc şi apăs butonul, dar degeaba, e tot aia! Nu scap de angoasă. Frica se va retrage numai dacă îi declari război. Nu întoarce spatele demonilor când eşti asaltată de ei! Dacă nu te uiţi, nu înseamnă că nu ţi se întâmplă ceva rău. Lucrurile îşi urmează cursul inexorabil.

Poţi să ignori o realitate, ea tot face ce are de făcut. Când demonii sunt în preajmă, priveşte-i în faţă! Înfruntă-i! Nu te lăsa copleşită de sentimente negative! - Ca să vezi!

Să-şi înfrunte patronii, voia domnul doctor să zică!? Dar, ce, a înnebunit!? Păi ei sunt inexpugnabili. Ea nu are nici un mijloc de apărare, e la discreţia lor, o cârpă de şters praful. O bântuia un vis - femeia de serviciu intra-n birou să golească coşul de hârtii. Într-o zi o aruncă pe ea la gheenă odată cu tot cu gunoiul. Aha! Doctorul Pantazi i-a recomandat câteva exerciţii - când are atacuri de panică, când se simte asaltată de demoni, să facă ceva care o scape din starea de insecuritate. Băbeşte - să-şi frece tâmplele, să numere până la zece, să se uite pe fereastră, să dea un telefon. Neapărat să scape de sursa de nelinişte. Şi să înghită pastilele pe are i le-a prescris, obligatoriu. Ea trebuie să ştie că jobul nu face cât viaţa ei. Angoasa trebuie să dispară, altfel boala se va croniciza şi o va distruge. I-a scris o reţetă cu anxiolitice, apoi a condus-o la uşă, ceea ce nu făcea de obicei.

Mereu îl lăsa boscorodind pe cineva absent... N-o privea când ea se ridica de pe canapea să-şi îmbrace pardesiul. Schimbarea se datora faptului că acum avea la uşă pe cineva. O tipă super cu capul înfăşurat într-o broboadă. Purta ochelari negri, imenşi, şi o eşarfă care îi ascundea bărbia, nasul şi gura. Înaltă, semeaţă, sculpturală, blondă, cu ceva de zeiţă. O fiinţă din altă sferă, părea c-o priveşte de sus - aşa a simţit Ţumpi când s-a ivit în cadrul uşii. Ar fi vrut şi ea să arate aşa. S-a întrebat cine o fi frumuseţea!? Cumva tipa despre care tocmai citise!? Imposibil, era o vedenie, ştia bine că originalul murise şi fusese înhumată. Putrezea la Sf. Vineri, şi-a spus Ţumpi perspicace. A zâmbit amuzată şi a ieşit. A preferat s-o ia pe scări. Instinctul îi spunea că există pericolul să rămână blocată între etaje.

2.
Ţumpi se cam săturase de agenţia de publicitate ONIX la care lucra din studenţie. Se plictisise de tipi ca de mere acre. Ar fi vrut să încerce o schimbare, nu ştia cum şi ce, ceva nou, o altă experienţă. Se sufoca - rutină multă, aceleaşi gesturi, saluturi, şmecherii, numai zgură. Timpul curgea identic de la o zi la alta, fără vreo perspectivă. O plictiseală - timpul trece inexorabil! citise deşteptăcuţă în DEX. Voia să călătorească, de pildă la tropice, dar nu avea bani. Îi trebuia o distracţie mai ieftină. Oricum, nu mai avea chef să robotească la reclame. Oligofrenilor, consumaţi săpunul X ca să nu vă doară-n pix! Detergentul cutare vă aduce alinare. Spălaţi-vă pe picioare cu săpunul lui Mardare. În cuptor, puneţi drojdia Bujor! Unguentul BOR face bine-n dormitor dacă pula n-are spor. Cântaţi să primiţi cârnaţi lungi şi laţi şi deocheaţi de la doi Fraţi-fârtaţi din portul Galaţi! Ţumpi se plictisise să aştepte grangurii prin anticamere, să ducă la subţioară mapele burduşite pentru campanii. I se urâse să călătorească noaptea cu trenul, să moţăie prin cuşete friguroase şi murdare, să stea cu urechea lipită de ceas prin hoteluri străine. Era gata oricând să părăsească ONIX şi totodată să schimbe prefixul. Face 30, bref, trece la etajul de deasupra. Să lase dracu anonimatul, nimeni nu aflase că ea există. Ea, cu mânuţa ei, făcuse reclamele arhicunoscute la bomboane BIP ca-n clip, la detergenţi opalescenţi, la maşini de spălat de rahat. Era chiar bună la inventat povestioare şi prostioare. A zăpăcit destulă lume cu ele. Fraierii dădeau năvală în magazine să cumpere marfa. Ea stimula reflexele condiţionate ale cumpărătorului - salivaţi, vă rog! Foarte periculoasă şi manipulativă această Ţumpi. Nu vă luaţi după aerul ei nevinovat, după ochelari, după breton, după pistrui. Nu vă uitaţi la aparenţa ei de fiinţă fragilă. Este expertă în a te face să iei din raft fix ce nu-ţi trebuie. Manipulatoare perversă! OK, s-a săturat, vrea să plece, să schimbe paradigma. Adio, petreceri, bagabonţeală, cafenele. Schimbi locul, schimbi norocul. Criza de la treizeci de anişori. Are poftă să rămână cu un amorez la aşternut şi să se facă femeie de casă. La acest capitol stă prost, s-a vrut o doamnă cu carieră, cu profesie, independentă, să nu depindă de nimeni, soro! Ziţa, bre, o ştii matale. Pe negândite, a rămas singurică pe lume pe motiv că nu prea stă la domiciliu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Carte fenomen?
    Ivan Iancu, 27.05.2018, 06:01

    Asa se pare. Dacă însuși autorul o recomandă astfel... Dl. Tanase este un om recunoscut pentru valoarea, discretia si modestia sa.Sa citim cu interes si incredere despre personajul Tumpi.

Spacer Spacer