Andrei Creţulescu: Titlul original era Charlton Heston, rappel evident la celebru actor. N-am avut voie să îi folosim numele, dar nici n-am vrut să pierd referinţa asta. Plus că este o secvenţă în film în care se discută despre el şi-atunci am comprimat. Mi s-a părut foarte nimerit pentru că charleston este şi un dans, sau în primul rând un dans faimos, cu reguli foarte stricte: una dintre ele este aceea că trebuie să schimbi partenerii.
Anca Mureşan: Filmul îi este dedicat mamei tale.
Andrei Creţulescu: Am botezat personajul central feminin Ioana pentru că aşa o chema pe mama şi mi s-a părut firesc ca primul meu film de lungmetraj să îi fie dedicat. Ei îi datorez dragostea mea pentru film, pentru scris, pentru citit şi pentru văzut filme. Şi pe urmă există în povestea din film câteva detalii direct inspirate de ea.
A.M.: Ce-ai vrut de fapt, să o înţelegi mai bine pe mama ta, să îi declari dragostea, acum, când din păcate nu mai este cu tine?
A.C.: Da, şi asta. Ştiu că poate să sune ca un clişeu, dar e adevărat că nu i-am spus suficient de mult că o iubesc cât era aici. Cineva m-a întrebat ce ar fi spus mama despre filmul ăsta. Nu ştiu ce ar fi spus, ce mi-aş fi dorit eu este să fi fost mulţumită de mine.
A.M.: Ai pisică, Andrei?
A.C.: Da, avem un motănel, foarte simpatic. Toată lumea a presupus că rolul e scris pentru el. Dar nu e cel din film, căci nu stă locului, n-am fi putut filma cu el, şi nici nu e obişnuit cu oamenii. Şi-atunci am găsit unul negru, adorabil, care mai jucase prin reclame. A fost singurul rol pentru care am făcut casting.
A.M.: La un moment dat, pe la începutul filmului este o scenă în care se discută despre Charlton Heston, dacă e un actor mare sau un actor bun. Spui că nu ai făcut casting, şi atunci vreau să te întreb dacă Şerban Pavlu, cu care ai foarte multe colaborări, este un actor mare sau un actor bun?
A.C.: În primul rând mi-e prieten, ca toţi ceilalţi cu care am început şi îmi doresc să continuăm. E un actor formidabil, îmi dă energie pe platou, mă face să mă simt bine şi să râd. La filmări atmosfera este ca-ntr-o tabără. Echipele de tehnicieni care se tot schimbă nu ştiu în primele ore dacă noi ne jucăm sau facem un film. Dar eu cred că aşa trebuie să fie, dacă lumea face cu plăcere ce are de făcut, partida e pe jumătate câştigată. Sunt mulţi ca el, şi Dorian Boguţă, şi Andi Vasluianu, Rodica Lazăr, Ana Ularu, Radu Iacoban, dar Şerban e campionul absolut. E genul de actor care poate să treacă într-o secundă de la maimuţăreli şi schimonoseli la seriozitate. Când am spus "motor!", reintră în personaj şi e ireproşabil.
A.M.: Nu doar la filmări se râde, râde şi publicul la filmul tău. Asta mi se pare foarte important la Charleston: în primul rând că subiectul se desprinde de social; Bucureştiul, Marea Neagră, locurile pe unde ne porţi tu în film nu mai sunt triste şi gri. Apoi coloana sonoră e fabuloasă, nu prea auzim aşa ceva în filmele româneşti, am recunoscut formaţia Noir Désir...
A.C.: Mi-am dorit foarte tare Les écorchés de la Noir Désir, e una dintre piesele mele favorite, am primit chiar acordul să o folosesc de două ori. Muzica e încă o componentă esenţială pentru mine atunci când fac un film. Şi da, aşa mi-am dorit eu să arate filmul. Plecând de la faptul că am vrut să o omagiez pe mama, am vrut să îmi aduc aminte de copilărie; de aceea am filmat prin locurile unde am copilărit şi de aceea mi-am dorit nişte culori care să trimită spre sfârşitul anilor '70-'80. Totul are un aer retro. Mi se pare că aşa trebuia spusă povestea pe care o spun.
A.M.: Este o scenă memorabilă în Charleston: prânzul de duminică la socrii personajului principal. Şerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc şi Ana Ciontea sunt actorii care stau în jurul mesei şi discută. Dar fiecare are propriul lui discurs, pare că nimeni nu ascultă pe nimeni, e o conversaţie amuzantă şi absurdă în acelaşi timp.
A.C.: Nimeni nu pare să asculte pe altcineva, de fapt toată lumea ascultă pe toată lumea, sunt unii care se încăpăţânează să spună lucrurilor pe nume şi unii care se încăpăţânează să vorbească despre orice, dar nu despre ce pluteşte de fapt în aer. E un soi de "prânz din iad", cum mi-a spus cineva. A fost secvenţa cel mai greu de filmat. Însă când ai asemenea actori, totul pare foarte uşor.
A.M.: În scena din final, când cele două personaje, Alexandru şi Sebastian, stau pe bancă, ce scrie pe ea? Let love in? Charleston e un film despre dragoste, de fapt?
A.C.: Da. Let love in. E o piesă de Nick Cave. Mi-am dorit-o în film, mi se părea că funcţionează foarte bine, dar se terminase bugetul pentru muzică şi-atunci am luat vopsea, o pensulă şi am scris eu pe bancă. Am obturat mesajul să nu fie chiar aşa de evident. Mi se pare că defineşte cumva şi filmul şi parcursul personajului principal.
A.M.: Aţi avut vreo întâmplare amuzantă cu Fiat-ul roşu la filmări?
A.C.: Acuma, da, mă amuză, atunci nu-mi venea să râd. Fiat-ul roşu exista încă din scenariu. În faza de pre-producţie am început să căutăm. În Bucureşti sunt patru: unul stricat, unul alb, unul negru şi-ăsta roşu. L-am închiriat, avea o gaură în podea, se vedea şoseaua, o dată la nu ştiu câţi kilometri scotea fum, s-a stricat, l-am mai reparat. Toată lumea zicea că suntem sinucigaşi, făceau pariuri că nu ajungem cu el întregi la mare. Ei, uite că am avut noroc.
A.M.: Prin cele două personaje, mi se pare că propui două maniere diferite de a gestiona durerea şi singurătatea. Un personaj, Alexandru, loveşte, dar este introvertit, abia la sfârşit plînge. Sebastian se exteriorizează, e vocal. Care crezi tu că e maniera ideală de a face faţă acestor sentimente?
A.C.: Chestiile astea nu se pot comanda şi nu cred că există o definiţie perfectă de genul aşa trebuie, aşa nu. Eu i-am gândit pe oamenii ăştia ca fiind complementari şi-atunci sigur că sunt în opoziţie. Sincer, cred că ambele variante sunt corecte. Atâta timp cât ştiu că tu simţi ceva înăuntrul tău, e doar problema ta cât decizi să îmi arăţi sau să nu îmi arăţi. Important e să simţi.
A.M.: Charleston e în mod limpede un film de public. Cât de tare te interesează reacţia publicului român?
A.C.: Sunt încântat că filmul a avut deja un parcurs festivalier bun, este extraordinar că lumea a aplaudat prin alte ţări şi le-a plăcut. Însă pentru publicul de acasă l-am făcut şi reacţia lor o aştept.
A.M.: Vii din zona criticii de film şi l-aş întreba pe criticul Andrei Creţulescu cum ar caracteriza filmul Charleston regizat de Andrei Creţulescu. Cum ai vrea tu să se scrie despre filmul tău?
A.C.: Încerc să îi las pe cei care se ocupă acum cu critica de film să îl definească. Eu îmi doresc ca oamenii să vibreze, să se amuze, să se întristeze, uneori chiar în spaţiul aceleiaşi secvenţe. Cel mai important mi se pare să vină la film şi să simtă ceva. Dacă nu au simţit nimic, am pierdut partida. Dar dacă simt ceva, orice ar simţi, suntem pe drumul cel bun.
Charleston are premiera în cinematografele din România în 8 iunie 2018.
Ascultaţi varianta audio a interviului aici.