Marius Turdeanu (foto: Tibi Hila)
Transilvania forever
Mihai Brezeanu: Marius, eşti născut în Braşov, ai făcut facultatea de teatru în Târgu-Mureş, din 2008 eşti actor la Sibiu. Cum ai descrie viaţa în aceste trei oraşe?
Marius Turdeanu: Braşovul l-am părăsit imediat după liceu. Mi-a rămas impregnat cu toate amintirile perioadei în care ne-am intersectat - statul afară până noaptea târziu în faţa blocului, prima ţigară fumată pe furiş, prima dragoste, curtea şcolii, tentativele, de cele mai multe ori reuşite, de a intra la Cerbul de Aur prin cotloane şi ganguri ştiute doar de noi... şi aşa mai departe. Când ajung acum în Braşov, retrăiesc toate acele emoţii. Asta-i pentru mine Braşovul azi. Tot timpul am simţit o oarecare mândrie când trebuia să răspund la întrebarea "de unde eşti?".
Târgu-Mureş rămâne oraşul studenţiei, fără bani, fără griji, locul în care am legat cele mai frumoase prietenii. În Teatrul Naţional de acolo, am debutat şi am jucat câţiva ani alături de "bătrânii" de la care aveai ce fura şi cărora era un mare privilegiu să le fi drag. Deja mulţi dintre ei nu mai sunt.
Un oraş micuţ, cochet, liniştit, cu trei teatre. Ba nu, colegii maghiari m-ar corecta... patru sau chiar cinci teatre. În trei dintre ele am jucat, am fost chiar angajat. E minunat să faci parte dintr-un teatru mic, care se gestionează singur, unde tu dai cu mătura înainte de spectacol, tu îţi pui decorul şi apoi te îmbraci în costumul pe care ţi l-ai spălat acasă. Mă refer aici la Teatru 74, locul în care m-aş întoarce oricând cu bucurie şi unde am făcut teatru cu prieteni dragi.
Şi, dacă Braşovul e oraşul mamei, Târgu-Mureş-ul al tatălui - că de acolo sunt ei -, Sibiul aş putea spune că mi-l revendic eu. Aici m-am maturizat... cred. Aici am multe satisfacţii-dar şi căderi-aici am rate la bancă, familie, câine şi... primele răsaduri de roşii.
Ah, şi am mai locuit şi în Cluj când am fost mic.
M.B.: Te vezi locuind vreodată în afara Transilvaniei?
M.T.: Nu mă văd locuind în altă parte a ţării şi "mi binie aşe"!
Visul american, la 18 ani
M.B.: Te-a tentat vreodată emigrarea?
M.T.: Tentative de a emigra, da, am avut. Am şi făcut-o, dacă pot s-o spun aşa. Adică, am plecat spre America. Nu am ajuns până acolo, m-am întors înapoi şi, de atunci - aveam 18 ani - nu m-am mai gândit la asta la modul serios. Am căpătat un fior patriotic, chiar. Ba nu, mint; m-am mai gândit când a câştigat PSD-ul majoritatea în Parlament.
M.B.: Ce visai să devii în America, tot actor?
M.T.: Am plecat ca să mă fac actor, da! Cu un prieten care voia să devină star rock... şi acum îmi vine să zâmbesc!
M.B.: De ce te-ai întors?
M.T.: Nu ne-am întors, am fost întorşi, dar, a fost foarte bine aşa, că altfel ne împotmoleam. Am ajuns destul de departe, dar asta e o altă poveste, frumoasă, e adevărat, dar prea lungă şi deja uzată. Gianina Cărbunariu mi-a şi inserat-o în Vorbiţi tăcere?, cel mai recent dintre cele trei spectacole (şi şapte viitoare) în care am lucrat împreună. Spun doar că am ajuns în Siberia ca să nu mai înţelegi nimic şi să rămân ambiguu, aşa cum m-a învăţat altcineva, nu dau nume.
Teatrul independent e atunci când
M.B.: Ai vorbit de Teatru 74 şi de viaţa într-un teatru independent. Te vezi renunţând la calitatea de angajat la stat şi lucrând exclusiv pe cont propriu?
M.T.: Da! A fi pe cont propriu înseamnă să nu-ţi permiţi să faci nici un compromis. Nu că aş face acum compromisuri, dar, ca independent, miza e mult mai mare cu fiecare proiect în parte pentru că supravieţuieşti doar prin roadele muncii tale şi asta te obligă să fi mereu pe baricade. Preţul frumos al libertăţii ăsteia e că, mult mai des, ai ocazia să alegi cu cine şi ce să lucrezi şi că, fiind deschis şi disponibil, poţi să nu mai pierzi oportunităţi pe care le consideri importante sau proiecte în care te regăseşti.
A fi la stat (dulce-i limbă românească) înseamnă să... stai într-un loc călduţ, să faci ce ţi se dă şi să respecţi un program impus. Recunosc, până acum am fost şi sunt totuşi un privilegiat, am avut partituri frumoase şi experienţe de invidiat, aşa că, în cazul meu, varianta ideală ar fi să le pot împăca pe amândouă; şi statul şi fugitul.
Marii regizorii faţă cu afurisiţii pitici
M.B.: Ai lucrat, până acum, cu Gianina Cărbunariu, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Gigi Căciuleanu, Silviu Purcărete, Gavriil Pinte, Radu Alexandru Nica, Vlad Massaci, Cristian Juncu. O să mă feresc de adjective şi am să te rog pe tine să îmi spui cum ai caracteriza un actor de 41 de ani cu un CV ca al tău.
M.T.: Înalt, frumos, cu ochi albaştri, talentat şi fără niciun fel de vulnerabilităţi! Da' eu nu sunt nici înalt, ochii mi-s injectaţi şi, ca să fiu cât de cât talentat, muncesc mult. Şi am şi piticii mei cu care, atunci când nu mă simt bine sau nu-mi place ce fac, duc o luptă afurisită.
Am avut, într-adevăr, întâlniri frumoase, cu oameni care m-au format, însă, de cele mai multe ori, tot la început de drum mă simt. Sunt, cred, mai exigent, într-o mai strânsă competiţie cu mine însumi şi mai dispus să mă întâlnesc cu provocările. Vârsta asta e cea mai frumoasă pentru un actor, cu cea mai largă paletă interpretativă, ar fi păcat să treci prin ea ca raţa prin apă.
M.B.: Ce-ţi spun piticii? Cum îi învingi în luptă?
M.T.: Piticii? Mă cam desfiinţează. Şi-mi propun tot felul de variante mai înălţătoare. Cum ar fi să renunţ de tot la teatru şi să mă duc cioban la munte. Spre uşurarea mea, nu vin chiar de fiecare dată şi, când vin, reuşim să ne despărţim până la premieră.
Ce (mai) înseamnă două nominalizări UNITER
M.B.: A avut loc de curând Gala UNITER 2018. Tu ai bifat deja două nominalizări pentru cel mai bun actor în rol principal: Emil Cioran din spectacolul Ispita Cioran, regia Gavriil Pinte în 2012 şi Maestrul din spectacolul Maestrul şi Margareta, de Mihail Bulgakov, regia Zoltán Balázs în 2014. Ce înseamnă, pentru tine, Gala asta? Ţi-au influenţat, în vreun fel, cariera cele două nominalizări?
M.T.: Fără doar şi poate, Gala UNITER, aşa desuetă cum e ea, e o celebrare a valorilor. Dar, la fel cum în meseria asta ai nevoie de mult noroc, să ai întâlniri, de pildă, la fel trebuie să ai noroc să fii şi văzut. Nu o să-ţi schimbe cariera nici un premiu, ar fi prea uşor să fie aşa. Cine are aşteptări de la tine, are aici şi acum, nu prea contează ce ai făcut sau n-ai făcut tu înainte. E onorant când ţi se recunosc meritele şi asta îţi poate da un fel de "certificat de încredere" în faţa celorlalţi. Dar, mai departe, de fiecare dată, o cam iei de la zero. Şi, da, e minunat şi mult mai provocator aşa!
M.B.: Ai pomenit Clujul, i-ai amintit pe colegii tăi maghiari. Când te văd pe scenă, uneori gândul îmi zboară la Zsolt Bogdán. Să fie oare o asemănare între voi doi?
M.T.: Nu eşti singurul care-mi spune asta, am şi fost confundat cu el de câteva ori. E o asociere care mă onorează, că-mi place de mor Zsolt Bogdán, dar aştept şi momentul, la următorul nostru interviu, probabil, când o să-mi spui că l-ai văzut pe Zsolt Bogdán şi ţi-a zburat gândul la mine.
"Aş lucra în lemn, mi-aş lua parapantă"
M.B.: Când plănuiam interviul, mi-ai spus că eşti de modă veche. Ce înseamnă asta?
M.T.: Nu mă laud cu asta, pentru că ştiu că nu e tocmai bine şi în favoarea mea. Să dau un exemplu. Se practică tot mai des sau mai tot timpul genul de casting următor: primeşti un script pe mail, îl înveţi, îţi iei telefonul deştept şi te pui în dreptul geamului, că acolo ai cea mai bună lumină. Eventual, mai muţi cadrul de câteva ori ca să nu ţi se vadă vasele nespălate din chiuvetă şi te înarmezi cu puterea de a rezista stoic şi de a nu-l bagă în seamă pe vecinul care vine nedumerit la geam pentru că nu înţelege ce tot faci şi cu cine vorbeşti tu acolo. Împart cu vecinii o curte comună şi mi s-a întâmplat asta.
Altădată, eram într-un loc unde nu aveam semnal grozav şi am stat treaz o noapte întreagă să trimit trei filmuleţe pe WeTransfer unei case de film. Se încărcau încet, încet, apoi se blocau. O luam iar de la capăt, ţineam neapărat să le trimit, miza era frumoasă. Până la urmă, mi-am consumat tot traficul de net, am făcut cost suplimentar şi tot n-am trimis nimic.
Prefer întâlnirile faţă în faţă, mă simt mult mai în largul meu când nu trebuie să mai "meşteresc" nimic, prefer să fac 10 ore dus-întors decât să mă pui să fac înregistrări. Ştiu că azi depindem enorm de toată tehnica asta şi promit că o să-mi revizuiesc răbdarea şi nervii şi că am să vin şi eu în gaşca Skype, Tdff, Fsxa, etc.
M.B.: Care e cel mai fain lucru care ţi se întâmplă pentru că eşti actor al Teatrului din Sibiu? Dar cel mai neplăcut?
M.T.: Sibiul m-a adoptat frumos din multe puncte de vedere. Îmi place oraşul ăsta, cu tot ce se întâmplă în el, şi mă bucură să-l văd cum creşte de la an la an. Mă refer aici la festivaluri de film, teatru, muzică, tot felul de competiţii sportive şi de recreere, la ieşiri în stradă şi proteste rezistente:). Oamenii sunt vii!
Bineînţeles, cea mai importantă e satisfacţia pe care o primesc prin munca mea. Aşa cum spuneai şi tu, aici am avut ocazia de a întâlni oameni minunaţi, de a fi provocat şi, bonus, de a putea vedea lumea toată în lung şi-n lat.
Cel mai neplăcut lucru? Nu am timp destul. Nu ştiu unde am văzut ieri un studiu tare drăguţ. Cum că oamenii peste 40 de ani dau un randament maxim dacă lucrează doar trei zile pe săptămâna.
M.B.: Şi, în celelalte patru?
M.T.: Păi, în a patra zi aş tot sta şi m-aş minuna cât de eficient am fost în cele trei. Altceva, n-aş mai face nimic. În următoarele trei, m-aş bucura. Mult mai mult decât o fac. Aş sta cu ai mei, aş grădinări, m-aş uita la filme, aş lucra în lemn, mi-aş lua parapantă, aş citi, aş meşteri la motocicletă, mi-aş plimba câinele, aş vizita oameni dragi, mi-aş desfiinţa facebook-ul, aş privi mai mult lumea... nimicuri de astea.
Marius Turdeanu (foto: Tibi Hila)
TIFF-ul visat
M.B.: Cum o să fie la 10 pentru FILM la TIFF?
M.T.: Nu e prima oară când sunt selectat, n-am apucat însă să ajung data trecută. Între timp, am auzit că-i foarte fain şi mă bucur tare că m-au chemat din nou. Simt că o să-mi prindă foarte bine toată experienţa asta. Echipa e foarte faină, pe majoritatea colegilor îi ştiu, ba chiar am jucat cu Csaba Ciugulitu, cu Elena Purea (mi-era dor să mă uit în ochii ei pe scenă, acum ne întâlnim în faţa camerei). Pe Tudor Tăbăcaru l-am văzut jucând de câteva ori şi îl admir tare mult, e un actor minunat, cu Daniel Popa m-am împrietenit într-o altă conjunctură frumoasă... pe ceilalţi îi ştiu, dar mai puţin. Aştept să ne cunoaştem mai bine cu toţii şi să ne alegem cu maximum din experienţa asta frumoasă.
M.B.: O să te duci cu motocicleta la Cluj?
M.T.: Ha, ha, m-ai prins! Sincer, aşa m-am gândit. Apoi m-am răzgândit, da' încă nu m-am dumirit. Dacă o să vedeţi pe acolo un ciufulit care îşi calcă cravata, costumul şi cămaşa pe şaua motocicletei, înseamnă că am venit cu motoru'!
Marius Turdeanu (foto: Dinu Lazăr)
Marius Turdeanu
Data naşterii: 26 martie 1977
Actor al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, a jucat în trecut pe scena unor teatre precum Teatrul Ariel din Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Târgu Mureş sau Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad.
Activitatea sa artistică include roluri în: Hedda Gabler (regia: Botond Nagy), 10 (regia: Radu Nica), Vorbiţi tăcere? / Sprechen Sie Schweigen? de Gianina Cărbunariu, Moroi de Cătălin Ştefănescu şi Ada Milea (regia: Alexandru Dabija), Girafe Fabula Urbană #1 (regia: Radu Afrim) şi multe altele.
A jucat şi în câteva filme precum No man's land (r. Marius Olteanu), Ca niciodată a fost odată (r. Bogdan Drăgulescu), Poarta Albă (r. Nicolae Mărgineanu) şi Câmpul de luptă (r. Bogdan Bărbulescu).
Talentul lui a fost recunoscut chiar şi la premiile Uniter, în cadrul cărora a fost nominalizat de două ori la premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal (Emil Cioran din spectacolul Ispita Cioran, regia Gavriil Pinte în 2012 şi Maestrul din spectacolul Maestrul şi Margareta, de Mihail Bulgakov, regia Zoltán Balázs în 2014, ambele la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu)
Marius Turdeanu a fost selectat în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2018, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2018 sunt: Alina Mîndru (Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Opera Naţională din Iaşi, Teatrul LUNI de la Green Hours - Bucureşti), Anka Levana (Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, Teatrul Metropolis), Csaba Ciugulitu (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Daniel Popa (actor independent - colaborări cu Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Act), Denis Hanganu (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis şi ARCUB), Elena Purea (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Éva Imre (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Marius Turdeanu (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Ariel din Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad), Tudor Tăbăcaru (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Naţional Chişinău) şi Vlad Nemeş (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Act din Bucureşti, Teatrul Apolo111 - Bucureşti).