12.12.2004

Din drum răzbăteau până în odaie huruiturile căruţelor trecând alene şi glasurile ţiganilor strigând cât îi ţineau gurile: Haine veeechi cumpereeem... Sticle goale şi murdare cumpereeem... Fer veeechi looom..., în timp ce pirandele şi puradeii stăteau laţi sub coviltire, la adăpost de soarele arzător.

Telu se trezi brusc din somn – de-abia aţipise – şi stătu câteva clipe cu ochii proptiţi în tavan, să-şi revină din zăpăceală. Dumirindu-se de unde vine gălăgia, încă buimac totuşi, scoase capul pe geam, se uită chiorâş, răzbătând greu cu privirea printre crăcile dese de trandafiri căţărători, la ţiganii care treceau pe stradă fără să se grăbească vreun pic, ţipând în legea lor, ca din gură de şarpe, fără să se sinchisească de faptul că strică liniştea oamenilor cumsecade, care poate că dormeau la ora aceea, a amiezii. Se stropşi cu ciudă la ei, deşi ştia că ţiganii n-au cum să-l audă:
- Ia mai duceţi-vă dracului cu zbierătele voastre! Nu poate omu’ să doarmă liniştit în casa lui! Trenţăroşii dracului ce sunteţi! Acu’ pun câinele pă voi! Negrilăăă! Negrilăăă! Cuţu, cuţu, cuţu, cuţu! Vin-aici! Pă ei, tată, pă ei! Rupe-i! Mănâncă-i! Înghite-i, fi-le-ar gurile-ale dracului să le fie! Să se-nveţe minte să mai scoale oamenii din somn! Că nu să mai satură dă cerşit şi dă furat! Păduchioşii dracului!

Negrilă apăru îndată din fundul curţii, alergând prin grădină, iţindu-şi capul dintre tufele de trandafiri, dar, în loc să se repeadă să sfâşie ţiganii, rămase pironit în faţa ferestrei, mârâind şi dând iute-iute din coadă, bucuros că stăpânul îl bagă în seamă şi sperând că poate o să-i arunce şi vreun codru de pâine, oricât de mic şi de tare ar fi fost el.
- Ţiba, potaie ce eşti! Trândavule! Numa’ la mâncare stai cu gându’! Eiii, lasă că te bag io la regim, te pun io cu botu’ pă labe! Marş d-aci, să nu te văd, piei din ochii mei, jarlă!

Telu i-ar fi tras şi-un picior câinelui, cum mai făcuse de-atâtea ori, să îşi verse supărarea, dar, neavând cum, închise fereastra înjurând, trântind-o cu putere, iar geamurile zornăiră mai-mai să se spargă. Dar chiar şi-aşa, glasurile ţiganilor tot răzbăteau până la urechile lui: Haine veeechi cumpereeem... Sticle goale şi murdare cumpereeem... Fer veeechi looom... Îşi puse perna în cap, îndesând-o cu mâinile-amândouă pe urechi, să nu-i mai audă.

De auzit, tot îi mai auzea, dar măcar nu mai înţelegea cuvintele, care îi ajungeau la urechi doar ca nişte sunete înfundate. Stătu aşa câteva minute, încordat, până când zgomotele se pierdură de tot în depărtare. Se făcu, în sfârşit, linişte. Îşi puse perna iar sub cap, o aşeză de mai multe ori, bătând-o cu palma, nervos, când pe laturi, când pe mijloc, oftând lung şi cu năduf, de parcă cine ştie prin ce încercare grea trecuse:
- Pfuuuuuu... Lua-i-ar dracu de zlătari!

Se întoarse pe partea cealaltă, băgă o mână sub pernă, unde găsi locul rece, plăcut, şi, mulţumit de răcoarea odihnitoare din casă - când afară toropea soarele de curgeau apele pe tine chiar şi când stăteai la umbră, degeaba - , fu cât pe ce să aţipească iar. Dar se trezi chiar în clipa în care somnul era gata-gata să-l fure.

O muscă grasă, mare cât toate zilele, bâzâia fără milă, zburând în cercuri mici chiar la urechea lui. Fără să se mişte, miji ochii şi o zări la nici o palmă depărtare, apoi o urmări cu privirea cum dă o raită prin odaie şi se întoarce sprintenă - cât ai clipi! – spre el, aşezându-i-se pe obraz, dar fără să zăbovească într-un loc, ci mergând în voie – obraznica!-, fără nici o grabă - de parcă ar fi ieşit duminica la plimbare, la şosea -, către nas, gâdilându-i pielea, de-i venea să se scarpine cu amândouă mâinile. Dar se abţinu strângând din dinţi, se gândi că e mai bine s-o rabde un pic şi s-o atace pe neaşteptate, s-o zdrobească, să termine cu ea. Ridică încet-încet mâna stângă şi o opri câteva clipe deasupra ţintei, după care îşi luă avânt şi se izbi în obraz, în locul în care simţea furnicăturile, în timp ce muscoiul zbură rapid ca o săgeată spre tavan, scăpând ca prin minune de palma ucigaşă.
- ’Tu-ţi Dumnezeii mă-ti, astăzi şi mâine! Când dracu-ai intrat, lighioană? Eeee... stai că te prind io acuş!

Muscoiul se întoarse bâzâind parcă mai abitir. Telu se ridică în capul oaselor, dădu din mâini să alunge bâzdâgania, încercă să o prindă în podul palmei. Nimic! Bâzdâgania nu se lăsă prinsă. Aruncă în ea cu perna, dar nu o nimeri. Nimeri însă carafa cu apă, aflată pe masă, şi o răsturnă, făcând o baltă de toată frumuseţea, care se scurse pe podea, udând preşul.

Se sculă brusc din pat şi căută muscoiul cu privirea. Îl zări stând fără griji pe sticla ferestrei. Se apropie tiptil de geam, cocoşându-se de parcă ar fi încercat să se ascundă de un duşman care stă să-l atace, călcând cu băgare de seamă, fără zgomot, pâş-pâş, şi se uită îndelung, atent la muscoiul care îşi freca iute-iute picioarele din spate unul de celălalt, apoi, tot cu picioarele din spate îşi freca şi aripile.
– Te pomeneşti că să spală, al dracu’! Foarte bine, că şi-aşa trebuie să plece îmbăiat pă lumea ailaltă! Simte şi el că nu mai are mult dă trăit, scârba dracului!

Şi-odată trosni o palmă peste bâzdâganie!
- Na, fir-ai al dracului cu mă-ta! zise Telu printre dinţi, aproape şoptit, rânjind, mulţumit că nimerise ţinta.

Dar când ridică palma de pe sticla ferestrei, bâzdâgania o zbughi, nevătămată.
- Cristoşii şi Dumnezeii mă-ti dă împuţiciune!

Se repezi şi deschise fereastra, după care luă din cuier, la întâmplare, o haină şi începu s-o scuture straşnic, gonind după muscă, s-o alunge din odaie. Alergă aşa preţ de câteva minute, urmărind lighioana până când o pierdu din ochi. Se gândi că a scos-o afară, aşa că se opri brusc şi se aşeză pe marginea patului, nemişcat, ascultând încordat. Linişte perfectă. Închise iute fereastra. Răsuflă uşurat.
- Pfuuuuuu... Lua-o-ar dracu dă muscă, cu cine-a ouat-o! Ducă-să pă pustiuri!

Şi se lungi din nou în pat. Se suci, se răsuci, îşi găsi greu locul. Somnul îi pierise, dar se gândi că e mai bine să mai rămână un pic în casă, la adăpost de zăpuşeală. Prea era cuptor afară! Se linişti în scurt timp şi, neaşteptat, se simţi cuprins iar de moleşeala somnului. Aţipi.
- Nea Teeeluuu! Nea Teeeluuu!

Telu tresări speriat, făcu ochii mari. Aşteptă să vadă dacă visează sau chiar îl strigă careva. Recunoscu vocea Florichii, vecina de peste drum:
- Nea Teluleee!
Se ridică greu din pat, mormăind, cu capul vâjâindu-i şi clătinându-se ca o oaie capie. Ieşi în prag, roşu de mânie:
- Ce-i, fă? Ce-ai de strigi aşa? Nu poate omu’ să-nchidă un ochi la amiază, că zici că-i la nebuni pă uliţa asta!

Din mijlocul drumului, Florica, cu mâinile în şolduri, aprinsă la faţă şi gâfâind de oboseală, de parcă de-abia se oprise din alergat, îi strigă:
- Vezi, bre, că ţi-a scăpat porcu’ din coteţ!
- Cum aşa? Ce tot vorbeşti acolo? Doar am reparat coteţu’ ieri-alaltăieri! Am astupat toate găurile, am bătut şipci peste tot! N-avea pă unde...

Telu îşi luă în picioare nişte troşi care erau aruncaţi în uşa casei şi se îndreptă, fără să se prea grăbească, spre poarta de la drum.
- Zău! Doar nu-s nebună să te mint! Vino să vezi! Ţi-a făcut prrraf cartofii-ăştia dă la stradă, ia uite cum a scormonit pământu’! Nu i-ai pus şi matale sârmă-n nas să nu mai poa’ să zgârme?
- Ba i-am pus, dă-l dracu, da’ degeaba... Io nu ştiu ce rât o avea, dă nu-l doare deloc. Şi teica o răstoarnă întruna, varsă apa, iroseşte porumbu’... Nu ştiu ce să mai mă fac cu el.
- Am vrut io să ţi-l bag în curte, da’ n-am putut singură, al dracu-a fugit, dacă n-a avut cine să-i aţină calea. Io-l izgoneam să-l bag pă poartă, el scăpa în partea-ilanta. N-am avut ce să fac! De-aia, dac-am văzut, şi-am văzut că nu pot, te-am strigat pă matale. Vezi c-acuma umblă bezmetic, e tocma’ pă strada-ilanta! Da’ matale ce faci? Ori dormeai la ora asta?
- Şi ce al’ceva să fac, pă căldura asta dă foc? Da’ ce? Poţi să aţipeşti vreun pic d-atâta gălăgie?
- Păi şi n-ai auzit porcu’ grohăind şi guiţând?
- Am auzit io ceva, da’ am zis că poate-oi fi visând...
- Hai, bre, lasă trândăveala, c-o să dormi de-ai să te saturi când oi muri. Mai bine du-te repede şi cată porcu’, să nu te trezeşti că ţi-l ia careva! Asta ţi-ar mai lipsi!
- Doamne fereşte!




0 comentarii

Publicitate

Sus