Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La pas prin Lisabona, cu gândul


Denisa Toma

18.06.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Să călătoreşti fără să treci graniţa. Să ţi se perinde prin faţa ochilor peisaje, oraşe, monumente, parcuri, biserici şi câte altele. Să respiri aerul, să vezi chipuri de oameni, să simţi gusturi, să vezi alte ceruri, alte orizonturi. E posibil? Orice e posibil.

Cum ar cunoaşte cineva, de pildă, capitala Portugaliei, Lisabona, doar dacă un prieten, venit de curând de acolo, i-ar arăta nişte fotografii? Ce i-ar reţine atenţia?
Prima impresie. Dinspre râul Tejo, călătorul se apropie de Lisabona şi prima imagine ce i se oferă privirii este Praça Do Comercio, denumită de localnici Terreiro do Paço, un spaţiu amplu, generos, dominat de statuia ecvestră, de bronz, a regelui Jose I al Portugaliei, prima statuie monumentală dedicată unui monarh portughez.

Terreiro do Paco

În lumina crepusculară, ultimele raze ale soarelui trec pe sub Arco da Rua Augusta, un arc de triumf ridicat în amintirea reconstrucţiei oraşului Lisabona, distrus de cutremurul din anul 1755. Deasupra arcului, grupul statuar reprezintă Gloria recompensând Valoarea şi Geniul. De o parte şi de alta a arcului, două statui reţin atenţia: Vasco da Gama, celebrul navigator portughez care a descoperit drumul spre Indii şi marchizul Sebastiao Pombal, prim-ministrul sub a cărui guveranare s-a refăcut din temelii Lisabona, după devastatorul cutremur din anul 1755. Animată la orice ceas al zilei, Piaţa Terreiro do Paco este o primitoare poartă de intrare în oraş.


A
murg
Rua Augusta

Un oraş în care ai senzaţia de finis mundi, e capătul continentului, pe străzi se aud vorbe parcă din toate limbile pământului vorbite de portughezi, metişi, magrebieni, africani, suprapuse peste vorbele nenumăraţilor turişti. Din Piaţa Terreiro do Paco, dincolo de Arc, începe Rua Augusta, cea mai animată stradă din Lisabona, cu edificii construite după principii antiseismice.

Cartierul Alfama, cel mai vechi cartier şi unul dintre cele mai pitoreşti cartiere ale oraşului, atrage prin străzile lui extrem de înguste prin care, totuşi, se strecoară celebrul tamvai 28 care leagă cartierele Graça şi Baixa.

Tramvaiul 28

Multe locuri din cartier păstrează memoria Sfântului Anton, cel născut aici în anul 1195, pe locul casei natale fiind ridicată biserica ce-i poartă numele, în imediata apropiere a Catedralei Sé de Lisabona, unul dintre primele edificii reconstruite după cutremurul din 1755. Deşi sfântul e cunoscut ca Sfântul Anton de Padova, portughezii nu uită că el e născut în ţara lor şi îi conservă cu pioşenie amintirea. Numeroase case sunt decorate cu azulejos care îl reprezintă pe acest îndrăgit sfânt.

Amintirea Sfântului Anton

Arta realizării acestor plăcuţe şi panouri ceramice multicolore, de regulă albastru cu alb, numite azulejos a fost adusă în spaţiul iberic în Evul Mediu, odată cu ocupaţia maură. Decoraţia cu azulejos conferă un farmec aparte oraşului: numeroase clădiri, biserici, monumente poartă acest inconfundabil însemn al artelor decorative din Portugalia. Planul alcătuit din azulejos al cartierului Alfama pare o bijuterie, ca şi imaginea Pieţei Terreiro do Paco, ambele aflate pe clădiri din Alfama.

Alfama

Cel mai bine atmosfera din Alfama se simte în cocheta Largo de San Miguel cu ale ei ghirlande multicolore în care predomină culorile roşu şi verde, culorile de pe drapelul Portugaliei.

Ghirlande tricolore

În Alfama te simţi foarte aproape de doi mari scriitori portughezi: Fernando Pessoa şi Jose Saramago. Pe străzile întortocheate, de sub arcada unei case ar putea oricând apărea unul dintre heteronimii lui Pessoa, fie Ricardo Reis, fie Alberto Caeiro, fie Alvaro de Campos sau chiar el, Pessoa cel adevărat. Cine se aşază la o masă la Café A Brasileira, nu în Alfama, ci în cosmopolitul cartier Chiado, unde scriitorul obişnuia să vină, poate intra în atmosfrea fascinantă cărţilor sale. Şi, cum altfel dacă nu pe un azulejos, nişte cuvinte ale scriitorului: Infernul şi Paradisul se găsesc în sufletul omului.

Fernando Pessoa

Pe Jose Saramago îl găsim în Casa dos Bicos care adăposteşte Fundaţia ce poartă numele marelui scriitor portughez. Numele clădirii, Casa Ţepilor, vine de la cele peste o mie de pietre fasonate, cu ascuţişul proeminent, care acoperă acest edificiu construit la începutul secolului XVI, printre foarte puţinele care au supravieţuit cumplitului cutremur.

Casa Saramago

Părăsind Alfama, paşii ne poartă spre o stradă unde avem surpriza să găsim cea mai veche librărie din lume, înfiinţată în 1732, Librăria Bertrand, de pe Rua Garett. Clădirea nu este aceeaşi, a fost distrusă la cutremur, şi funcţionează într-un edificiu construit ulterior pe acelaşi loc. Ea funcţionează continuu de peste 280 de ani şi are un important lanţ de librării în toată Portugalia.

Prima librărie din lume

Chiar şi într-o călătorie făcută doar în gând, privind imagini emblematice din Lisabona, în urechi ne răsună imediat acorduri de fado, muzică specifică Portugaliei. Cuvântul fado înseamnă soartă, provine din latinescul fatum, şi melodia fadoului este melancolică, gravă, cu accente nu rareori tragice. Ceea ce răzbate din fiecare melodie este acel sentiment de saudade, dorul portughez, la fel de intraductibil şi greu de tălmăcit ca şi dorul românesc. În numeroase localuri din cartierele istorice ale Lisabonei - mai ales Alfama, Chiado şi Bairro Alto - se pot vedea şi asculta cântăreţe de fado îmbrăcate în negru, acompaniate întotdeauna de doi chitarişti, unul cu o chitară de fado, imagine emblematică pentru Portugalia, celălalt cu o chitară clasică. Privindu-i, avem impresia că îşi pun întregul suflet în melodiile care reprezintă însuşi sufletul Portugaliei.

Românilor le este familiar fado-ul graţie concertelor din anii 1970 ale "reginei fado-ului", neuitata Amalia Rodriguez. La concertele pe care această mare artistă, erou naţional al Portugaliei, le-a susţinut în România (la Braşov şi Bucureşti), după fiecare melodie ea mulţumea publicului spunând de fiecare dată "Obrigada, obrigada". A fost, poate, primul cuvânt portughez pe care românii l-au reţinut. Iar după aceste câteva frânturi de imagini din capitala Portugaliei, se poate spune "Obrigado Lisboa".

Obrigado Lisboa

Am văzut Lisabona prin ochii fiicei mele, Adina, care a făcut fotografiile şi care mi-a descris această călătorie în aşa fel încât m-am simţit şi eu acolo.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer