Nu mi-au plăcut autostrăzile şi drumurile principale
Locurile aglomerate
N-am mers niciodată pe drumul drept
Când alţii aveau ţeluri şi obiective, eu o ardeam prin zone crepusculare
Am fost mereu ca un ceas care, ba o lua înainte, ba rămânea în urmă
Am vrut să cânt la vioară
şi am vrut să te uit,
să trec prin tine ca şi printr-un tunel al timpului,
şi să mă pomenesc dincolo
undeva, într-o stare de clemenţă, în care să-mi fie totuna dacă trăiesc, dacă doar subzist, dacă-mi dau duhul într-o cuşcă
Să nu-ţi pară rău pentru mine
nu-i nimic
toate dorinţele le-am avut ca să nu mă gândesc la tine
Am dansat prin tranşee,
am umblat despuiată printre arene de circ,
am săpat gropi adânci în pământul făgăduinţei
m-am strecurat prin găurile cheilor
am locuit în pielea străinului
am făcut pe nebuna satului
am fost cobai şi am supravieţuit
m-am luptat şi cu păcatul şi cu virtutea
ca să nu mă gândesc la tine
am dat legi absurde realităţii şi realitatea li s-a conformat
m-am răfuit ca o smintită din te miri ce cu aproape oricine
mi-am înfipt ghearele în carnea idolilor
mi-am clătit palmele însângerate în apele clocite ale oraşului
am dat cu capul în toate zidurile în care am avut ocazia
am urlat ca o fiară hămesită când toţi stăteau calmi la locurile lor
am alergat prin subsoluri şi prin întuneric
m-am împotrivit şi naturii şi spiritului
am pledat pentru drepturile ciorilor
am fost şi premiantă
le-am răspuns cu hohote de râs nefericiţilor
i-am făcut să strănute pe maeştrii tăcerii
le-am încurcat demonstraţiile iluştrilor
am militat împotriva trecerii timpului
mi-am găsit ocupaţii
am muncit
Mi-am sfâşiat toate pieile, chipurile, numele,
încercând să te uit
dar mă rănesc în frumuseţea ta
cu aceeaşi fervoare ca în prima zi
ba, chiar, cu şi mai multă convingere
acum, că am apucat să mă satur şi de desfrâu, şi de linişte,
şi de cele o mie de oglinzi mincinoase
prin care mi-am plimbat singurătatea
ca pe un câine