Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Anesthesia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anesthesia (XXVII)


Dan Recheşan

15.07.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Doctorul Stark primeşte de la Leopold de Leuben, regent al Lodomeriei, invitaţia de a fi medic curant al curţii din Salzberg. Lodomeria e un colţ de lume înapoiat şi cu un impas dinastic. Stark e sfătuit să accepte pentru cazuri interesante şi un posibil salariu ridicat. În tren spre Salzberg, Stark îl cunoaşte pe Aldo, un pictor homosexual, căruia îi propune să îl însoţească. Leopold îi cere lui Stark să se ocupe de Waldemar, viitor moştenitor al tronului, un copil anemic, cu semne de retardare şi cruzime nejustificate, iar lui Aldo să îi realizeze un portret.
Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat anterior de Stark cu mitomanie şi anesteshia sexuală, îi este secund într-un duel tânărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fábian.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, dar i se spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă. Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, o cheamă pe Cornelia la Salzberg, promiţînd să o ajute în căutările mormîntului lui Emil. Cornelia ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, şi amanetează un colier pentru acoperirea cheltuielilor. Fábian o urmăreşte pe stradă pe Cornelia şi îi declară iubirea, fără a fi luat în serios. Cornelia observă că din lucrurile aduse de Fabian lipseşte un medalion al lui Emil. Doctorul Stark o întîlneşte pe Cornelia şi este la rîndul său atras de ea, dezvoltînd o adevărată obsesie pentru ea după următoare întîlniri. Cornelia îi promite lui Fábian că îi va îndeplini cea mai nebunească dorinţă dacă o ajută să găsească trupul soţului ei. Franz Lügner, vechi amic al lui Stark, îşi face apariţia în oraş.

27.
 
Miercuri, 22 decembrie, Salzberg

Îndată ce s-a oprit viscolul am luat-o spre hotelul unde se cazase Franz Lügner. L-am găsit în hol, tolănit într-un fotoliu antic, dinaintea unei sticle în care se mai afla un deget de votcă.
- Nu ţi se pare demn de studiat că alcoolurile distilate îmi dau o ciudată stare de luciditate? a bîiguit el. Cu cît beau mai mult rachiu de cereale, cu atît văd mai limpede toate lucrurile care mă înconjoară... cîteodată întrevăd chiar şi viitorul. Dacă mi-ar trece prin gîtlej toată producţia de votcă a Lodomeriei aş fi capabil să-l depăşesc pe Nostradamus!

Am zîmbit, excentricităţile amicului meu nu mă mai şocau de mult.
- Foarte bine, fiindcă tocmai am nevoie de strania ta capacitate ca să vizităm împreună un loc rău famat!

Vorbele astea i-au stîrnit curiozitatea. S-a ridicat cu greutate, a sorbit ultimul strop de lichid din sticlă şi i-a făcut semn unui servitor tinerel care ştergea scările de zloată să se apropie.
- Garçon, adu-mi repede o ceaşcă mare de cafea... fără zahăr... poţi să adaugi zece-douăzeci stropi de coniac în ea, că nu mă supăr!

Băiatul s-a hlizit ca şi cum ar fi auzit o anecdotă hazlie:
- Canci cafea, boierule. Avem numai cicoare sau fiertură din malţ!

A făcut o figură tragică, de parcă ar fi fost anunţat că murise un iubit membru al familiei.
- Dragă Richard, te rog să mă ierţi! Dacă ştiam ce ţinut primitiv te-am îndemnat să vizitezi... chiar şi-n Abisinia sau în Arabia dacă călătoreşti, care oricum sunt la capătul lumii civilizate, eşti servit imediat cu "eine große Tasse mit Kaffee!"

L-am ajutat să-şi îmbrace paltonul şi l-am luat de braţ:
- Hai, bătrîne vizionar, aerul rece o să te învioreze mai repede decît o porţie de cafea arăbească!

Am urmat întocmai indicaţiile lui von Geschtanck, ieşind din oraş pe poarta de la miazănoapte, apoi am luat-o pe un drumeag pavat cu pietriş, îndreptîndu-ne spre est. Aerul rece şi zăpada proaspătă mă îndemnau să păşesc cu spor. Frank mă urma gîfîind, deşi aburii alcoolului i se risipiseră, ceea ce pentru unul care se lăudase că străbătuse pe jos deşertul Nefud, între Hafar Al Batyin şi Medina, poate părea ciudat. După o oră de mers am ajuns în dreptul unei coline înalte, lipsite de vegetaţie. În coasta dealului printre bolovani se zărea o grotă săpată de mîna omului, iar la intrarea în grotă am dat peste o gheretă din scînduri, de felul celor ridicate peste tot, la graniţele imperiului, pe uşa căreia era bătută în cuie o tablă mare cu inscripţia Königliche Salzminen (Ocna regală). De cum am păşit în ocnă ne-a izbit îndată un aer aspru şi sărat care-ţi rîşcîia neplăcut nările şi gîtlejul. O namilă de om haidamac înţolită într-o manta militară cafenie şi înarmată cu un ciomag cît braţul lui de gros ne-a tăiat calea mîrîind agresiv:
- Încotro merg domnii? Nu ştiţi că e periculos, iar accesul publicului în ocnă este interzis în zilele lucrătoare, cu excepţia sărbătorilor religioase?

Frank a înălţat din umeri zîmbind prosteşte:
- Suntem turişti, ne plimbam... iar poimîine pică ajunul Crăciunului!

Eu, în schimb, am scos din portmoneu o bancnotă de 20 coroane şi i-am întins-o. Haidamacul a făcut-o să dispară în buzunarul mantalei, apoi a schiţat o plecăciune:
- Poftiţi, excelenţele voastre, distracţie plăcută!

Am urmat un tunel larg, luminat cu torţe înfipte din loc în loc în pereţii suri şi lucioşi, iar după cîteva minute am ajuns într-o galerie circulară, înaltă cît portalul unei catedrale gotice. Priveliştea era grandioasă: din tavan atîrnau grele candelabre din bronz coclit, în partea de sus a bolţii se întindea o pasarelă cu balconaşe din lemn traforat şi de jur împrejurul galeriei se zărea o duzină de grote mai mici, ca nişte absidiole scobite în masivul de sare, acoperite cu perdele din pluş roşu. În mijlocul sălii, îngrădit de o balustradă din piatră calcaroasă, lucea un bazin cu apă, probabil încălzită, fiindcă emana aburi denşi şi săraţi, iar pe o podină căptuşită tot cu pluş se lăfăia, în poziţia lascivă a Olimpyei lui Manet, cea mai grasă femeie pe care am întîlnit-o vreodată. Judecînd după dimensiunile trupului ei obez, înclinam să cred că trăgea pe puţin două măji la cîntar. Guşa i se unea cu sînii de mărimea unor pepeni, iar burta i se revărsa ca un burduf garnisit cu slănină pînă peste coapsele groase cît un trunchi zdravăn de copac. Observîndu-ne, ea s-a învelit într-un imens capot purpuriu şi s-a urnit spre noi legănîndu-se ca o morsă.
- Bine aţi venit, domnilor! a glăsuit cu o voce neaşteptat de caldă şi de catifelată. Ce pot să vă ofer spre delectare?

Neîndoielnic că în pofida aspectului ei, făptura aceea grotescă avea destui admiratori însă, după felul în care ne-a întîmpinat, era limpede că patrona acel lupanar sărat.

Amicul meu mi-a tras un ghiont şuşotind:
- Ţine-te bine, acum începe distracţia!

Grăsana şi-a sprijinit trupul obez de balustradă şi ne-a zîmbit cu îngăduinţa unui versatil comerciant care oferă o acadea unui puşti:
- Ce serviţi: un neofit, un îngeraş, o fetiţă, o nimfă, o damă sau un gladiator?

Ne-am consultat din priviri, iar Franz, ale cărui înclinaţii le cunoşteam demult, i-a spus:
- Arată-ne, te rog, o fetiţă!

Obeza matroană a agitat un clopoţel din alamă, iar dintr-o absidiolă şi-a făcut apariţia o puştoaică de cel mult patrusprezece ani. Purta o tunică albă, scurtă, care de-abia îi trecea de şolduri şi păşea cu graţie, legănîndu-şi corpul virginal. Lügner şi-a lins buzele şi i-a ieşit în întîmpinare cu un zîmbet larg întipărit pe figură. Fata s-a lăsat în genunchi, el i-a mîngîiat cu o mînă buclele blonde în timp ce cu cealaltă şi-a desfăcut şliţul pantalonilor. Spre uimirea mea, deodată a scos un strigăt şi a făcut un pas înapoi. Am privit-o şi eu cu atenţie pe "fetiţă" şi m-a pufnit rîsul, fiindcă sub tunică se zărea un penis mic şi trandafiriu, însă el a bombănit indignat:
- Fetiţa asta n-are sîni, în schimb are cocoşel!

Proxeneta s-a încruntat vizibil ofensată de remarca lui şi a plesnit din palmele-i grăsulii:
- Nu vă convine marfa mea? Să ştiţi că ăsta-i un local respectabil, la mine vin să-şi potolească poftele numai oameni suspuşi!

Am înţeles amîndoi că nimerisem într-un bordel pentru pederaşti şi, fără să ne mai pierdem vremea cu explicaţii, ne-am grăbit să părăsim acel loc. Pe drumul de întoarcere, supărat de toată încurcătura în care intrasem, Franz nu mi-a adresat nicio vorbă, de-abia la despărţire, cînd a urcat în camera sa de hotel a oftat spunîndu-mi: "păcat că nu-s pe invers fiindcă arăta bine fetiţa!"

Acest hilar incident mi-a amintit de o întîmplare petrecută în urmă cu zece ani, în timpul unei vizite la Berlin. Mă plimbam împreună cu medicul Edmont Krauss, pe Postdamer Strasse cînd ne-a atras atenţia un afiş mare în genul litografiilor lui Toulouse-Lautrec. Afişul invita trecătorii să participe la aşa zisul "mare bal mascat al misoginilor" şi, pentru că socoteam această specie de oameni foarte interesantă din punct de vedere psihologic, i-am propus colegului meu să intrăm. În dreptul uşii ne-a întîmpinat un portar îngalonat cu o mustaţă în furculiţă ca şi a kaiserului Wilhelm. După ce ne-a răsfoit actele de identitate şi ne-a făcut să scoatem din buzunar cîte două sute de mărci, ne-a lăsat să trecem. Am intrat într-o sală mare, în care cînta o orchestră bine dirijată şi se dansa. Fumul gros de tutun şi lumina difuză a becurilor de gaz ne-a împiedicat să-i vedem cu claritate ce se întîmplă în jurul nostru. Majoritatea dansatorilor purta măşti şi costume multicolore, ici-colo se zărea cîte un frac sau o rochie de seară. Ne-am aşezat la o masă şi am comandat cîte un schnaps, decişi să nu ne scape nimic din ceea ce se petrecea în jur. Pe lîngă noi a trecut în foşnetul de mătăsuri o femeie înţolită într-o rochie ciclamen, foarte decoltată, cu un trabuc în colţul gurii. Azvîrlea rotocoale de fum ca o cătană, iar cînd am privit-o cu atenţie am observat că de sub machiaj îi mijeau tuleiele unei bărbi. O balerină într-un frou-frou scurt, cu o frizură à la Titus, s-a apropiat şi i-a înlănţuit talia cu braţele ei goale şi musculoase. Nu-mi venea să cred, dar Krauss m-a lămurit că amîndoi erau bărbaţi travestiţi. Am continuat să-i urmărim pe cei din public, fiindcă aici se derula un pervers joc al unei lumi inversate. La masa de lîngă noi nişte domni mai vîrstnici se foiau în jurul unui grup de "dame" machiate şi pudrate din plin, cu cercei de aur în urechi şi evantaie în mînă. Ghidul meu mi-a spus că Lotte, cea din dreapta, planturoasă şi cu bucle blonde, îmbrăcată într-o rochie de cîntăreaţă de cabaret, de altfel foarte celebră printre pederaşti, era de meserie inspector vamal, iar a doua, brunetă şi costumată în Cupidon, supranumită "Ella dezmăţata" un bogat importator de vinuri. Mi s-a părut surprinzător fiindcă amîndoi aveau talia, bustul, comportamentul şi manierele unor cocote.

Orchestra a început să interpreteze aria "D'amor sull ali rose" iar pe scenă a apărut un alt inamic al sexului frumos, deghizat în trubadur, cu capă de catifea şi o săbiuţă la şold ţinînd în braţe pe Leonora lui, un băieţandru aproape gol sub rochia transparentă din muselină. Nu încăpea îndoială că acel bal mascat fusese organizat pentru ca toţi aceşti uranişti să se distreze nestingheriţi între ei, fără să fie deranjaţi de vreo prezenţă feminină. Deşi legislaţia germană era foarte aspră cu travestiţii şi cu pederaştii, poliţia imperială închidea ochii la astfel de manifestări publice, mai ales că misoginii aveau grijă s-o mituiască. Un comisar de poliţie berlinez mi-a mărturisit că primise chiar însărcinarea să-i protejeze, fiindcă majoritatea făceau parte din lumea demi-mondenă a capitalei. De remarcat că, în Codul francez pederastia pasivă nu este pedepsită, atîta vreme cît manifestarea ei nu produce un ultraj public la pudoare. La Paris, pederaştii erau organizaţi după modelul ghildelor: "fetiţele", tineri neofiţi pînă la 20 de ani, oferiţi contra cost doritorilor de plăceri, "loretele" care, aidoma prostituatelor, se plimbau pe trotuare, în jurul braseriilor sau a hotelurilor rău famate ca să agaţe clienţii, "mătuşile", uraniştii maturi care se ocupau cu angajarea neofiţilor, "susţinătorii", îndeobşte bătrîni pederaşti activi care-şi luau "amante" din rîndul celor dintîi şi "protectorii", proxeneţi care organizau toate întîlnirile amoroase şi supravegheau traficul de carne vie.

Studiile medicale asupra inversiunii sexuale au privit amorul homosexual între bărbaţi prin altă prismă decît cea sub care se prezentau delictele de moravuri ale relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex în epoca elaborării Codurilor în majoritatea ţărilor europene. Adevărul este că multe cazuri de inversiune sexuală sunt cauzate de o stare psihopatologică, fapt care ne poate sugera să scoatem de sub incidenţa legilor penale actele comise de un bolnav iresponsabil, o acţiune care să analizeze nu numai actul imoral în sine cît şi starea mentală a acuzatului. Această regulă bazată pe examenul clinic al autorului faptei ne-ar permite să departajăm perversitatea criminală de perversiunea morbidă a instinctului şi în anumite circumstanţe să excludem condamnarea penală a celui vinovat de pederastie.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer