Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat anterior de Stark cu mitomanie şi anesteshia sexuală, îi este secund într-un duel tînărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă, dar distantă faţă de Fábian.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, dar i se spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă. Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, o cheamă pe Cornelia la Salzberg, promiţînd să o ajute în căutările mormîntului lui Emil. Cornelia ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora, şi amanetează un colier pentru acoperirea cheltuielilor. Fábian o urmăreşte pe stradă pe Cornelia şi îi declară iubirea, fără a fi luat în serios. Cornelia observă că din lucrurile aduse de Fabian lipseşte un medalion al lui Emil. Doctorul Stark o întîlneşte pe Cornelia şi este la rîndul său atras de ea, dezvoltînd o adevărată obsesie pentru ea după următoare întîlniri. Cornelia îi promite lui Fábian că îi va îndeplini cea mai nebunească dorinţă dacă o ajută să găsească trupul soţului ei. Franz Lügner, vechi amic al lui Stark, îşi face apariţia în oraş şi cei doi petrec mult timp împreună.
28.
Vineri, 24 decembrie, Salzberg
Nici nu-mi terminasem bine toaleta de dimineaţă, cînd un lacheu mi-a comunicat că sunt aşteptat de regent. L-am găsit în sala armelor, o încăpere largă, cu ferestre mari, decorată cu cîteva armuri medievale ruginite şi arme de foc din epoca Renaşterii, alături de Aldo care-şi aranja în tăcere şevaletul şi materialele de pictură. Cocoţat pe macheta în dimensiuni naturale ale unui cal, cu o mantie somptuoasă ornată cu fir de aur pe umeri, Leopold de Leuben mi-a spus cu un aer posac întipărit pe figura-i palidă şi roşcovană:
- Doctore, am nevoie de un remediu rapid care să-mi aline suferinţa, altfel nu pot să-i pozez tînărului nostru maestru pentru un portret ecvestru!
Situaţia mi s-a părut atît de comică încît am fost nevoit să-mi muşc buzele ca să nu izbucnesc în rîs.
- Alteţă, tot ce pot să vă recomand în cazul de faţă ar fi băile la şezut cu ceai de muşeţel şi o mînă de sare grunjoasă!
S-a foit în şaua calului de lemn strîmbîndu-se de durere:
- Am încercat, dar nu mă ajută deloc!
Aş fi putut să-i dau un sfat sarcastic, să se abţină o vreme de la şedinţele de călărie şi de la partidele de vînătoare desfăşurate incognito în conacul din Trzciana şi i-am promis că îi voi prepara o alifie calmantă. Asigurarea mea l-a liniştit şi i-a spus lui Aldo că poate să-şi înceapă tabloul. L-am urmărit cîteva minute cum schiţează cu un cărbune siluetele calului şi a călăreţului apoi, pretextînd că am ceva de lucru, am ieşit. M-am plimbat o vreme pe uliţele acoperite de zăpadă şi am constatat că deşi era ajunul naşterii lui Christos nu se vedea niciun brad împodobit cu beteală şi nici alt semn că ne aflam în ajunul Crăciunului. Explicaţia mi-a oferit-o şambelanul Putyera:
- Alteţa-sa nu agreează astfel de sărbători creştine, tradiţionale, mai ales că Crăciunul se suprapune cu ziua în care se comemorează glorioasa bătălie de la Trzciana, cînd oştirea noastră condusă de Georg von Arnim-Boitzenburg, mare duce de Carinthia a învins oştirea cotropitorului suedez!
Am trecut şi pe la "Inorogul" unde se cazase Franz Lügner. L-am găsit bînd un grog cu votcă, rom şi mied fiert. Carcaletele acesta nu părea să-i priască deloc, fiindcă transpira din abundenţă, iar obrazul lui lătăreţ aducea la culoare cu un rac fiert. Cînd i-am povestit tărăşenia cu Crăciunul a avut altă părere:
- Regentul ăsta e un impostor şi un mincinos, care falsifică realitatea istorică după cum îi convine. Lupta de la Trzciana a avut loc în vara anului 1629, nu în ajunul Crăciunului, iar feldmarşalul von Arnim ar fi sfeclit-o rău de tot cînd a dat piept cu Gustav al II lea, dacă nu-i sărea în ajutor hatmanul Stanislaw Koniepolski!
Spre seară, am primit o invitaţie care m-a intrigat şi mai tare: consoarta regentului, arhiducesa de Steyermark, mă aştepta în apartamentele ei la cina festivă de Ajun. Am găsit-o îmbrăcată într-o rochie simplă, din stofă groasă, cafenie, cum poartă orice gospodină din Styria cînd îşi aşteaptă musafirii. Sufrageria avea un aer primitor, buşteni mari ardeau cu pălălăi vesele în şemineul din marmură, iar în dreptul ferestrelor fuseseră aşezare cununi de cetină împodobite cu panglici roşii, nuci aurite şi lumînări aprinse. Am fost surprins să văd că fuseseră aşezate farfurii şi tacîmuri numai pentru două persoane, iar masa era încărcată cu bunătăţi: şuncă fiartă în vin, caltaboşi, lebărvurşti şi cîrnaţi din carne de porc, cît să sature un pluton de cuirasieri. Ne-am aşezat, iar alteţa-sa m-a îndemnat să mănînc. Am gustat cu poftă din toate felurile şi, după ce i-a făcut semn bătrînei menajere să ne lase singuri, am aflat şi motivul pentru care fusesem invitat. Anna-Khaterina von Hohenlohe und Steyermark a turnat cu mîna ei în pahare un delicios vin de Tokay şi a început să vorbească rar şi molcom, alegîndu-şi cu grijă cuvintele:
- Doctore, dumneata eşti o persoană de încredere, ai întîlnit multă suferinţă omenească în cariera dumitale şi poţi să mă înţelegi. Eu mă îndrept spre capătul vieţii, aşa că greu m-ar putea cineva păcăli. Nu am nici prieteni, nici sfătuitori, doar linguşitori şi profitori ce mă înconjoară... fiindcă mă frămîntă un gînd, am să te întreb ca pe unul care se pricepe la tainele minţii omeneşti...
- Ce gînd vă frămîntă, alteţă?
- Poţi să-mi dai un sfat şi să mă lămureşti dacă-i sănătos să împerechez două exemplare, un armăsar de prăsilă viguros cu o iapă de rasă nobilă, care-s rude de sînge?
"Asta-mi lipsea acum, să fac şi pe veterinarul!", am gîndit, dar ea a continuat:
- E vorba de fiică-mea, principesa Charlotte-Adolphina, singurul meu copil în viaţă... de altfel, ai să o cunoşti, fiindcă va sosi în Salzberg săptămîna viitoare ca să încheiem logodna!
Am golit paharul, apoi mi-am turnat încă unul:
- Cine este fericitul pretendent?
Ea a suspinat şi şi-a şters cu colţul batistei o lacrimă imaginară:
- Nepotul meu, Egon von Stahlfaust, fiul vărului meu primar, margravul Durstein-Blumenberg de Löwenstein... ştiu că mulţi nu vor înţelege motivele pentru care încurajez această unire, dar trebuie să mă gîndesc la viitorul dinastiei şi al regatului Lodomeriei!
Vestea aceasta şi vinul vechi mi s-a urcat la cap şi mi-a venit să chiui de veselie:
- Alteţă, din cele ce mi-aţi relatat, presupun că oberleutnantul Stahlfaust este bastard, sau rodul unei căsătorii morganatice, aşa că riscul moştenirii unor defecte congenitale este redus la jumătate... atunci cînd vigoarea trupească se încrucişează cu nobleţea, nu văd niciun motiv ca din această împerechere să nu se nască nişte moştenitori sănătoşi!
M-a lovit uşurel cu evantaiul peste braţ:
- Dumneata, doctore, eşti un om înţelept şi priceput, care vede dincolo de suprafaţa lucrurilor!
Am mai băut în pahar de Tokay în sănătatea principesei şi a vigurosului ei logodnic şi văr, apoi văzînd că arhiducesa căsca tot mai des, m-am ridicat de la masă. Cînd am ajuns în dreptul uşă m-a oprit vocea ei slabă, dogită de bătrîneţe:
- Doctore, ce părere ai despre văduva locotenentului Kendy?
Să nu subestimezi niciodată sagacitatea unei arhiducese, chiar dacă-i cu un picior în groapă!
- E o tînără doamnă onestă care îşi înfruntă cu mult curaj soarta! am mormăit eu.
- Ţi se pare o femeie cinstită? Mă interesează o părere sinceră fiindcă regentul intenţionează să şi-o facă amantă!
- N-o cunosc destul de bine pe văduva Kendy ca să ştiu ce sfat să vă dau!
Ea a clătinat din cap neîncrezătoare în spusele mele. Am salutat-o schiţînd o reverenţă şi m-am retras.
Se pare că în marile familii domnitoare normele morale, aplicate oamenilor de rînd sunt ignorate cu bună ştiinţă, o amantă tînără şi atrăgătoare ajungînd să constituie o problemă de stat, nu una de alcov. M-am retras fără să înţeleg ce motive, în afară de acela de a-şi demonstra virilitatea, puteau să-l determine pe regent, un bărbat fanat, vicios şi ros de ambiţii deşarte, să rîvnească la farmecele unei femei tinere şi atrăgătoare, precum Cornelia Cândea.
În camera mă aştepta o scrisoare din partea baronesei von Hurestahl. Am desfăcut-o şi am citit cu atenţie cele cîteva rînduri neglijent aşternute, cu litere mari, inegale, ca şi cele redactate de o mînă de copil neobişnuit cu scrisul.
Mon cher Richard,
Am aflat cîte ceva despre doamna C., dar poate nu destule lucruri semnificative ca să-ţi pot satisface curiozitatea. Aici, în capitală, se bîrfeşte că bărbatul ei a aderat la o conspiraţie misterioasă împotriva statului, ceva inspirat de Garibaldi, sau în genul ordinelor cavalereşti medievale şi că ar fi un patriot exaltat, un condotier anacronic al libertăţii gata să-şi rişte viaţa pentru un ideal. Tu ştii bine că mie patriotismul fervent al unora îmi displace, fiindcă de cele mai multe ori tipii aceştia sunt nişte oportunişti mincinoşi.
Mi s-a mai spus că femeia ar fi o ţărăncuţă necultivată, de altfel destul de frumuşică şi de înstărită, originară din Transilvania, ţinutul valahilor şi al vampirilor, unde posedă cîteva moşii şi s-ar fi măritat de nevoie, ca să şteargă urmele unui scandal fiindcă ar fi avut o aventură amoroasă cu un outlaw, unul din haiducii care-şi fac mendrele în pădurile de acolo. Ca să-şi cureţe petele de pe blazonul ei ţărănesc ar fi în stare să susţină fără şovăială toate intrigile naivului care s-a însurat cu ea. Nu ştiu cît adevăr se ascunde în poveştile astea şi, pînă la urmă, este treaba poliţiei imperiale să afle. Apropo de soţi, o ţigancă mi-a ghicit în zaţ de cafea că al meu ar mai avea de trăit cel mult trei luni, ceea ce m-a înveselit, fiindcă de trei ani încheiaţi aştept să-l înmormîntez. Scuză-mă că sunt cinică, dar simt cum viaţa trece pe lîngă mine şi nu mă pot bucura pe deplin de plăcerile mele: bărbaţii, bijuteriile, rochiile luxoase şi călătoriile exotice. Te-aş putea sfătui să fii precaut şi să stai deoparte de farmecele micii complotiste din Transilvania, însă mi-e lehamite să insist, mai ales ştiind că voi, bărbaţii maturi şi cultivaţi, vă daţi în vînt după conspiratoarele tinere şi drăguţe, iar intrigile care se ascund sub fuste vă excită mai mult decît orice.
Dacă te-ai plictisit de Lodomeria şi de viaţa anostă de acolo, te aştept la începutul primăverii în Marienbad. Nu-ţi ascund că îmi lipsesc foarte mult grija şi sfaturile tale, fiindcă sunt o zăpăcită imorală şi aş fi încîntată să te revăd.
Je t embrasse fortement, ta copine, Ricky.
(va urma)