Ora 25...

"- Ce găseşti grav?
- Cultura noastră, Lucian, a dispărut. Ea avea trei calităţi: iubea şi respecta frumosul - obicei învăţat de la greci; iubea şi respecta dreptul - obicei învăţat de la romani; iubea şi respecta omul - obicei pe care l-a învăţat greu şi foarte târziu, de la creştinism. Numai prin respectarea acestor trei mari simboluri, Omul, Frumosul şi Dreptul, a devenit cultura noastră occidentală ceea ce a fost. Şi acum pierde cea mai importantă moştenire: respectul şi dragostea pentru om. Fără acest respect şi această dragoste, cultura occidentală nu mai există. A murit!...
... noi învinsesem barbaria şi începusem să preţuim omul; această etapă abia pornise. A apărut însă societatea civilizaţiei tehnice, care distruge tot ce am câştigat şi creat timp de secole. Civilizaţia tehnica a reintrodus dispreţul pentru om, exact ca în barbarie. Omul este astăzi redus doar la dimensiunea lui socială... Nu vrei să plecăm? E târziu!

Lucian s-a uitat la ceas.
- Ceasul meu a stat, a zis el. Vrei să-mi spui cât e ora, tată?
- Este ora 25!
- N-am înţeles! a zis Lucian.
- Cred şi eu că n-ai înţeles! Nimeni nu vrea să înţeleagă! Este ora 25, ora exactă a civilizaţiei europene!"

Am citat din Ora 25. Constantin Virgil Gheorghiu. 1949, Paris, Editura Plon, reeditată de curând în română, la Editura Sens. Vă sună familiar?

Am avut o mare surpriză să aflu cât de puţin cunoscut este Virgil Gheorghiu în România... Şi această Ora 25, tradusă în 56 de limbi, în topul celor mai vândute cărţi din lume, ecranizată la Hollywood cu Anthony Quinn în rolul principal, scrisă de un român care la data publicării avea doar 33 de ani! În '48, Eliade citeşte manuscrisul tânărului pribeag ajuns numai el ştie cum la Paris şi îl sună pe autor în toiul nopţii ca să-l felicite. Apoi, Eliade îi recomandă manuscrisul lui Gabriel Marcel, criticul şi filosoful de forţă al Franţei la acea vreme. Acesta, nu numai că îl citeşte şi îl editează la Editura Plon, dar îi scrie şi prefaţa. Ceea ce însemna enorm. Era semnul de recunoaştere suprem faţă de romanul unui român din satul Valea Albă, comuna Războieni, judeţul Neamţ... Mai ales că în acelaşi an, 1949, Gabriel Marcel primeşte Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze...

Romanul lui Virgil Gheorghiu se citeşte pe nerăsuflate. O poveste de dragoste, de război, de familie, de viaţă aşa cum greu ne putem imagina. Un ţăran care, din cauza unui blestemat de nume, cade în vâltoarea luptei între rase şi naţii, fiind mereu de vină că ar fi ba evreu, ba român, ba ungur, ba neamţ, ba... om, trăieşte o experienţă tulburătoare şi tragică, ireal de actuală în înţelesurile ei profunde. Dacă până şi pe americanii de la Metro-Goldwyn-Mayer povestea i-a fascinat şi l-au îmbrăcat pe Anthony Quinn în costum popular românesc şi l-au filmat dansând româneşte (cam tot atunci când dansa şi Zorba), înseamnă că o fi ceva.

Campionatul mondial de fotbal s-a terminat, sunt concedii, vremea e frumoasă... Vă rog, rupeţi o bucată din timpul Dumneavoastră şi citiţi această carte fabuloasă a unui român pe care România întâi l-a interzis, apoi l-a uitat şi acum e în pericol să nu îl ştie niciodată. E o carte cum n-aţi mai pomenit...