Şcoala, un moft?

Printre ştirile turbulente despre lupte politice oarbe şi pătimaşe care împart ţara şi o dezbină în loc să o adune împreună măcar de Centenar sau înainte de preluarea preşedinţiei Uniunii Europene, se strecoară timid şi veşti despre lucruri şi probleme infinit mai grave. Şi de mult mai mult interes pentru populaţie. Televiziunile sunt orbite de politică şi politicienii sunt dominaţi şi anesteziaţi de televiziuni. Iar impresia că ţara o ia razna printre inundaţii, inflaţie, creşteri de dobânzi, bătăi de stradă între bande, fotbal şi accidente mortale tinde să se extindă periculos de mult.

S-a terminat şcoala, la cei de a opta rezultatele sunt sub cele de anul trecut. A urmat bacalaureatul şi el cu rezultate mai slabe decât în 2017... Mai mult, treisprezece mii de absolvenţi de clasa a douăsprezecea nici măcar nu s-au prezentat la examen. Două-trei ştiri la televizor despre situaţie şi gata, uităm de asta, ne întoarcem la trânta politică şi ne minunăm în grupuri organizate pe simpatii, regiuni sau interese...

În toată nebunia asta, o elevă cu 10 pe linie, şefă de promoţie într-un liceu din România scrie o scrisoare deschisă despre cum un sistem bolnav, răutăcios şi nedrept o răneşte profund şi nemeritat. În naivitatea ei adolescentină, absolventa de 10 absolut aştepta o minimă recunoaştere a performanţei ei şcolare prin, nici mai mult nici mai puţin, permisiunea de a spune câteva cuvinte, conform obiceiului locului, în faţa colegilor şi profesorilor ei, la final de an. Era o minimă recunoaştere a efortului ei de ani lungi şi complicaţi, crescută doar de mamă şi mânată de încăpăţânarea de a reuşi. Dar nu, unii au decis altfel, o "pilă" a fost preferată şi premianta a fost sărită cu cinism şi nepăsare. Iar absolventa de 10 a izbucnit... Televiziunile au considerat probabil subiectul neinteresant, în comparaţie cu vreo nuntă de manelist, nişte accidente mortale sau vreo ceartă între "analişti".

Este limpede că sistemul nostru de învăţământ e debusolat şi într-o continuă şi periculoasă criză de soluţii. Ţări mult mai dezvoltate decât noi pun învăţământul pe primul loc în strategiile lor naţionale. Finlanda, de exemplu, a ales educaţia ca prioritate naţională sau, mai recent, Franţa, care de curând şi-a restructurat învăţământul gândind, proiectând pe termen lung, investind, comunicând eficient progresează în reformă şi rezultatele încep să apară... Pe noi pare că nu prea ne interesează subiectul. Suntem prea ocupaţi cu altele. Asistăm oarecum absenţi şi imobili. Parcă nu ar fi vorba despre copiii noştri, despre ce va ieşi din ei sau dacă atunci când va veni timpul vor putea ţine ţara asta pe umeri, dacă vor mai fi pe aici. Şi apoi ne mirăm. Şi viitorul se tot şubrezeşte.

O altă chestiune despre care televiziunile nu zic nimic o reprezintă lipsa acută de forţă de muncă în mai toate sectoarele de activitate. Să vedeţi cum va fi când companiile de aici vor aduce lucrători, calificaţi sau nu, din Asia, Africa sau de aiurea. Şi iar o să ne mirăm. Şi evident, iar nu o să facem nimic. Contemplativi, resemnaţi şi absenţi din propriul nostru prezent vom constata trist că nu avem noroc. De parcă noroc ne trebuie în situaţii din astea...

Pare că nu reuşim să înţelegem deloc legăturile logice între şcoală, educaţie, performanţă, economie, societate, trai mai bun, cultură şi viitor. Nu trebuie să renunţăm niciodată să susţinem că educaţia este, alături de cultură, cel mai important pilon al existenţei şi dezvoltării unei naţiuni. Fără educaţie nimic nu va funcţiona, în nici un domeniu. Fără un sistem de educaţie stabil, performant şi competitiv în care să se investească masiv şi inteligent, viitorul acestei ţări poate deveni incert. Iar inacţiunea noastră de astăzi se va răzbuna crâncen într-o zi.

În rest, între caniculă şi ploi dezlănţuite ne agăţăm, când şi când, între o carte interesantă, un concediu scump şi aglomerat, un film bun sau un festival de jazz... de o vară capricioasă care ne încearcă peste măsură, încurcându-ne serios perspectivele în loc să le limpezească.